Linkuri accesibilitate

Serviciile secrete, șefii și mitologia lor


În mitologia serviciilor secrete, modelul clasic rămân cele britanice, dintre care cel mai vechi este MI6, astăzi numit Secret Intelligence Service (SIS), vechi de mai bine de un secol, care se ocupa de strângerea de informații si de combaterea spionajului extern, si care a dat naștere unei întregi mitologii. Serviciile secrete britanice au fost, pana la primul Război Mondial, in rivalitate permanenta cu cele rusești, pentru controlul Asiei centrale si al Indiei, ducând la ceea ce a fost numit Marele Joc, The Great Game.

Șeful SIS este numit de ministrul de externe, căruia ii raportează direct si prezintă un raport anual primului ministru. Începând din 1994, odată cu reducerea masiva a mijloacelor financiare, activitatea serviciilor secrete britanice SIS este supusa controlului unui comitet parlamentar special, care verifică și folosirea finanțelor.

In Franța, unde rivalitatea între diferitele servicii secrete a dus, de asemenea, la o întreaga mitologie literară si cinematografica, Emmanuel Macron a purces de îndată ce a preluat președinția la o adevărată reforma a serviciilor secrete, creând o celula specială de coordonare al cărei șef este chiar el.

La fel, în Germania, serviciile secrete, Bundesnachrichtendienst, sunt supuse direct cancelarului, altfel zis - Angelei Merkel. In SUA, șefii serviciilor secrete sunt numiți de Președinte și sunt cunoscute fricțiunile pe care Donald Trump le-a întâmpinat în alegerea și numirea și schimbarea recentă a acestora.

Asta se întâmplă în general în sistemele politice prezidențiale sau semiprezidențiale. În aceste sisteme, și în SUA dar și în Franța, șefii serviciilor secrete pregătesc de altfel un raport cotidian pe care îl prezintă șefului statului.

Mult mai revelator pentru România si Moldova este însă de văzut în ce fel au evoluat serviciile secrete ale fostelor țări comuniste.

Se poate astfel spune, pentru a lua de pildă cazul Poloniei, că serviciile secrete poloneze au ramas multă vreme la fel de active dupa 1989 pe cat erau inainte. Functionand ca dupa un manual al dezinformarii, fosta politie politica reformata si reintinerita a putut sa fondeze si sa dizolve partide politice, sa creeze miniimperii comerciale si sa raspandeasca zvonuri cu abilitate pana si despre disidentii a caror activitate trecuta paruse ireprosabila. Retrospectiv suna absurd, insa multi polonezi au putut sa creada ca pana si Lech Walesa fusese un turnator al serviciilor secrete comuniste, in ciuda dezmintirilor acestuia. S-a crezut ca sub numele de cod "Bolek" fostul sef al sindicatului Solidaritatea, a carui rezistenta a dus la rasturnarea comunismului, transmitea sigurantei statului (Sluzba Bezpieczenstwa, SB) informatii despre camarazii sai. Se stie astazi, apoi, ca serviciile secrete recrutasera scriitori cunoscuti, precum marele jurnalist si istoric Ryszard Kapuscinski, ba chiar si o duzina de episcopi. In ianuarie 2007, pana si arhiepiscopul Varsoviei, Stanislaw Wielgus, a fost obligat sa demisioneze, dupa ce s-a dovedit ca fusese un turnator inca din anii stalinismului. Multe dosare au fost folosite ulterior pentru a șantaja politicieni si oameni de afaceri.

În țările foste comuniste din Balcani, foștii ofiteri de informatii au rămas multă vreme legati de crima organizată.

În Serbia, majoritatea grupurilor de paramilitari aflate la limita banditismului care au luptat în Bosnia fusesera create deja in anii ‘80, incepand din momentul in care ideologia comunista a fost inlocuita de catre Milosevici cu nationalismul sarbesc. Serviciile secrete au propus atunci crearea unor unitati speciale, formate din voluntari. Multi dintre acestia au venit din randurile huliganilor pasionați de fotbal.

Omul care a transformat grupurile de huligani intr-o structura organizata de paramilitari ultranationalisti a fost Arkan, un gangster sarb intors din strainatate.

In 1991, Arkan a format echipele de voluntari sarbi care aveau sa lupte in Croatia si in Bosnia. Un detaliu care pe atunci a parut anecdotic a fost faptul ca, inainte de inceperea razboiului propriu-zis, Arkan fusese arestat in Croatia cand conducea o masina care transporta echipament de razboi, dar ar fi fost eliberat rapid de croați, dupa interventia serviciilor secrete sârbe.

In timpul razboiului, Arkan si oamenii sai au capatat o reputatie nu numai de buni si temuti luptatori, dar si de tortionari nemilosi, oameni care s-au imbogatit pradand si jefuind.

Arkan nu cauta insa numai banii, ci avea si ambitii politice. El si-a creat un partid politic, iar in 1992 a intrat in parlament, gratie mai ales votului sarbilor din Kosovo. Cel care declarase ca poseda doar o patiserie devenise unul dintre cei mai influenti oameni din Belgrad, unde isi construise o vilă de dimensiunile unui castel.

Serviciile secrete sarbe sunt si astazi foarte influente, chiar daca Milosevici a murit. Partidele venite la putere la Belgrad dupa 2000 s-au aratat incapabile sa reformeze serviciile secrete. Fiind guverne slabe si nesigure, ele prefera sa se sprijine pe niste servicii secrete puternice si profesionale.

Pana si autoritarul Tudjman, in Croatia, a spus la un moment dat: "E mai bine sa-i avem pe oamenii astia de partea noastra". Unii chiar regreta epoca in care regimul exercita un control total asupra presei si putea sa influenteze opinia publica. Acei membri ai fostelor servicii care nu si-au gasit un loc in noile structuri au stabilit stranse legaturi cu retelele criminalitatii organizate, profitand in acelasi timp de sprijinul fostilor lor prieteni si colegi din serviciile oficiale.

Este drept, unii – putini la numar – au ajuns in fata Tribunalului International pentru Crimele de Razboi de la Haga. Dar imbogatirea si influenta politica ale acestei aliante dintre serviciile secrete si lumea criminala constituie un fenomen care continua sa incetineasca ritmul democratizarii fostelor republici iugoslave.

Și în Croația spionii sunt foarte nationalisti. Structurile serviciilor secrete iugoslave prezente in Croatia si-au oferit serviciile noului patron, dar în realitate și serviciile secrete s-au scindat tot pe baze etnice si nationale.

Astfel, practic toti slovenii s-au intors la Ljubljana si si-au oferit serviciile noului guvern rezultat din alegeri. Reconvertirea nationala a serviciilor secrete slovene a fost facilitata si de faptul ca Slovenia este o tara foarte omogena din punct de vedere etnic.

In Croatia insa situatia era diferita. Foarte multi sarbi lucrau in serviciile secrete locale, iar acestia au intors imediat spatele noului guvern de la Zagreb. In schimb, toti croatii au fost incurajati sa ramana si au fost promovati in noile structuri. Problemele au inceput sa apara atunci cand a trebuit sa fie cooptati o multime de oameni noi, proveniti din randurile emigratiei. Multi dintre noii politicieni si-au creat propriile structuri de influenta, ajungandu-se astfel intr-o situatie cum era cea de la inceputul anilor ‘90, cand fiecare partid croat dispunea practic de propriile sale servicii de securitate. Serviciile secrete militare erau astfel controlate de o formatiune politica de extrema dreapta, ele fiind cele care se ocupau de reintegrarea regiunilor ce fusesera ocupate de catre sarbi, precum si de supravegherea "inamicilor interni", care erau presa si membrii opozitiei.

Suntem aici, în cazul țărilor foste comuniste ale Europei de est, departe de mitologia romantică a spionilor occidentali, sau de stricta legalitate impusă în Marea Britanie, unde, spuneam, activitatea serviciilor secrete SIS este supusa controlului unui comitet parlamentar special, care verifică și folosirea finanțelor.

***

Majoritatea parlamentară de la Chişinău dominată de Partidul Democrat a aprobat joi numirea în fruntea Serviciului de Informații și Securitate a fostului ministru democrat Vasile Botnari, neglijând nemulțumirea opoziției care a încercat să afle, fără succes însă, ce virtuți profesionale l-au adus în fruntea serviciilor speciale după o cariera de soldat universal priceput în foarte multe domenii.

Șefia la SIS a devenit vacanta în februarie curent, când Vitalie Pîrlog şi-a dat demisia după doar două luni de activitate în poziția de director. Pîrlog a preferat să revină la Interpol, fără prea multe explicații referitoare la sarcinile SIS. Predecesorul sau, Mihai Bălan, lăsase să se înțeleagă ca SIS nu are suficiente prerogative procesuale ca să fie şi mai eficient. Prin urmare se poate afirma ca Vasile Botnari este succesorul lui Mihai Bălan care fusese propus in funcție de președinte. Proaspătul director SIS este numit fără participarea şefului statului. Parlamentul a anulat dreptul președintelui ţării de a propune candidatura la conducerea SIS şi de a coordona activitatea acestui serviciu. Legislativul a operat schimbările la finele lui 2016, la scurt timp după alegerea preşedintelui Igor Dodon. SIS a fost pus atunci sub control parlamentar.

Numirea pe criterii politice a conducătorului SIS a fost practicata şi în perioada guvernării comuniste, dar a fost criticată dur de experţi după venirea la putere în 2009 a partidelor de dreapta care se declara pro-europene. În special atunci când s-a aflat că partidele alianței de guvernare au partajat între ele, laolaltă cu funcțiile politice, instituțiile de control şi cele de drept, inclusiv SIS. Liberalii care obținuseră atunci dreptul să-i numească pe șefii de la SIS, l-au promovat pe Gheorghe Mihai, demiterea căruia în 2011 cu voturile liberal-democraților şi comuniștilor a fost unul din paşii care au dus la distrugerea alianței.

Valentin Dediu care a preluat atunci interimatul funcţiei spune că imaginea SIS a fost şifonată mai cu seamă în 2009 când la şefia SIS a ajuns comunistul Artur Reşetnicov, un funcționar pedant din anturajul lui Vladimir Voronin, actualmente deputat al majorității democrate :

„În 2009 cu părere de rău profesioniştii au fost înlăturaţi şi s-a mers pe altă cale. Atunci a ars şi Parlamentul şi declaraţia de independenţă şi până azi nu poartă răspundere nimeni.”

După demiterea lui Reşetnicov, SIS a recunoscut, în 2010, că o mare parte din materialele operative din timpul protestelor din aprilie au fost distruse la indicația lui Reşetnicov. Ulterior, acesta a fost vizat într-un dosar penal al procuraturii care descoperise că între ianuarie şi septembrie 2009, serviciul specializat din SIS a interceptat ilegal convorbirile telefonice ale liderilor liberali.

De altfel, actuala coaliție de guvernare intenţiona să-l readucă pe Reşetnicov la şefia SIS, în ultimul moment s-ar fi decis însă înaintarea lui Vasile Botnari.

În ultimii ani opoziția socialistă şi cea comunistă au propus inițiative prin care numirea conducerii unor instituţii de control, inclusiv a SIS-ului să revină opoziţiei parlamentare. Iniţiativele au fost însă ignorate de guvernare. Fără răspuns a rămas şi propunerea liberal-democraţilor ca şeful SIS să fie numit prin concurs şi nu de Parlament.

Valentin Dediu nu crede că numirea prin concurs ar schimba situaţia. După părerea sa, mai oportună ar fi urgentarea reformării serviciului:

„Trebuie de grăbit votarea legii cu privire la SIS şi de introdus statutul de secretar de stat în serviciu. iată acei care vor fi secretari de stat să fie aleşi prin concurs. Conducătorul poate fi şi politic, nu e mare problemă, dar să nu se implice în activitatea operativă a serviciului. El să fie punte de legătură, să spună ce trebuie de făcut, dar executarea profesioniştii să o facă. Dacă ar fi conducătorul politic, nu e o problemă, dar secretarul de stat să fie ales prin concurs. Atunci cred că lucrurile ar arăta altfel.”

Despre reformarea SIS se discută de ani de zile. O strategie adoptată încă 2013 prevedea că această reformă trebuia să fie finalizată în patru-cinci ani. Acea reformă a fost abandonată şi înlocuită cu una nouă demarată anul trecut şi care prevede în special scoaterea securității în afara politicului.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

Previous Next

XS
SM
MD
LG