Ce spun legislația și practica internaționale despre anexare? Autoritățile pro-ruse din Crimeea pregătesc un referendum pentru alipirea la Rusia, parlamentarii de la Moscova scriu legi noi care ar permite Federației Ruse să anexeze peninsula ucraineană, iar Statele Unite au avertizat Rusia că anexarea Crimeii „va închide orice spațiu rămas pentru diplomație”. În așteptarea pașilor următori, corespondentul Europei Libere, Robert Coalson a discutat despre chestiunea anexării cu Adam Roberts, cercetător superior în relații internaționale la Universitatea Oxford și editor al cărții „Documente despre Legile Războiului”. Corespondentul nostru a început discuția prin a-l întreba cum este tratată astăzi chestiunea anexării de legislația internațională.
Europa Liberă: Există vreun tratat sau acord internațional special pe tema anexării?
Adam Roberts: „Nu există vreun acord special. Dar acest fundament se găsește în prevederile Cartei ONU și în practica internațională din 1945 încoace. De exemplu, rezoluțiile Consiliului de Securitate ONU au fost foarte ferme în cazurile de tentativă de anexare. Un caz clar a fost tentativa Irakului de anexare a Kuwaitului în 1990. A fost chiar o anexare proclamată, iar Consiliul s-a opus consecvent, incluzând, trebuie să spunem și Uniunea Sovietică de atunci”.
Europa Liberă: Au fost exemple de anexare legală și recunoscută internațional după 1945?
Adam Roberts: „Au fost cazuri de transfer de teritoriu prin înțelegere, dar aceasta nu-i anexare. Și au mai fost cazuri apropiate, dar nu chiar de anexare, cum este rolul Turciei în Ciprul de Nord unde, la fel ca în alte cazuri apropiate de anexare, nu s-a ajuns nici măcar în punctul de a proclama teritoriul vizat drept parte a statului care a intervenit. Cu alte cuvinte, Ciprul de Nord nu a fost proclamat vreodată parte a Turciei. Deci, anexarea este un lucru foarte neobișnuit”.
Europa Liberă: Există exemple când o țară are relații cu o regiune a altei țări ca cele pe care Moscova spune că le-ar avea cu Crimeea?
Adam Roberts: „Există multe țări care au aranjamente asemănătoare, de un fel sau altul, în alte teritorii. De exemplu, o vreme Croația a avut aranjamente prin care cetățenii bosniaci de origine croată puteau primi pașapoarte, iar unii dintre ei – ca învățătorii – erau plătiți de autoritățile croate. Adică, învățători din nordul Bosniei primeau salariul de la autoritățile Croației. Asemenea aranjamente se întâlnesc. Desigur, chiar Rusia a avut asemenea aranjamente în două părți ale Georgiei, în Abhazia și în Osetia de Sud și pretinde, pe această bază, că ar avea dreptul la un anumit grad de, eufemistic vorbind, „influență” în acele teritorii.
Deci nu este neobișnuit. Dar un aspect tot mai îngrijorător al actelor rusești în Crimeea este că, de fapt au ocupat-o, trimițând trupe. Acestea pretind deseori că ar apăra oamenii sau teritoriile ocupate. Dar cu toate acestea rămân forțe de ocupație.
Așa stând lucrurile, ele vor exercita o influență puternică asupra rezultatelor referendumului care ar putea avea loc în Crimeea pentru a-i determina viitorul. Acest aspect îngrijorează – prezența forțelor de ocupație și graba organizării referendumului cu puține șanse pentru un monitoring internațional efectiv la referendum”.
Europa Liberă: Are ceva de spus legislația internațională despre practica de acordare a pașapoartelor pentru cetățeni din alte țări, cum face Rusia în Georgia, Moldova și Ucraina?
Adam Roberts: „Nu cred că există vreun răspuns foarte clar în dreptul internațional la această întrebare. Cred că răspunsul trebuie să depindă de atitudinea țării a cărei cetățeni sunt supuși acestor oferte. Unele țări pot declara ilegal din punctul de vedere al propriei lor legislații naționale sau chiar a Constituției ca cetățenii lor să fie încurajați să devină în felul acesta cetățeni ai altor țări. Dar nu cred că există vreo regulă generală. Și, desigur, nu este nimic neobișnuit în faptul ca un individ să aibă mai multe pașapoarte. Mulți oameni din multe țări au și în marea majoritate a cazurilor aceasta nu produce vreo daună. Produce daune numai acolo unde chestiunea pașapoartelor are legătură cu tot felul de acțiuni de sprijin sau presiune pentru secesiunea unor anumite teritorii ale altui stat”.
Europa Liberă: În cazul Crimeii, faptul că are statut de autonomie în cadrul Ucrainei are vreo importanță pentru decizia autorităților din Crimeea despre alipirea la Rusia și organizarea unui referendum în această privință?
Adam Roberts: „Are o anumită importanță. Desigur, planează un mare semn de întrebare asupra legalității unei decizii luate de o anumită parte a unei țări fără ca autoritățile centrale ale acestei țări, în cazul de față guvernul de la Kiev, să fi fost consultat sau să fi căzut de acord nici în privința secesiunii și nici măcar în privința procedurii cum să fie abordată această chestiune.
Aceasta ne aduce la marea dificultate pe care o creează refuzul absolut al Rusiei să recunoască guvernul succesor al Ucrainei, chiar dacă propriul ei interlocutor favorit, adică președintele Ianukovici a fugit din Ucraina, lăsând un vacuum de putere care trebuia umplut. Deci, consider că această lipsă de claritate despre situația legală creează o mare dificultate.
Cu certitudine, aș recomanda tuturor decidenților internaționali să se așeze la masă cu Rusia. Aceasta nu este neapărat o recunoaștere a faptului că n-ar fi nevoie de un răspuns ferm pe alte fronturi. Dar să se așeze la masă cu Rusia și să ceară posibilități de a examina viitorul Ucrainei fără respingerea celorlalți ca fiind nelegitimi. Este nevoie de o discuție practică pe o serie de subiecte cu care se confruntă acum în privința Crimeii”.
Europa Liberă: Mai există vreun alt aspect semnificativ în materie de anexare din perspectiva legislației internaționale?
Adam Roberts: „Cred că încă o chestiune este semnificația unei prezențe internaționale în Crimeea. Când cei care vin din afară sunt amenințați cum s-a întâmplat zilele trecute, este dificil să se aibă încredere în caracterul liber al votului care urmează să aibă loc”.
Europa Liberă: Ce spune legislația internațională dacă spune ceva despre „dreptul suveran al oamenilor la autodeterminare” sau ce condiții trebuie să fie îndeplinite pentru exercitarea acestui „drept”?
Adam Roberts: „Principiul „drepturilor egale și autodeterminării oamenilor” este proclamat în articolul 1 al Cartei ONU și în alte câteva instrumente internaționale. Încă din 1945, există o controversă despre sensul exact al acestui principiu și cum poate fi aplicat unor situații din viață. Formularea din Cartă este vagă în mod deliberat. Evită termenul mai precis de „autodeterminare națională” care înseamnă în esență că orice națiune are dreptul să-și formeze propriul stat.
Fără doar și poate că principiul „autodeterminării oamenilor” a jucat un rol cheie în procesul decolonizării, în reunificarea Germaniei și în multe alte evoluții importante de după 1945. Totuși, el lasă fără răspuns multe probleme. Între acestea, cea mai problematică este întrebarea: care oameni au acest drept și care nu? Această întrebare s-a dovedit extraordinar de problematică în multe părți ale lumii și s-a aflat în mijlocul multor conflicte, inclusiv cele recente din Kosovo, Sri Lanka, Georgia și Turcia.
Cât privește Crimeea, apare întrebarea care este unitatea cea mai potrivită a autodeterminării: Ucraina în întregime, sau numai Crimeea, sau poate și tătarii din Crimeea, de asemenea, au dreptul la propria autodeterminare? Nu există răspunsuri general-aplicabile la această întrebare. Iată de ce există un temei puternic ca aceste chestiuni să fie abordate nu din perspectiva aplicării directe a unor principii absolute, dar pe calea unor negocieri serioase în care interesele tuturor părților sunt recunoscute”.
