Linkuri accesibilitate

Integrarea europeană va duce şi la reîntregirea teritorială a Republicii Moldova


Lithuania, Vilnius / Moldova - Vlad Filat, leader of Liberal Democrat Party
Lithuania, Vilnius / Moldova - Vlad Filat, leader of Liberal Democrat Party

Valentina Ursu în dialog cu liderul PLDM Vlad Filat în marginea summitului de la Vilnius.


Într-un interviu pentru Europa Liberă, fostul premier, liderul PLDM Vlad Filat, a declarat la Vilnius că integrarea europeană va duce şi la reîntregirea teritorială a Republicii Moldova – unul din beneficiile importante pentru viitorul ţării. Filat a spus că nu a fost uşor să fie negociat acordul de asociere cu UE, dar nici imposibil, şi că este bucuros că a reuşit şi el să-şi aducă contribuţia în cei trei ani cât a condus executivul. Interviul a fost realizat de Valentina Ursu.


Europa Liberă: Domnule Vlad Filat, putem vorbi chiar despre o semnificaţie istorică, dacă e să punem miza pe parafarea Acordului de Asociere? Pentru că urmează alţi paşi, tot atât de importanţi: Acordul de Asociere, solicitarea statului de ţară candidat la Uniunea Europeană.

Vlad Filat:
„Şi aceia vor fi paşi istorici. Însă astăzi am făcut cu adevărat un pas istoric, de care trebuie să fim mândri şi să avem încredere că vom reuşi să îi facem şi pe cei care urmează. Parafarea nu înseamnă doar o simplă semnătură, parafarea înseamnă finalizarea negocierilor şi înseamnă munca depusă, pe parcursul a trei ani de zile. S-a munci foarte mult şi, în acest sens, vreau să le mulţumesc tuturor colegilor care au participat în acest proces, vă asigur, deloc uşor. Astăzi am asistat la ceremonie, însă, până să ajungem la acest moment festiv, încă o dată, au fost negocieri complicate. Ne-am bătut pentru fiecare poziţie, în aşa fel încât Moldova să aibă cât mai multe beneficii, în urma semnării acestor acorduri. Şi eu sunt absolut sigur că, începând cu ziua de astăzi, uşile pentru Republica Moldova spre Uniunea Europeană sunt larg deschise. Depinde de noi. Cum vom munci – va depinde foarte mult ce fel de solidaritate vom avea noi, în societatea noastră, pentru ca următorii paşi, care or fi şi ei istorici, să îi facem cât mai rapid şi cât mai durabili.”

Europa Liberă: Dar despre o perspectivă clară de aderare Bruxelles-ul deocamdată nu anunţă nimic?

Vlad Filat:
„Dacă nu au fost spuse cuvinte, aceasta nu înseamnă că această perspectivă nu este pentru Republica Moldova. Eu îmi aduc aminte foarte bine momentul în care am început negocierile, în vederea semnării Acordului de Asociere. S-a întâmplat aceasta la începutul anului 2010, la Chişinău, împreună cu ministrul de Externe al Suediei, Carl Bildt. Îmi aduc aminte foarte bine şi cât scepticism era în Republica Moldova vizavi de această şansă. Eu îmi aduc aminte foarte bine, atunci când doamna comisar europeană pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, la Chişinău mi-a înmânat Planul de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize. Şi iarăşi îmi aduc aminte cât scepticism era atunci că vom reuşi. Şi, uitaţi-vă, am reuşit, prin muncă asiduă. În acest sens, iarăşi vreau să mulţumesc tuturor celor care au crezut şi tuturor celor care au sprijinit acest proces.”

Europa Liberă: Lăsaţi să se înţeleagă că negocierile nu sunt atât de uşoare. Ucraina, în ultimul moment, a renunţat să semneze Acordul de Asociere, motivând că acele condiţii impuse de Bruxelles sunt de neîndeplinit pentru această ţară.

Vlad Filat:
„Eu voi vorbi despre Moldova. Noi am parafat acordurile în manieră conştientă. Noi am făcut analiză a tot ce înseamnă perspectivă, în urma implementării acestor acorduri. Încă o dată, nu va fi uşor, însă este necesară să avem şi viziune, să privim lucrurile şi în perspectivă, nu doar reieşind din ziua de astăzi.”

Europa Liberă: De ce ziceţi că nu va fi uşor?

Vlad Filat:
„Pentru că trebuie să muncim.”

Europa Liberă: Muncă înseamnă ca cetăţeanul să simtă bunăstarea la el acasă?

Vlad Filat:
„Ca să avem bunăstare, trebuie să muncim, să ne învăţăm să muncim, obţinând, în rezultatul muncii, eficienţă, nu doar activitate fizică. Deci, urmează să avem, în rezultatul acestor reforme iniţiate, instituţii funcţionale care vor stabili, inclusiv prin activitatea lor, şi acele rigori bazate pe norma legală care vor trebui să fie respectate. Vom avea reguli foarte clare în activitatea economică în Republica Moldova, care să ducă la atragerea investiţiilor, atât de necesare pentru Republica Moldova care, în rezultat, să ne ofere locuri de muncă, care să ne ofere infrastructură, care să ne ofere servicii de calitate, pentru cetăţenii noştri, care înseamnă viaţă mai bună.”

Europa Liberă: Era cazul, în declaraţia finală, totuşi să fie stipulat ceva despre conflictele îngheţate?

Vlad Filat:
„Sigur, este necesar ca în toate deciziile care sunt adoptate să se facă nu doar menţiune asupra conflictelor, pe care eu nu le-aş numi îngheţate pentru că ele dor, ele sunt deschise. Poate pentru cei din afară ele sunt îngheţate. Pentru cei care trăiesc, având pe teritoriu aceste conflicte, este rană deschisă, dar şi mesaj de solidarizare în a rezolva aceste conflicte care, din păcate, există.”

Europa Liberă: Dar ce se întâmplă, dacă Tiraspolul nu acceptă parcursul european?

Vlad Filat:
„Noi urmărim parcurs european nu pentru un cetăţean luat în parte sau pentru o parte din cetăţeni. Noi urmărim acest proces de integrare europeană pentru întreaga Republica Moldova şi pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Punte de vedere pot să fie diferite. Încă voi mai spune ceea ce am spus, pe întreg parcursul activităţii mele: alternativă procesului de integrare europeană care duce şi la reunificarea ţării Moldova nu are. Şi lucrul acesta trebuie să fie conştientizat. Şi, sigur, este regretabil că Voronin personal, comuniştii sunt atât de speculativi şi atât de egoişti în comportamentul lor, şi pun în faţă interesul conjunctural, de moment, în faţa interesului naţional.”

Europa Liberă: Dar aceste proteste ale comuniştilor pot, într-un fel, să aibă un impact şi asupra situaţiei din ţară?

Vlad Filat:
„Nu cred, deoarece ele sunt jalnice, în primul rând. În al doilea rând, ele sunt lipsite de logică şi de sens, în rezultat, şi care nu văd cum ar putea să influenţeze. Din contra, eu cred că acest comportament, extremist, în cea mai mare parte, va mobiliza partea sănătoasă a societăţii care, într-un sfârşit, va înţelege că, răzleţiţi, noi nu vom reuşi să mergem înainte. Încă o dată, noi avem nevoie de unitate, ca niciodată, şi eu sper foarte mult la această unitate.

Europa Liberă: În calitate de premier, aţi găzduit vizita vicepreşedintelui american, Joe Biden. Acum este aşteptat la Chişinău secretarul de stat de la Washington, domnul Kerry şi autorităţile americane sprijină acest parcurs al Republicii Moldova. Cum vedeţi pe viitor acest suport din partea Americii?

Vlad Filat:
„Unul foarte important. Este o vizită foarte importantă. Este, dacă doriţi, un sprijin direct, demonstrat din partea Statelor Unite ale Americii pentru Republica Moldova şi pentru transformările care au loc, în ţara noastră. Aţi menţionat că am avut, în vizită la Chişinău şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, pe domnul Joe Biden. Statele Unite ale Americii este un partener strategic şi unul foarte şi foarte important. Mie îmi este greu să dau evaluare cât de important este acest parteneriat pentru Republica Moldova. Am avut sprijin total din partea Statelor Unite ale Americii, pe întreg parcursul nostru de dezvoltare a ţării, sub toate aspectele, inclusiv financiar. Şi, de aceea, eu sunt sigur că, în urma acestei vizite, relaţiile vor avea un nou impuls şi Moldova va avea nu doar sprijin declarativ, dar va avea un sprijin şi însoţit de lucruri foarte palpabile.”

Europa Liberă: Credeţi că Moldova ocupă un loc anume pe agenda de discuţii, la nivel înalt, dintre Washington şi Moscova?

Vlad Filat:
„Eu vreau să vă spun că Republica Moldova are, la ora actuală, un statut care impune respect. Şi am să explic de ce. Noi am preluat Republica Moldova, în 2009, de la guvernarea comunistă, fiind o ţară izolată, fiind o ţară care avea o imagine deloc bună în lume. Noi, în aceşti ani de zile, am demonstrat că avem capacitatea să fim responsabili pentru angajamentele asumate, am fost corecţi, în relaţiile cu partenerii şi, prin acest comportament, am obţinut această imagine de ţară responsabilă şi care poate nu doar iniţia parteneriate, dar care poate să asigure aceste parteneriate în a fi durabile.”

Europa Liberă: Republica Moldova are asigurări din partea Bruxelles-ului că, la anul viitor, ar putea fi abolit regimul liberalizat de vize. Chiar s-ar putea ,până la finele lui 2014, cetăţenii să călătorească liber în spaţiul Schengen?

Vlad Filat:
„Noi am crezut în aceasta, am muncit. Şi vreau să vă rog să credeţi şi dumneavoastră, şi toţi cei care ne ascultă. Anul viitor, Republica Moldova va obţine acest regim liberalizat de vize. Nu pentru că va fi un cadou din partea europenilor, dar pentru că noi am îndeplinit şi respectăm, la ora actuală, toate criteriile necesare pentru a avea acest drept. Şi aceasta a însemnat muncă. Şi aceasta a însemnat multă-multă muncă.”
XS
SM
MD
LG