Linkuri accesibilitate

Rusia vrea confiscarea proprietăților pentru „știrile false” despre armată


Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat
Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat

Parlamentarii ruși au pregătit un proiect de lege care permite confiscarea banilor și a proprietăților persoanelor care răspândesc „informații false în mod deliberat” despre forțele armate ale țării, a declarat sâmbătă un membru important al parlamentului.

Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, a declarat că măsura se va aplica și celor găsiți vinovați de ceea ce el a descris ca fiind „alte forme de trădare”, informează agenția de presă Reuters.

Printre acestea se numără „discreditarea” forțelor armate, solicitarea de sancțiuni împotriva Rusiei sau incitarea la activități extremiste.

„Toți cei care încearcă să distrugă Rusia, toți cei care o trădează, trebuie să primească pedeapsa meritată și să compenseze daunele provocate țării, cu prețul propriilor bunuri”, a scris Volodin pe Telegram.

El a mai scris că proiectul de lege va fi prezentat luni în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului.


De când și-a trimis trupele în Ucraina în februarie 2022, Rusia a intensificat campania de reprimare a tuturor formelor de disidență politică.

În conformitate cu legile adoptate în luna martie 2022, la doar o lună după declanșarea războiului în Ucraina, discreditarea forțelor armate sau răspândirea de informații false despre acestea sunt pedepsite cu pedepse lungi cu închisoarea.

Anul trecut a fost arestată jurnalista Radio Europa Liberă/Radio Libertatea (RFE/RL) Alsu Kurmasheva și acuzată de „distribuirea de știri false” despre forțele armate ale Rusiei, o acuzație care poate atrage o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare.

De asemenea, autoritățile Federației Ruse i-au făcut dosar penal unuia din cei mai cunoscuți critici din presa internațională ai regimului lui Vladimir Putin, Masha Gessen, cu dublă cetățenie, rusă și americană, acuzat pentru „discreditarea” armatei ruse.

Acuzația de diseminare de știri false a fost considerată arma prin care Kremlinul nu doar că îi descurajează pe criticii războiului din Ucraina sau ai politicilor guvernamentale, ci și pregătește terenul pentru viitoarele alegeri prezidențiale care vor avea loc în martie, când, sunt de părere mulți dintre observatorii scenei politice rusești, Putin are cele mai mari șanse să câștige.

XS
SM
MD
LG