Linkuri accesibilitate

Papa Francisc deplânge „situația umanitară disperată” din Gaza


Papa Francisc rostind mesajul Urbi et Orbi la Vatican, 25 decembrie 2023
Papa Francisc rostind mesajul Urbi et Orbi la Vatican, 25 decembrie 2023

Papa Francisc a deplorat luni situația umanitară disperată a palestinienilor din Gaza și a cerut o încetare imediată a focului și eliberarea ostaticilor în mesajul său de Crăciun.

„Inima mea se întristează pentru victimele atacului abominabil din 7 octombrie și repet apelul urgent pentru eliberarea celor care sunt încă ținuți ostatici”, a spus papa Francisc în mesajul său tradițional Urbi et Orbi.

„Pledez pentru încetarea operațiunilor militare care au produs atâtea victime civile nevinovate și cer să se soluționeze situația umanitară disperată” prin deschiderea granițelor „pentru acordarea de ajutor umanitar”, le-a spus el miilor de credincioși adunați în Bazilica Sfântul Petru. în Vatican.

La aproape trei luni de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, situația umanitară din Fâșia Gaza este catastrofală, potrivit Națiunilor Unite, cu 85% din populație strămutată.

Războiul a început pe 7 octombrie când oameni înarmați ai Hamas, organizație considerată teroristă de SUA și UE, au trecut granița militarizată a Gazei și au ucis aproximativ 1140 de persoane în Israel, majoritatea civili, potrivit unui bilanț AFP bazat pe cifre israeliene.

Militanții palestinieni au răpit și aproximativ 250 de persoane, dintre care 129 se află încă în Gaza, potrivit autorităților israeliene.

Israelul a promis că va distruge Hamas. A lansat un bombardament necruțător și o invazie terestră a Gaza, ucigând peste 20 de mii de persoane, majoritatea femei și copii, potrivit ultimului bilanț al Ministerului Sănătății din teritoriu, condus de Hamas.

„Inimile noastre sunt la Betleem”

Israelul controlează accesul în Gaza, iar ajutorul vine dinspre Egipt. Săptămâna trecută, Israelul a aprobat livrarea ajutoarelor prin punctul de trecere Kerem Shalom, dar acestea sunt insuficiente pentru a satisface nevoile populației din teritoriul devastat.

Papa a cerut, de asemenea, rezolvarea conflictului israeliano-palestinian „prin dialog sincer și perseverent între părți, susținut de voință politică puternică și sprijinul comunității internaționale”.

În mesajul său din Ajunul Crăciunului duminică seara, pontiful a cerut pace în Țara Sfântă.

„În această seară, inimile noastre sunt la Betleem, unde Prințul Păcii este încă o dată alungat de logica zadarnică a războiului, de ciocnirea armelor care îl împiedică și astăzi să-și găsească loc în lume”, a spus Papa.

În discursul său, liderul spiritual al celor 1,4 miliarde de catolici a evocat, de asemenea, conflictele din Siria, Liban și Yemen, spunând că se roagă „pentru ca stabilitatea politică și socială să fie în curând atinsă”.

Francisc a mai spus că se roagă pentru „pace pentru Ucraina”, care sărbătorește pentru prima dată Crăciunul pe 25 decembrie, renunțând la data de 7 ianuarie, cea la care se sărbătorește, conform calendarului iulian, Nașterea Domnului Iisus Hristos în Rusia.

„Să ne reînnoim apropierea spirituală și umană față de poporul său în luptă, pentru ca, prin sprijinul fiecăruia dintre noi, să simtă realitatea concretă a iubirii lui Dumnezeu”, a spus el.

Suveranul pontif a îndemnat, de asemenea, la pace între Armenia și Azerbaidjan, care se află într-un conflict teritorial de zeci de ani, spunând: „Fie ca pacea să facă pași înainte prin urmărirea inițiativelor umanitare, prin întoarcerea refugiaților la casele lor în legalitate și securitate și prin respectarea reciprocă a tradițiilor religioase și a locurilor de cult ale fiecărei comunități”.

Francisc s-a referit și la „conflictele care tulbură regiunea Sahel, Cornul Africii și Sudanul, precum și Camerun, Republica Democratică Congo și Sudanul de Sud”.

El a mai spus și că speră ca tensiunile din peninsula coreeană să fie rezolvate „prin inițierea unor procese de dialog și reconciliere capabile să creeze condițiile pentru o pace durabilă”.

XS
SM
MD
LG