Linkuri accesibilitate

Despre amânarea protestelor sindicale plănuite pentru 1 mai


Marşul sindicaliştilor la Chişinău, 31 octombrie 2012
Marşul sindicaliştilor la Chişinău, 31 octombrie 2012

Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Budza, în dialog cu Alla Ceapai.


Interlocutorul de astăzi este președintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Oleg Budza, cu care Alla Ceapai a discutat despre decizia de a amâna o demonstrație plănuită inițial pentru 1 mai.

Europa Liberă: Ce mai înseamnă 1 mai pentru moldoveni?

Oleg Budza: „1 mai înseamnă pentru moldoveni, mai ales pentru sindicate, o zi în care noi sărbătorim şi ne aliniem la toate problemele care ţin de solidaritatea oamenilor muncii. Dar anul acesta, cu părere de rău, aşa s-a primit că noi ne-am gândit că o să fie format noul Guvern şi vom putea înainta cerinţele şi discuta cu Guvernul care trebuia să fie votat săptămâna aceasta şi vedem că nu va fi. De aceea noi am luat o decizie că vom organiza marşul de solidaritate pe 7 iunie de Ziua Sindicatelor oficială de noi proclamată. Deci, am amânat marşul de la 1 mai pe data de 7 iunie, când speram că va fi format Guvernul şi vor fi înaintate cerinţele noastre social-economice.”

Europa Liberă: Este singurul motiv de ce aţi decis să amânaţi pentru altă zi marşul de solidaritate pe care îl organizaţi mai mulţi ani la rând pe 1 mai de ziua internaţională a muncii?

Oleg Budza
Oleg Budza
Oleg Budza: „În primul rând, a fost luată decizia corporativă de către Comitetul confederal. În alt doilea rând, se primeşte politizarea deloc îmbucurătoare pentru noi că tocmai în această zi organizează marşuri şi socialiştii, şi comuniştii. Vor fi lozinci politice, dar noi nu vrem să ne înclinăm în această direcţie.”

Europa Liberă: Am văzut în comunicat că ziceţi că vreţi să evitaţi unele provocări politice. Dar sunteţi o armată mult mai puternică decât orice partid. De ce această frică?

Oleg Budza: „Ştim, dar nu vrem. Deja s-a început forfota că să fie evitate intersectările, coloana lui Dodon porneşte de la Circ, coloana comuniştilor porneşte de la Academia de Ştiinţe. Nu este clar cum vor trece şi cine vine în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Deci, sunt nişte probleme pe care noi vrem să le evităm şi nu dorim să fie careva speculaţii pe tema aceasta. Nu avem alte dubii şi motive, dar mai bine e să organizăm la nivel de 5 mii sau poate chiar mai multe persoane un marş cu lozinci social-economice pe care trebuie să le rezolvăm. Dă Doamne să nu fie gălăgie cu alegeri anticipate pentru că asta este pierdere de timp. Practic jumătate de an se vor ocupa doar cu promisiuni şi lozinci electorale. Noi când vorbim mult de politică se pierde sensul altor probleme cum ar fi locuri de muncă, salarii decente, securitatea şi normarea muncii. Aţi auzit în discursurile politice a politicienilor şi experţilor politici aceste probleme? Nu. Politica predomină, dar noi dorim să fie şi altă parte. Dacă noi vrem să ne integrăm în Europa, atunci nu trebuie să avem salariu cel mai mic din Europa, dar să fie la minim de existenţă. Aceste cerinţe au fot nu o dată înaintate şi noi le vom înainta şi la Guvernul care va fi format. Speram că va fi format în timpul apropiat.”

Europa Liberă: Dar de ce PCRM a insistat şi anul trecut, şi în acest an să organizeze şi ei un marş al solidarităţii în această zi de 1 mai şi solicită mai din timp autorizaţie din partea primăriei ştiind că sindicatele sunt cele care ar avea prioritate?

Oleg Budza: „Eu nu pot să comentez ce se gândeşte PCRM pentru că e o structură politică. Şi de la bun început noi am spus că nu politizăm această problemă. Noi avem statutul nostru, suntem o structură independentă de problemele politice şi nu vrem să fie unele lozinci – jos, sus sau de alt fel. Partidele politice ca atare nu planifică manifestări în perioada de 1 mai. Ele planifică manifestări la 7 noiembrie, la 9 mai, acolo sunt alte probleme. Dar cu părere de rău la noi se primesc aceste intersectări care provoacă dificultăţi. Cred că cu timpul se va rezolva şi această problemă. Pur şi simplu viaţa prea politizată nu aduce bucurii în inimile cetăţenilor Republicii Moldova. Eu vă asigur că mulţi s-au săturat de toate problemele politice. Acum trebuie să trăim mai bine, să trăim o viaţă mai lungă şi să fim mai sănătoşi, atât.”

Europa Liberă: Dar de ce totuşi se politizează acest 1 mai?

Oleg Budza: „Nu pot să vă răspund. E o problemă pe care nu pot să o comentez, pentru că la noi ţara este politizată de mult. Acum şase ani am discutat cu un coleg din Danemarca şi el mi-a zis un lucru, că la ei în Danemarca sunt în jur de 20 la sută dintre cetăţeni care se preocupă sau sunt interesaţi de problemele politice. Dar în Moldova, 60 la sută dintre cetăţeni ştiu totul, cine în ce partid e, unde se duce, cu cine s-a îmbrăţişat etc. Şi el mi-a zis că noi nu suntem o societate civilă sănătoasă. Şi eu îl întreb de ce. El mi-a răspuns că în Danemarca marea majoritate a cetăţenilor se ocupă de lucruri plăcute, călătorii, plimbări la natură, dar moldovenii - cu politica. Iată o viziune din exterior. Dar Danemarca nu trăieşte rău, vă asigur.”

Europa Liberă: Unii spun că aceste marşuri de ziua muncii sunt o reminiscenţă a perioadei sovietice, când se organizau tot felul de parade şi manifestaţii şi că nu mai sunt actuale. De ce insistaţi să marcaţi an de an această zi?

Oleg Budza: „Poate şi este o reminiscenţă sau rămăşiţă din perioada trecută, dar şi Portugalia, România şi alte ţări participă activ. Şi cred că va veni timpul ca la noi această zi să fie marcată de către majoritatea sindicatelor, dar nu a partidelor politice. Nu ştiu, peste doi sau trei ani, dar va fi. Eu consider că totuşi oamenii care sunt muncitori, salariaţi au dreptul să fie împreună. Au fost perioade în trecut când poliţia alungau oamenii de la aceste manifestări. Acum oamenii trebuie să se întrunească, să discute, să simtă că ei sunt o forţă care reprezintă majoritatea ţării. Până la urmă ei, salariaţii aduc în buget bani şi celelalte venituri.”
XS
SM
MD
LG