Linkuri accesibilitate

Motive de nemulţumire ar putea avea patronatele.



Majoritatea parlamentară a renunțat astăzi la ideea ca de anul viitor contribuţia socială a salariaţilor să crească de la 6 la 7 la sută așa ca să poată scădea cu un procent cea a angajatorului. Pe fundalul unor proteste ale sindicaliștilor în fața Parlamentului, deputații au votat în prima lectură bugetul asigurărilor sociale pe anul viitor fără această modificare. Relatează Liliana Barbăroșie.


Democraţii au anunţat că nu vor sprijini redistribuirea înainte să înceapă dezbaterea proiectului prezentat de colega lor de partid, ministra muncii Valentina Buliga.

Deputatul Adrian Candu:

„Fac o precizare: PD va insista pentru menţinerea acelor cote, deoarece mereu am promovat ideea slăbirii poverii fiscale, mai ales pentru angajaţi, situaţia cărora nu este tocmai bună.”

Nici celelalte grupuri parlamentare nu au scăpat ocazia să-şi afişeze grijă faţă de salariaţi. Liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, a ieşit chiar pentru asta la protestatarii din faţa Palatului Republicii. Iată ce le-a spus şeful liberalilor oamenilor adunaţi acolo de dimineaţă, la chemarea sindicatelor, pentru a se opune majorării:

„Noi am avut un schimb de păreri între noi şi o să rezolvăm aşa cum o să vrea poporul.”

Cum a ajuns atunci taxa de 7 la sută s-o înlocuiască pe cea de 6 la sută în proiectul de buget social trimis de guvern în Parlament, dacă toate grupurile parlamentare, chiar şi cel al premierului, spun că resping majorarea? Valentina Buliga a evitat să răspundă univoc la această întrebare, chiar dacă i-a fost adresată de mai mulţi deputaţi, printre ei socialistul Igor Dodon:

„6 sau 7? Noi susţinem să fie 6. Care este opinia dv. în acest sens?

Valentina Buliga: „Eu acum prezint poziţia guvernului. Dacă o să mă întrebaţi opinia mea personală, o să vă spun în particular. Acum eu prezint opinia guvernului.”

I-am cerut o explicaţie deputatului liberal-democrat Veaceslav Ioniţă:

„Nu ştiu cum a apărut această iniţiativă. Cerinţa sindicatelor e legitimă, logică şi nu văd nici o problemă să o susţinem. Trebuia o mai bună comunicare cu sindicatele şi nu se întâmpla asta.”

Prin urmare, chiar dacă bugetul asigurărilor sociale nu a fost votat decât într-o lectură din trei, este absolut clar că sindicaliştii nu mai au pentru ce protesta. În schimb, motive de nemulţumire ar putea avea patronatele, care de mai mulţi ani încearcă să exercite presiuni asupra guvernului ca să reducă presiunea fiscală asupra agenţilor economici. Din 2005 şi până în până în 2009, angajatorii au obţinut o micşorare de la 27 la 23 la sută a contribuţiei în fondul social, în defavoarea angajaţilor care de la 2 la sută au ajuns să plătească 6 la sută, dar din 2009 aceste cote nu s-au mai modificat.

În rest, proiectul trecut astăzi de prima lectură prevede venituri în fondul social în sumă de 8 miliarde de lei şi cheltuieli de 10 şi jumătate, diferenţa urmând a fi acoperită din bugetul de stat. Pentru plata pensiilor vor fi cheltuite cu vreo 700 de milioane mai mult, creştere ce rezultă din nevoia indexărilor şi creşterea numărului de pensionari cu vreo 16 mii de persoane. Opoziţia comunistă a criticat în termeni duri documentul, mai ales pentru că ar tăia din sprijinul nevoiaşilor, prin anularea compensaţiilor nominative. Nu au scăpat de replici acide mai ales democraţii, care au fost acuzaţi de deputaţii comunişti că au făcut populism atunci când au optat pentru o altă metodă de indexare a pensiilor, fără a o promova şi în bugetul pentru anul viitor.
XS
SM
MD
LG