Linkuri accesibilitate

Ortodoxia este în momentul de faţă un pivot de control şi promovare al Moscovei (S.Rusu/ Jurnalistii.ro)


Ziare de la București
Ziare de la București

Revista presei românești.

Liderul Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, readuce pe tapet în România ideea organizării unui referendum pe tema familiei tradiționale. „Indiferent de rezultat, scrie Sebastian Rusu pe site-ul jurnalistii.ro, clivajele de la nivelul societăţii româneşti se vor adânci tot mai mult şi de acest lucru va profita din umbră Kremlinul. Nu întâmplătoare a fost vizita Patriarhului Kiril din toamna trecută de la Bucureşti (…). Ortodoxia este în momentul de faţă un pivot de control şi promovare al Moscovei în spaţiul Răsăritean şi Balcanic, marcat de scandalul de spionaj de la Sfântul Munte Athos”.

Sebastian Rusu mai scrie că: „Dacă la Bucureşti liderii PSD încă se mai codesc asupra referendumului pentru familia tradiţională, la Chişinău şeful statului moldav, Igor Dodon, organizează între 14 și 16 septembrie, sub patronajul soției sale, Congresul Mondial al Familiilor”.

Pe blogurile Adevărul, Iulian Chifu scrie despre Ucraina, care se pregătește să intre în anul electoral 2019 „cu războaie, conflicte şi mari susţineri internaţionale”. Ucraina s-ar afla „din nou pe marginea prăpastiei, în prag de război”, după asasinarea liderului auto-proclamatei Republici Populare Donețk, Alexandr Zaharcenko, a aruncat în aer regiunea”. Chifu spune că reacția Kremlinului a fost disproporționată, dat fiind că atentatele sunt ceva frecvent în spațiul ex-sovietic. De fapt, ar fi vorba de un pretext pentru o mișcare în forță a Rusiei. A fost remarcat „numărul mare de transporturi umanitare ruse necontrolate de OSCE, care aduc muniţie şi pleacă cu coşciuge din războiul din Donbas”, așa că Statele Unite „încearcă să le replice cu arme defensive puternice şi creşterea capacităţii de apărare a Ucrainei pe mare şi în aer”.

Deja, adaugă analistul, „Rusia pierde pas cu pas, (mai spune Chifu), tinerii şi populaţia ucraineană în general lipindu-se tot mai mult de perspectivele pro-occidentale şi refuzând sincer relaţiile cu Rusia, pe care o califică drept inamic, după anexarea Crimeei şi agresiunea militară din estul Ucrainei”.

Da, Dragnea a ieșit victorios, dar e o victorie ce pavează drumul înfrângerii...

Analiștii de politică internă scriu azi despre ceea ce relativizează aparenta victorie a lui Liviu Dragnea împotriva Gabrielei Firea, primar general al capitalei, care i-a adus critici severe la Neptun, în cadrul ședinței Comitetului executiv al PSD. E pentru prima dată când criticile sunt adresate la scenă deschisă, de un lider marcant al partidului, observă Dan Tăpălagă de la G4Media și Andreea Pora de la revista 22.

Tăpălagă vorbește despre o victorie „în genunchi” a lui Dragnea. E drept că solicitările Gabrielei Firea n-au fost îmbrățișate la vot, dar Dragnea a fost nevoit să facă mari concesii ca să-și potolească colegii mai vocali. Cea mai mare concesie este reluarea propunerii voalate ca liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să fie candidatul la prezidențiale al coaliției.

„Neptunul, scrie Andreea Pora, va deveni un punct de referință: rezistența în PSD poartă un nume sonor. Da, Dragnea a ieșit victorios, dar e o victorie ce pavează drumul înfrângerii. Unul lung și complicat însă. O înfrângere care ar putea să nu mai folosească la mare lucru, dacă Dragnea apucă să-și ducă planul la sfârșit”. Pora trage atenția că Gabriela Firea nu merită încredere. Nu de România îi pasă domniei sale, ci de propria poziție în partid, având în vedere că i s-a deschis, cum-necum, o fereastră de oportunitate.

XS
SM
MD
LG