Linkuri accesibilitate

Valentina Buliga: „Banii trebuie găsiţi, este ruşinos că o viaţă oamenii au muncit şi noi să le indexăm pensiile doar cu 7-8% sau chiar cu 10%.



Guvernul intenţionează să modifice parametrii după care se va calcula venitul unei familii şi respectiv dreptul acesteia de a primi ajutor social. Valentina Ursu a stat de vorbă cu ministrul muncii şi protecţiei sociale Valentina Buliga despre aceste schimbări dar şi despre indexarea minimală, anul acesta, a pensiilor.

Europa Liberă: Se apropie 1 aprilie, de obicei în fiecare an încercaţi să indexaţi pensiile. Pentru anul acesta aud fel de fel de vorbe, mai ales că doar 26 de lei ar putea să fie această indexare pentru oamenii în etate. Ştiţi care e reproşul lor?

Valentina Buliga: „Nici nu le dăm. Cu regret în acest an indicatorii legali care ne obligă să indexăm conform legii sunt foarte mici 6,75%.”

Europa Liberă: Este echivalentul la 26 de lei?

Valentina Buliga: „Este în dependenţă de pensie. Unii au pensia de 600 de lei, alţii 700, alţii 1500 de lei. de aceea şi iniţiativa democraţilor era foarte bună ca să fie susţinută la această etapă. Dar, mă rog, sperăm că pentru 2014 va fi, pentru că aşa şi s-a prevăzut iniţial. De aceea şi Ministerul a venit cu o propunere ca să fie indexare nu mai mică de 10%. La această etapă propunerea nu a fost examinată în cadrul Guvernului. Procentul de indexare nu a fost examinat. Sunt mai multe iniţiative legislative care urmează ca până la urmă Guvernul să găsească cea mai bună soluţie.”

Europa Liberă: Cea mai bună soluţie care ar fi?

Valentina Buliga: „Să indexăm nu mai puţin de 15%. Dar asta Guvernul şi Parlamentul trebuie să decidă, nu decide Ministerul.”

Europa Liberă: Dar resurse financiare ar putea fi identificate?

Valentina Buliga: „Banii trebuie găsiţi pentru a indexa pensiile. Este ruşinos că o viaţă oamenii au muncit şi noi să le indexăm pensiile cu 7-8% sau chiar cu 10%. De aceea eu consider că bani trebuie să se găsească cum se găsesc pentru alte activităţi. Dar nu decide Buliga şi Ministerul. Buliga a venit cu propuneri de majorare, de îmbunătăţire, dar decizia o ia Guvernul împreună cu Ministerul de Finanţe unde să se găsească banii.”

Europa Liberă: Discuţii contradictorii şi pe marginea subiectului ce ţine de ajutoare sociale. S-a vorbit de atâtea ori şi cu atâtea ocazii că e prea lungă lista categoriilor care beneficiază de ajutoare sociale.

Valentina Buliga:
„Ideea este reducerea sărăciei şi ajutorarea familiilor care au nimerit în situaţie de vulnerabilitate. Aceste familii trebuie să fie ajutate pentru o anumită perioadă pentru ca ulterior familia să depună eforturi, să iasă din dependenţa de ajutor social.

Cei sănătoşi să muncească, iar acei care cu adevărat au această nevoie să beneficieze în continuare. Pentru că nu putem să punem la muncă un pensionar sau o persoană cu invaliditate, sau o familie cu mulţi copii unde mama este obligată să aibă grijă şi să vegheze copiii. Cu regret noi avem încă situaţii când unii încearcă să profite sau să minciunească. Avem situaţii când au fost eliberate certificate false despre structura familiei, despre valoarea terenurilor agricole, despre bunurile pe care le posedă.

Un rol deosebit în a face ordine şi în a elimina orice abatere şi fraudă o are Inspecţia socială. În jumătate de an de când funcţionează această Inspecţie am depistat asistenţi sociali corupţi, primari care falsificau certificate şi unele familii care au minţit despre valoarea bunurilor şi veniturilor pe care le au.

Recent, în şedinţa de Guvern, s-a propus un nou sistem de evaluare a veniturilor. Ministerul a venit cu propunerea şi a fost acceptată ca pentru ajutor pentru perioada rece a anului pentru pensionari să nu se calculeze valoarea de pe aşa numitele cote de teren pe care le au. Din cauza cotelor aceşti sărmani pensionari nu primeau acei câte 200 de lei pentru 5 luni. La fel s-a majorat ignorarea de la 60 la 120 de lei pentru persoanele care muncesc la salarii cu retribuţie mică. Trebuie să motivăm persoana sănătoasă să muncească şi totodată să beneficieze de acest ajutor. La fel s-a exclus televizorul alb-negru.”

Europa Liberă: Totuşi această nemulţumire din partea mai multor vârstnici care spun că – e o umilinţă pentru mine să merg şi să spun că am televizor şi frigider şi de aceea nu mi se alocă ajutor social.

Valentina Buliga: „Din cauza televizoarelor şi frigiderelor doar 3,8% nu beneficiau. Sunt alte venituri care determinau valoarea ajutorului. Ponderea frigiderului în nivelul de bunăstare s-a micşorat. Aceste persoane au muncit o viaţă şi-au cumpărat pe vremuri un frigider şi din cauza asta beneficiau de un ajutor mai mic. Tocmai din aceste motive noul model proxi, în viziunea noastră, ţinteşte mult mai bine şi va acoperi mult mai multe familii. Noi am exclus toate acestea, dar oricum cererea va rămâne. Noi vorbim de nivelul de bunăstare în care se includ mai multe elemente.

Noi cunoaştem că în Republica Moldova avem şi economie tenebră, venituri nedeclarate, oameni care muncesc fără contract. Anume din acest motive a fost propus şi aprobat acest model proxi. Sper că vom atinge obiectivul ca familiile cele mai sărace să fie acoperite de acest ajutor social.”

Europa Liberă: Sub pragul sărăciei câtă populaţie astăzi ar trăi în Moldova?

Valentina Buliga: „Sub 40 de procente, multe familii încă mai trăiesc în aşa numita sărăcie. Noi avem sărăcie extremă, marginală, foarte radicală, dar sub sărăcie cred că 40% trăiesc.”

Europa Liberă: Şi dacă e să raportam la estimările experţilor, care spun că economia tenebră ar constituie 40-60 la sută din bugetul ţării.

Valentina Buliga: „Este adevărat, economia tenebră de fapt macină întreg bugetul ţării şi al asigurărilor sociale şi condamnă ulterior la sărăcie viitorii pensionari. De aceea şi luptăm în continuare şi informăm populaţia. Dorim să se implice atât angajatorii, angajaţii, sindicatele, toată lumea care cunoaşte că există întreprinderi unde se munceşte la negru să scoatem acest fenomen. Nu putem doar noi să luptăm cu acest fenomen pentru că nu ne ajung nici mâini şi nici ochi.

În Inspecţia muncii sunt doar 90 de persoane pe întreaga ţară. De aceea rolul tuturor este ca să nu admitem şi inclusiv oamenii trebuie să înţeleagă că munca fără contract îl condamnă la multe riscuri de care ulterior va fi singur responsabil. Domeniul social în Republica Moldova trebuie să fie o prioritate.”

Europa Liberă: De ce unii spun că în prezent nu este o prioritate?

Valentina Buliga: „Pentru că nu s-a înţeles că este o prioritate. Cât efort am depus pe parcursul acestor trei ani de când sunt ministru şi nu întotdeauna am avut susţinere financiară în multe domenii.”

Europa Liberă: Nu aţi avut susţinere tot de la acei politicieni care au promis salarii mari, pensii majorate.

Valentina Buliga: „Aşa este, nu am primit susţinere de la acei politicieni care au promis salarii, pensii, indemnizaţii pentru că ei consideră că alte domenii sunt mai prioritare. Nu am avut acoperire financiară la multe măsuri de politice pe care le-am promovat şi le-am propus.”

Europa Liberă: Şi acoperiri financiare totuşi există?

Valentina Buliga: „Nu sunt Ministrul al finanţelor ca să spun, dar pot fi găsite acoperiri financiare pentru mai multe politici sociale şi regret că nu întotdeauna au fost acoperite.”
XS
SM
MD
LG