Linkuri accesibilitate

Despre noi

Toți ziariștii și colaboratorii externi ai RFE/RL trebuie să respecte următoarele principii:

Acuratețe
Ziariștii RFE/RL vor face tot ce le stă în putință pentru a se asigura că toate emisiunile și publicațiile lor (inclusiv cele difuzate prin Internet) sînt corecte din punct de vedere al faptelor.
Imparțialitate.
Informația va fi prezentată de o manieră care să contribuie la înțelegerea evenimentelor și a subiectelor, în mod clar, fără distorsiuni, și nepărtinitor.


Ton de moderație și respect
Redactorii și cei ce publică pe Internet vor păstra întotdeuna un ton calm și moderat și vor promova un model de discurs civilizat, rațional, în respectul drepturilor omului al tuturor persoanelor. Emisiunile și publicațiile nu vor conține defăimări de ordin religios, etnic, socio-economic sau cultural..

Evitarea atitudinii părtinitoare
RFE/RL sprijină democrația și drepturile omului comune statelor democratice. Totuși, RFE/RL nu se va face avocatul unor politici sau legislații specifice; programele nu trebuie să sprijine sau să se opună unor candidați pentru un post anume sau numirea într-un post.


Conduita etică
Personalul și colaboratorii externi RFE/RL vor trebui să păstreze în programele și publicațiile lor standardele etice cele mai înalte, preocupîndu-se să evite orice conflict de interese ori de apariție a lor, în relațiile cu persoane particulare, grupări, interese politice sau comerciale din zona de transmisie sau din afara ei.

XS
SM
MD
LG