Linkuri accesibilitate

Joe Biden:„Israelul pierde sprijinul global din cauza atacurilor din Gaza”. Adunarea Generală ONU cere încetarea imediată a focului


Președintele SUA, Joe Biden, a vorbit la o recepție de la Casa Albă dedicată sărbătorii evreiești Hanukkah.
Președintele SUA, Joe Biden, a vorbit la o recepție de la Casa Albă dedicată sărbătorii evreiești Hanukkah.

Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că Israelul începe să piardă sprijinul global din cauza „bombardamentelor nediscriminatorii” din Gaza. Adunarea Generală a ONU a adoptat cu o majoritate covârșitoare o rezoluție care cere încetarea imediată a focului în Gaza.

Președintele SUA a spus că premierul israelian, Beniamin Netanyahu, ar trebuit să-și „schimbe” guvernul dar și atitudinea față de soluție celor două state, transmit CNN și BBC.

Propunerea celor două state este favorizată de comunitatea internațională pentru a pune capăt conflictului care durează de decenii și ar duce la crearea unui stat palestinian independent în Gaza și Cisiordania, care să existe alături de Israel.

„Acesta este cel mai conservator guvern din istoria Israelului”, a spus Joe Biden și a adăugat că „acest guvern din Israel îngreunează foarte mult situația. Ei nu doresc o soluție cu două state”.


Observatorii spun că afirmațiile liderului american reflectă dezacordurile tot mai evidente între SUA și Israel, mai ales legate ce ceea ce se va întâmpla în Gaza după încheierea războiului. Beniamin Netanyahu a declarat că nu e de acord cu propunerea SUA ca Autoritatea Palestiniană, care administrează în prezent părți din Cisiordania ocupată de Israel, să preia controlul asupra Fâșiei Gaza.

Declarațiile critice ale lui Joe Biden sunt cele mai directe de până acum și vin după ce înalți oficiali SUA au anunțat deja nemulțumirile SUA față de campania militară a Israelului.

Secretarul de stat Antony Blinken a declarat cu doar câteva zile în urmă că există un „decalaj” între angajamentele autorităților israeliene de a proteja civilii din Gaza și realitatea de pe teren.

În ciuda declarațiilor critice, Joe Biden a spus că Israelul poate conta pe sprijinul SUA. El a spus că nu există „nicio îndoială cu privire la necesitatea de a înfrunta Hamas” și că Israelul are „tot dreptul” să facă acest lucru. Dar președintele american a atras atenția că Israelul are nevoie și de susținerea altor actori globali:

„Securitatea Israelului se poate baza pe Statele Unite, dar acum are de-a face cu mai mult decât Statele Unite. Există Uniunea Europeană, are Europa, are cea mai mare parte a lumii”, a spus Biden, adăugând că Israelul „ începe să-și piardă sprijinul prin bombardamentele nediscriminatorii care au loc”.

Într-o declarație ulterioară, premierul Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul a primit „sprijinul deplin” de la SUA pentru războiul său terestru, precum și pentru obiectivul său de a distruge Hamas și de a recupera ostaticii.

El a recunoscut, de asemenea, lipsa unui acord privind situație de după război:

„Da, există un dezacord cu privire la «a doua zi după Hamas» și sper că vom ajunge la un acord și aici”, a mai spus premierul israelian.

Adunarea Generală a ONU cere încetarea imediată a focului în Gaza

Adunarea Generală a ONU a votat o rezoluție care cere încetarea imediată a focului în Gaza, din motive umanitare.

Majoritatea celor 153 de națiuni au votat marți pentru rezoluția de încetare a focului, în timp ce 10 au votat împotrivă și 23 s-au abținut.

Israelul a votat împotriva rezoluției de marți, împreună cu SUA, Papua Noua Guinee, Paraguay, Austria, Republica Cehă, Guatemala, Liberia, Micronezia și Nauru. Printre țările care au votat în favoarea rezoluției sunt Canada, Australia și Noua Zeelandă. Marea Britanie s-a abținut.

Votul Adunării Generale este semnificativ din punct de vedere politic și arată opinia globală dar nu este obligatoriu, spre deosebire de o rezoluție a Consiliului de Securitate.

Rezultatele votului în timpul reuniunii Adunării Generale a Națiunilor Unite privind rezoluția de încetare focului în Gaza. New York, SUA, 12 decembrie 2023.
Rezultatele votului în timpul reuniunii Adunării Generale a Națiunilor Unite privind rezoluția de încetare focului în Gaza. New York, SUA, 12 decembrie 2023.

Votul din Adunarea Generală vine după ce Statele Unite s-au opus săptămâna trecută prin veto unei rezoluții de încetare a focului în Consiliul de Securitate, fiind singurul stat care s-a opus.

Rezoluția de marți solicită încetarea focului, respectarea dreptului internațional de către toate părțile, accesul umanitar la ostatici, precum și eliberarea lor „imediată și necondiționată”.

Votul a fost salutat ca fiind unul „istoric” de ambasadorul palestinian la ONU, Riyad Mansour. Biroul politic Hamas, a salutat rezoluția și a condamnat ceea ce el a numit un „război de genocid și purificare etnică” împotriva poporului palestinian.

De cealaltă parte, Israelul a transmis că încetarea focului nu ar face decât să prelungească „domnia terorii”.

„Spuneți Hamas să depună armele, să se predea și să dea înapoi ostaticii. Acest lucru va aduce o încetare completă a focului care va dura pentru totdeauna! Deci, de ce nu faci asta? De ce nu trageți Hamas la răspundere?"

Votul din Adunarea Generală ONU a avut loc într-o sesiune de urgență

De altfel, Israelul a declarat că nu își va opri campania militară până când nu va eradica grupul palestinian Hamas, care controlează Gaza.

Atacul Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, a ucis 1.200 de persoane, potrivit autorităților de la Tel Aviv și a dus la răpirea a aproximativ 240. Se crede că peste 100 de ostatici rămân în captivitate în Gaza.

De cealaltă parte, Ministerul Sănătății din Gaza, condus de Hamas, a declarat că represaliile militare ale Israelului au ucis peste 18.200 de persoane și a rănit peste 50.000.

Articol preluat de pe pagina Europa Liberă România.

XS
SM
MD
LG