Linkuri accesibilitate

Valentin Dediu: „Din 2011-2012 s-au început activitățile de compromitere a liderilor care nu dădeau ascultare Moscovei”


Fostul director al SIS despre metodele prin care Rusia ar încerca să îndepărteze Moldova de Uniunea Europeană.

Unul din subiectele de disensiune între Moscova și toate țările din Parteneriatul Estic a fost tocmai apropierea lor de valorile Uniunii Europene - Moscova a impus embargouri Moldovei și Georgiei, îi susține militar pe liderii separatiști din estul Ucrainei. După cum i-a declarat Valentinei Ursu fostul director interimar al Serviciului de Informații și Securitate al Moldovei, Valentin Dediu, din 2009 – adică de la lansarea Parteneriatului Estic sub președinția Cehiei la cârma Uniunii Europene și până acum – Moscova a încercat constant să îndepărteze Moldova de Uniunea Europeană.

Valentin Dediu: „Factorul extern, evident, este foarte influent și se observă fără ochiul înarmat, așa să spunem, dar există și factorul intern, care tot influențează foarte mult. La noi în republică, după 2009 încoace, majoritatea partidelor nu întruneau majoritatea. Evident că, în timpul constituirii acestor alianțe, se trasau anumite planuri, anumite înțelegeri erau pe anumite

Despre situația în alianță se interesau foarte mult din exterior

probleme cum să procedeze de la și până la; era o decizie comună, ca pe urmă să apară între aceste partide contradicții ideologice, de altă natură. Și iată, măcinarea asta în rândul alianței a dus la aceea că între lideri, între anumite forțe a apărut discordanță și acesta a fost un moment în relațiile din alianță. Al doilea moment, pe care eu îl consider cel mai decisiv, este faptul că despre situația în alianță se interesau foarte mult din exterior. În anii 2011-2012, forțele din exterior, nu le-aș numi ca servicii speciale, dar le-aș numi niște centre antimoldovenești, centrele din exterior studiază situația și, în baza materialelor obținute, elaborează recomandări pentru autoritățile centrale ale Federației Ruse cum să procedeze într-un caz sau în altul. Să luăm, iată, centrul care este pe lângă Guvernul Federației Ruse. Vorbim azi de Federația Rusă, fiindcă până ce vedem unica țară care se opune integrării europene, se opune dezvoltării…”

Valentin Dediu
Valentin Dediu

Europa Liberă: Și relația dintre Chișinău și Moscova a fost cel mai mult afectată din momentul în care autoritățile moldovene au zis că parcursul european e calea de dezvoltare a țării?

Valentin Dediu: „Evident. Deci, imediat ce Kremlinul a observat că autoritățile din Republica Moldova au ca scop integrarea în Uniunea Europeană, ei au purces la lupta împotriva acestei alianțe și acestor conducători. Evident că pe căi diplomatice s-a încercat de la bun început să-i determine să renunțe la aceste idei, mai departe au încercat să organizeze diferite forumuri în Republica Moldova, să demonstreze că direcția spre Euroasia este mai atractivă și mai bună ș.a.m.d. Dar politicienii din Republica Moldova au fost fermi în direcția integrării europene și atunci s-a luat decizia – dacă nu este posibil să-i convingă, trebuie să-i impună. Pentru a-i șantaja, trebuie să ai materiale, niște documente. Și iată, sarcina de colectare a acestor documente este pusă centrelor din străinătate care studiază. Ele ca atare se numesc „instituții de cercetări strategice”. Avem o așa instituție – Institutul de Cercetări Strategice al Rusiei (RISI (РИСИ), în limba rusă se

Ei au studiat foarte bine situația în fiecare partid, în alianță, pe fiecare conducător, ca pe urmă să elaboreze niște măsuri cum să-i înlăture prin compromitere

numește) și acolo, printre altele, conducător a fost un oarecare Reșetnikov, general cu două stele din serviciile speciale ale Federației Ruse. Și majoritatea lucrătorilor de acolo sunt de talie internațională, doctori în științe, politologi, persoane care cunosc foarte bine dezvoltarea societății, problemele dezvoltării societății. Și iată ei, prin aceste centre, au studiat foarte bine situația în fiecare partid aparte, în alianță în general, pe fiecare conducător al partidelor de la guvernare, ca pe urmă să elaboreze niște măsuri cum să-i înlăture de la conducere prin compromitere. Din 2011-2012 s-au început activitățile de compromitere a liderilor care nu dădeau ascultare Moscovei. Deci, cineva venea din Moscova, niște funcționari de rang înalt și spuneau: „Când ați semnat Acordul de Asociere, de ce nu v-ați consultat cu noi problema? Când ați semnat Liberul Schimb…”

Europa Liberă: Acordul de Liber Schimb, care face parte din Acordul de Asociere pe care îl are Moldova cu UE?

Valentin Dediu: „Da, Acordul de Liber Schimb, de ce nu v-ați consultat cu noi? Acum, deci, ați lăsat din tren o garnitură rămasă în coadă”? Se are în vedere Transnistria ș.a.m.d. Câtă vorbă a fost că nu se iau în considerare interesele Transnistriei, dar pe de altă parte, susțin Transnistria.”

Europa Liberă: De când a devenit politician activ actualul președinte Igor Dodon, el totdeauna a insistat că Acordul de Asociere a Moldovei cu UE trebuie renegociat și să fie invitată neapărat și partea rusă, ca să se renegocieze prevederile acestui document, care pune baza juridică între Chișinău și Bruxelles.

Valentin Dediu: „Asta e fraza pe care o spune el de mai multe ori, dar fraza vine de la Moscova. Noi cunoaștem destul de bine poziția Moscovei. Moscova a spus că „da, voi puteți coopera, dar trebuie să luați în considerare interesele strategice ale Federației Ruse”.”

Europa Liberă: Dar cum să fie luate în considerare aceste interese strategice ale Kremlinului?

Valentin Dediu: „Vedeți cum? Federația Rusă în unele situații, când lor le este convenabil, spune că interesele strategice ale unui stat trebuie să fie asigurate, fără să fie lezate interesele altor state, dar în acest caz nu se iau în considerare interesele Republicii Moldova, numai cele ale Federației Ruse. Și dl președinte Igor Dodon este „rupor”-ul (purtătorul de cuvânt) Moscovei și

Dl președinte Igor Dodon este „rupor”-ul Moscovei

duce politica Moscovei, și nu numai în acest domeniu. Și în domeniul federalizării Republicii Moldova, pe care îl cunoaștem destul de bine, că nu avem nimic împotriva unei federații, că există și există bune, dar în acea federație există populație care ține la statul în care locuiește. La noi… Noi cu cine ne federalizăm? Cu Federația Rusă, adică cu enclava din stânga Nistrului, care susține…”

Europa Liberă: …politica rusă.

Valentin Dediu: „…politica rusă și o duce, permanent o promovează în această zonă numai politica Federației Ruse.”

Europa Liberă: Și va reuși Moscova să distrugă elita politică a Republicii Moldova, care și-a propus drept prioritate integrarea europeană?

Valentin Dediu: „Astăzi putem constata că le-au reușit multe lucruri, cu părere de rău. Din alianță, Partidul Liberal Democrat și liderul de acum nu mai sunt la conducere, totuși a fost compromis și compromis nu fără susținerea și ajutorul, și dirijarea din exterior, din Federația Rusă. Dacă vorbim despre Partidul Liberal, la fel a fost distrus. Și acum ultima ce-i mai important – se fac presiuni extraordinare asupra Partidului Democrat. Deci, toate aceste trei componente ale alianței practic sunt în vizorul Federației Ruse, agenților, centrelor antimoldovenești și se acumulează toate materialele compromițătoare și, prin coloana a cincea de aici, aceste materiale se aduc la cunoștința organelor de drept din Republica Moldova, care nimeresc într-o situație stupidă. Dintr-o parte există unele materiale că s-au încălcat anumite legi, din altă parte se înțelege că, dacă mergem mai departe, deci, distrugem complet forțele proeuropene, dar eu totuși sper că autoritățile publice, cum ar fi Procuratura ș.a…”

Europa Liberă: …instituțiile statului…

Putem constata că le-au reușit multe lucruri, cu părere de rău

Valentin Dediu: „…instituțiile statului. Mă refer la politicieni; politicienii, sper foarte mult că anul 2018 și chiar de pe acum ei vor conștientiza pericolul care este în anul 2018. Cu toate evenimentele care sunt de mare importanță pentru Republica Moldova, alegerile sunt cel mai important eveniment al anului 2018. De faptul cum și cine va câștiga alegerile din 2018 va depinde viitorul Republicii Moldova, cursul de dezvoltare – sau mergem spre Europa, sau mergem spre Euroasia.”

Europa Liberă: Dar politicienii din Republica Moldova ar trebui să-și presoare cenușă pe creștet și să recunoască că cetățenii nu în zadar le aruncă replici, spunând că s-au compromis anume politicienii cei care declară că duc Moldova către UE?

Valentin Dediu: „Tot ce se petrece în ultimul timp în republică și vedem că au fost reținuți și miniștri, și alte persoane au fost reținute, condamnate, asta trebuie de văzut plinul paharului. Deci, lupta cu corupția a început, cam târziu, dar a început și este foarte bine. De aceea trebuie de lucrat mai departe, ca restul persoanelor care sunt la conducere în diferite instituții să nu comită acte de corupție și mai departe, am auzit și este foarte bine, susțin întru totul ca la conducere, în special la nivelul de secretar de stat, trebuie persoane competente, profesioniști în materie, ei să se ocupe de lucru zi de zi. Ministru, director, poate să fie și om politic, dar acela să susțină numai, tehnocrații aceștia să-i susțină în activitatea lor și să nu le pună piedici.”

Europa Liberă: Domnule Dediu, Dvs. ați vorbit că, din 2010-2011 încoace, factorul extern a jucat un rol important asupra viitorului Republicii Moldova. Dvs. ați fost în fruntea unei instituții importante, ați fost în fruntea Serviciului de Informație și Securitate, chiar nu ați putut să puneți stavilă acestor lucruri?

Valentin Dediu: „O problemă foarte interesant abordată de Dvs. că Serviciul de Informație și Securitate este chemat să asigure securitatea statului și a politicienilor din republică. Unele informații parveneau despre intențiile, era cunoscută metoda, formele de lucru, însă, cu părere de rău, niciun politician nici dintr-un partid nu s-a adresat la Serviciu cu rugămintea să vadă dacă în anturajul lor există sau nu persoane care ar putea să-i compromită sau ar putea avea unele legături cu serviciile speciale. Din contra, ei ascundeau toată informația aceasta și atunci când se comunica despre o persoană sau alta, era primit aceasta ca o intervenție și o implicare în afacerile interne ale partidului. Și cei de la Serviciu evident că mai bine nu intrau în conflict cu liderii partidelor decât să facă acest lucru. Dar, cu părere de rău, astăzi eu spun cu mare încredere că practic în toate partidele de la guvernare, și nu numai, există persoane așa-numite „agenți de influență”, care sunt în conexiune directă cu aceste centre antimoldovenești, care lucrează la indicația acestor centre, ei primesc instrucțiuni ce probleme trebuie abordate.”

Practic în toate partidele de la guvernare, și nu numai, există persoane așa-numite „agenți de influență”

Europa Liberă: Chiar li se dau așa indicații?

Valentin Dediu: „Li se dau indicații și ei trebuie, din când în când, să facă niște rapoarte în scris, în care să fie elucidate mai multe întrebări, iată, bunăoară, care sunt sursele economice ale partidelor și date despre conexiunile lor cu structurile comerciale sau mai este și altă întrebare, deci, să dea caracteristică la fiecare lider, și nu numai lider, dar oameni influenți din partide, caracteristicile cu ce se ocupă, unde iau masa, ce fac copiii ș.a.m.d. Foarte multe întrebări și, iată, răspunsurile la aceste întrebări erau procesate și în baza lor se elaborau tactici și metode cum să distrugă această alianță. Deci, prin agenți de influență. Acești agenți de influență care mai există și astăzi mai dădeau și niște sfaturi din când în când, dar majoritatea din acele sfaturi erau bune, însă unul din ele era virusat, așa aș spune, și liderii luau decizii și nimereau în capcană. Asta e o manipulare cu acești lideri, cu aceste partide. Deci, măiestria manipulării constă în faptul de a-l determina pe dușman să procedeze așa cum îți este convenabil ție, însă persoana care este manipulată să fie încrezută că decizia îi aparține ei și nicidecum altfel. Și mulți din lideri de-ai noștri au căzut în această capcană. Cred că pe viitor ar fi bine ca toate partidele să se gândească. Eu nu spun că în Serviciul de Informație și Securitate astăzi nu sunt profesioniști, însă totuși în Serviciu cei care activează astăzi nu cunosc bine metodele și formele de activitate ale serviciilor speciale rusești, nu le cunosc. Nici nu au avut unde să le studieze. Al doilea moment, în niciun partid, nici în Guvern, nici în Parlament practic nu există instituția aceasta de consilieri din rândul foștilor angajați ai Serviciului de Informație și Securitate, care sunt patrioți ai acestui neam, au cunoștințe vaste în acest domeniu și ar putea să le dea un sfat bun, cum să procedeze într-o anumită situație, ei ar putea să studieze anturajul, ar putea să studieze tot ce se petrece. Să tragi cu urechea la aceste sfaturi ar fi bine, fiindcă o părere e bună, două sau trei sunt și mai bune, ai de unde alege, ai de unde pune pe cântar... Dar, cu părere de rău, vă spun, nici în Guvern, nici în Parlament, nici în partide practic nu există acest domeniu.”

Europa Liberă: Dar ați lăsat să se înțeleagă că alegerile din 2018, alegerile parlamentare vor decide soarta Moldovei și miza e una atât de mare, încât despre viitor se va mai putea vorbi sau nu se va mai putea vorbi, despre viitorul european?

Valentin Dediu: „Da. Vedeți, ce să vă spun? Alegerile din 2018 sunt decisive pentru republică. Unii spun că sunt decisive pentru a păstra Republica Moldova așa cum a fost declarat ieri, alții spun, pentru a dezvolta Republica Moldova, a face tot posibilul să ne integrăm în Uniunea Europeană, să ridicăm nivelul de trai, salariile, pensiile. Dacă vor fi salarii, vor fi deschise

Alegerile din 2018 sunt decisive pentru republică

locuri de muncă, vor fi și astea. Eu cred că aicea, în afară de politicieni care, evident, rolul lor organizatoric este decisiv, trebuie și populația să înțeleagă, să mai citească din alte surse, nu numai dintr-o singură sursă, ce se întâmplă în Republica Moldova. Pentru noi astăzi este foarte important să păstrăm Republica Moldova, chiar și cu Transnistria ca teritoriu separat, s-o păstrăm, să avem unde face democrație. Dacă nu păstrăm în 2018 Republica Moldova, pe urmă ne întoarcem în…”

Europa Liberă: „A nu păstra”, ce înseamnă?

Valentin Dediu: „A nu păstra vectorul dezvoltării, deci ne întoarcem în trecutul întunecos care a fost până acum, 26 de ani avem de independență, dintre care primii ani nu prea au fost așa bine conturați, ca republică democratică, așa a mai fost tot cu niște elemente din totalitarism rămase...”

Europa Liberă: Știți care e problema? Problema e integritatea morală a politicienilor.

Valentin Dediu: „Societatea e dezbinată și sursele de informare în masă fac partizanat politic și nu întotdeauna își dau seama că unele surse de informare în masă sunt dirijate din exterior, care trebuie să facă aceasta în interesul altor state.”

Europa Liberă: Guvernarea a fost impotentă, pentru că nu a putut să pună stavilă prin lege, prin buchea și spiritul legii acestei propagande care vine din Federația Rusă, manipulare…

Valentin Dediu: „S-a discutat, vedeți, nu e atât de ușor, vedeți că toți au dreptul la opinie, unicul lucru, numai nu trebuie să cheme la revoluție sau la niște acțiuni de natură extremistă și aicea e foarte greu de găsit mijlocul. Important este ca autoritatea națională…”

Europa Liberă: CCA?

Valentin Dediu: „CCA.”

Europa Liberă: Consiliul Coordonator al Audiovizualului.

Valentin Dediu: „Da, Consiliul Coordonator al Audiovizualului trebuie să primească mai multe împuterniciri, trebuie să cheltuim mai mulți bani pentru a înzestra și a lărgi statele, ca să poată studia orișice sursă de informare în masă și, conform legislației, aceste surse de informare în masă să fie trase la răspundere.”

Europa Liberă: Pentru o campanie electorală în Moldova, mai e cu putință să vină bani din exterior pentru anumite formațiuni politice ca să-și promoveze platforma, programele?

Valentin Dediu: „E cu putință prin anumite șiretlicuri, e cu putință. La direct nu este posibil, dar prin șiretlicuri este posibil, de aceea Serviciul de Informație și Securitate aici trebuie să-și spună cuvântul, susținut, evident, de toate structurile. Am în vedere și de Ministerul de Interne, și de alte instituții care au capacități și posibilități, Ministerul de Finanțe, aceeași Banca Națională, același Centru care are posibilitate să vadă de unde vin și cum vin banii.”

Europa Liberă: Centrul Național Anticorupție?

Valentin Dediu: „Da, Centrul Național Anticorupție, dar „Unire, moldoveni!” este lozinca principală.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG