Linkuri accesibilitate

Dispăruţii Euromaidanului


Lumânări și flori în memoria victimelor Euromaidanului, Kiev, 21 februarie 2014
Lumânări și flori în memoria victimelor Euromaidanului, Kiev, 21 februarie 2014

Activiștii de la Kiev îi caută în continuare pe vreo 200 de colegi protestatari care par să fi dispărut fără urmă.


A trecut o luna de la îndepărtarea de la putere a liderului de la Kiev, Viktor Ianukovici şi activiștii de pe Euromaidan ii caută in continuare pe vreo 200 de colegi protestatari care par sa fi dispărut fără urma. Corespondentul nostru, Tom Balmforth, a stat de vorba la Kiev cu mama unuia dintre cei care au dispărut in violențele de pe Maidan, Faina Taran.

Faina are 66 de ani şi este mama lui Ivan, de 39 de ani. Faina și-a văzut fiul ultima data la televizor, in protestele violente din 20 februarie între protestatarii de pe Maidan si forțele de securitate ale regimului Ianukovici, când camera de luat vederi s-a oprit asupra lui Ivan, aflat in confruntare cu forțele de securitate. Doi dintre colegii de proteste ai lui Ivan au fost omorâți in violentele din acea perioada. Faina a primit un telefon de la o prietenă a fiului ei, care i-a spus ca Ivan a fost luat de trupele Berkut. Mai multe nu mai ştie.

„Nu avem nici măcar o piatra de mormânt. Când ti-a murit cineva, măcar te poți duce la mormânt. Nici nu mai știu unde sa îl caut si ce sa mai sper. Nu știu ce sa mă fac.”

Lunetiștii trag în protestatari și jurnaliști la Kiev
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:46 0:00

Fotografia lui Ivan se afla pe zidurile din Piața Independentei, alături de alte poze ale unor oameni despre care nu se mai știe nimic. Potrivit organizației Euromaidan SOS, numărul celor care au murit in confruntările din perioada protestelor de la Kiev este de 119 oameni, dintre care 17 sunt ofițeri de poliție. 700 de oameni au fost dați dispăruți, dar in acest moment mai sunt numai 183, dar oamenii continua sa anunțe dispariții de persoane. Zvonurile despre ceea ce s-a putut întâmpla cu acești aproape 200 de oameni sunt dintre cele mai sinistre: ca ar fi fost arși de vii când a luat foc clădirea Sindicatelor unde se afla „sediul central” al protestatarilor, sau ca ar fi fost răpiți de trupele speciale, uciși si apoi li s-ar fi incinerat cadavrele…

Lista oamenilor dispăruți, alcătuită de Euromaidan SOS
Lista oamenilor dispăruți, alcătuită de Euromaidan SOS
Unul din activiștii de la organizația civica Euromaidan SOS, Nazarii Boiarski spune ca in incendiul de la Casa Sindicatelor au murit numai 5 oameni şi ca nu exista dovezi care sa sprijine zvonurile sumbre care circulă despre cei dispăruți.

Pe de altă parte, exista temerile sa disparițiile vor continua. In Crimeea Biserica Greco Catolica a anunțat ca 3 preoți au dispărut, dar ei au apărut ulterior, iar un tătar din Crimeea a fost găsit mort cu urme de tortură…

Cazul lui Ivan Taran nu este unul neobișnuit. Svetlana Belousova, care este coafeză in orașul Uman, i-a spus corespondentului Europei Libere ca nu mai știe nimic despre varul ei, profesor la Kiev din 25 ianuarie de când a plecat la Kiev. Bărbatul, de 52 de ani, şi-a lăsat actele de identitate la Uman si odată ajuns la Kiev nu s-a mai putut lua legătura cu el….
Svetlana, ca si Faina continua sa facă eforturi sa afle ceva despre cei dragi. Si continua sa spere.

„Zi şi noapte sper sa fie in viață si ca Ivan se va întoarce si ca o sa fiu ajutata sa il găsesc… dar nu știu…”

Dar până să afle ceva despre fiul ei, Faina are grija de cei 3 copii ai lui…
XS
SM
MD
LG