Linkuri accesibilitate

De ce le pun funcţionarii statului beţe-n roate oamenilor de afaceri şi îi descurajează să facă investiţii?


„AICI este Europa Liberă la Zaim, raionul Căușeni”

În popasul pe care Europa Liberă l-a făcut duminică în localitatea Zaim, din raionul Căuşeni, mai mulţi oameni de afaceri s-au plâns că funcţionarii statului le pun beţe-n roate şi îi descurajează să facă investiţii. Problemele pe care le-au enumerat oamenii sunt corupţia, birocraţia şi lipsa informaţiei despre cum să-şi menţină businessul.

Antreprenorul Andrei Ciobanu din satul Zaim şi-a investit banii adunaţi de-o viaţă în plantarea a 20 de hectare de livadă. Paralel, a decis să construiască un frigider în care să păstreze mai mult timp fructele. După darea în exploatare a frigiderului a mers la Inspectoratul Fiscal ca să-l înregistreze. Acolo, colac peste pupăză, în loc de bineţe, funcţionarul fiscal i-a aplicat o amendă:

„Am plecat la Inspectoratul Fiscal. Primul cuvânt pe care mi l-au spus e „4.000 de lei amendă”. Cum putem noi să luptăm cu aceşti oameni dacă atunci când le deschidem uşa întâi ne cer bani. Nu am ştiut cum, poate, nu ştiu mulţi din noi că trebuie să-l înregistrez la ei ca să plătesc impozitul. La oricine ai deschide uşa îmi spune preţul: costă patru mii, cincii mii de lei. Astă-i bonul lor. Am fost la Inspectoratul Ecologic de la Chişinău şi mi-au spus că îmi pun 50.000 amendă. Păi, cum poate ţăranul să mai facă ceva în ţara asta? Nu ne rămâne decât să plecăm cu toţii cei care pot să mai facă ceva”.

Lipsa de informare a costat-o scump şi pe Tatiana Pogor din aceeaşi localitate. Mai mulţi ani la rând femeia a întreţinut o frizerie – întreprindere individuală - pe care a decis s-o închidă când a plecat peste hotare, acum zece ani. A lăsat pe seama unei cunoştinţe să ducă la bun sfârşit procesul de lichidare a întreprinderii şi, din câte spune femeia, a fost trasă pe sfoară. Peste opt ani de zile s-a pomenit cu o amendă de 34.000 pentru că nu a plătit contribuţia la bugetul de stat, spune Tatiana Pogor:

„Închipuiţi-vă, cam ce reacţie să am eu în ţară străină când am aflat că vor să vină şi să-mi ia casa. Vorbim despre o Întreprindere Individuală mică! Ce ajutor oferă ţara asta? Pe ţăran l-a îngropat pe jumătate, mai are puţin-puţin şi el nu mai poate respira. Am fost nevoită să plătesc amenda de 34.000 din cauză că afacerea nu a fost închisă la timp. Nu a funcţionat frizeria dar, totuşi, a trebuit să plătesc amenda – 5.000 de lei pe an. Pentru o frizerie la sat amenda este aceeaşi ca pentru una deschisă la oraş. Unde este diferenţa? Aş vrea să deschid frizeria în sat ca să fie cum a fost, dar mi-i teamă. Nu ştiu de ce să mă agăţ ca să nu calc pe aceeaşi greblă”.

Cei doi antreprenori din Zaim nu ar fi primii şi nici ultimii care se ciocnesc de birocraţia şi corupţia moldavă. Şeful secretariatului Consiliului Economic al primului ministru, Dumitru Alaiba, constată că deseori funcţionarii publici profită de neştiinţa întreprinzătorilor pentru a le aplica amenzi usturătoare:

De la stînga la dreapta: Dumitru Alaiba, Olesea Cazacu și Anatol Paladie
De la stînga la dreapta: Dumitru Alaiba, Olesea Cazacu și Anatol Paladie

​„Asta este problemă din cauza căreia suferă toţi oamenii de afacere, de la mic la mare. Din cauza asta avem situaţia economică pe care o avem, nu pentru că nu avem bani şi, poate, nu avem idei sau curaj. Nu există suficientă deschidere şi suficientă înţelegere din partea anumitor instituţii că ei, de fapt, ar trebui să servească cetăţeanul, să servească omul de afaceri. Ei se pun în opoziţie faţă de antreprenori şi asta e principala problemă”.

Chiar dacă necunoaşterea legii nu scuteşte de răspundere, antreprenorii care au curajul să pornească o afacere la sat ar trebui trataţi cu înţelegere, sugerează Olesea Cazacu, coordonatoare în cadrul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată. Soluţia, spune ea, ar putea veni din partea primarilor, care pot angaja o persoană care să consilieze oamenii de afaceri. E adevărat, edilii locali pot spune că nu au bani pentru noi angajări, însă în timp această investiţie se va recupera:

„Să identificaţi o persoană din cadrul Primăriei că, totuşi, din aproape cincii mii de oameni câte locuiesc în sat nu sunt atât de multe agenţi economici sau persoane care îşi deschid întreprinderi. Ar putea să se apropie după un sfat. De exemplu, domnul cu frigiderul. Oricum, poate atunci când s-a gândit să facă frigiderul poate atunci era momentul să se sfătuie cu cineva. Ce trebuie să facă pentru asta? Eu înţeleg că nu sunt finanţe, dar în acelaşi timp există proiecte la care localitatea poate aplica şi persoana dată poate oferi această consultanță şi să fie plătită şi să aibă un mic salariu din proiect, în paralel să scrie altul. Oamenii, fiind informaţi la timp, vor putea evita situaţiile de care am auzit”.

O altă concluzie a Olesei Cazacu este că succesul oamenilor de afaceri depinde şi de activismul acestora. Asociindu-se ei ar putea împărtăşi problemele cu care se confuntă, astfel încât alţi antreprenori să nu le repete, or, e lucru ştiut, unde-s doi, puterea creşte.

-------------------------------
„AICI este Europa Liberă” este o campanie a postului Radio Europa Liberă/Libertatea în parteneriat cu Programul comun pentru dezvoltare locală integrată, Progamul ONU pentru dezvoltare Moldova, şi Asociaţia Presei Independente. Partener media - postul de televiziune Canal Regional. Pentru a afla în ce zi suntem în localitatea dumneavoastră ori pe aproape accesați harta interactivă a comunităților în care vom face tabără pe parcursul unei zile întregi.

XS
SM
MD
LG