Linkuri accesibilitate

Podcastul „În esență...” | Parteneriatul cu NATO, între „voința politică” a Chișinăului și iritarea Moscovei


În 2025, R. Moldova va trece la o formă nouă de parteneriat cu Alianța Nord-Atlantică. În imagine: premierul moldovean, Dorin Recean (stânga) și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, strângându-și mâinile la un eveniment de presă de la Bruxelles, octombrie 2023.
În 2025, R. Moldova va trece la o formă nouă de parteneriat cu Alianța Nord-Atlantică. În imagine: premierul moldovean, Dorin Recean (stânga) și secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, strângându-și mâinile la un eveniment de presă de la Bruxelles, octombrie 2023.

Parteneriatul R. Moldova cu Alianța Nord-Atlantică (NATO) „a avansat considerabil” după invazia rusă în Ucraina. Asta chiar dacă Rusia nu își camuflează iritarea la fiecare demers pro-UE sau pro-NATO al Chișinăului, apreciază Elena Mîrzac, expertă în securitate.

Parteneriatul cu NATO, între „voința politică” a Chișinăului și iritarea Moscovei
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:34:38 0:00

Elena Mîrzac este directoare a Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare (PISA) și, vorbind la Europa Liberă, în podcastul „În esență...”, ediție dedicată celor 30 de ani de la aderarea R. Moldova la programul NATO „Parteneriatul pentru Pace”, spune că raporturile de cooperare cu Alianța Nord-Atlantică s-au amplificat mai ales din a doua jumătate a anului 2023, existând „voință politică” a Chișinăului.

Experta observă că după înlocuirea premierilor [a Nataliei Gavrilița cu Dorin Recean] la începutul anului 2023, invocându-se prioritară securitatea, „s-a intensificat diplomația militară” a R. Moldova, mai ales cu UE. La fel, în această perioadă au fost făcute vizite importante ale demnitarilor moldoveni la Cartierul General al NATO și au venit la Chișinău delegații ale Alianței Nord-Atlantice.

„Noul nivel de cooperare” va depinde de „apetitul” R. Moldova

Cu referire la perspectivele cooperării bilaterale și trecerea R. Moldova „la un nou nivel de cooperare” cu NATO prin Programul Adaptat Individual al Parteneriatului, Elena Mîrzac a explicat că astfel de planuri „sunt ajustate la necesitățile fiecărei țări și la apetitul pe care îl are fiecare țară.”

Experta susține că acest nou nivel de colaborare denotă că R. Moldova se îndreaptă „pe calea dezvoltării, reformării sectorului de securitate și apărare, și, de ce nu, [...] [dorinței] de a deveni potențial membru al NATO.” În opinia invitatei podcastului, calea spre aderare a R. Moldova la NATO, însă, „este destul de lungă.”

Elena Mîrzac, directoarea Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, și Eugen Urușciuc, autorul podcastului „În esență...”, în redacția Europei Libere de la Chișinău
Elena Mîrzac, directoarea Platformei pentru Inițiative de Securitate și Apărare, și Eugen Urușciuc, autorul podcastului „În esență...”, în redacția Europei Libere de la Chișinău

Moscova, iritată de demersurile Chișinăului

Întrebată cât de mult ar deranja sau ar irita Rusia o apropiere mai puternică a R. Moldova de NATO sau de o ipotetică admitere a ei în Alianța Nord-Atlantică, experta a spus că reacțiile Moscovei sunt deja pe față. Și de fiecare dată, Rusia pune în aplicare diferite instrumente ale războiului hibrid, inclusiv imixtiunile politice prin partide controlate de ea la Chișinău.

Rusia, spune Elena Mîrzac, nu poate folosi acum măsuri mai dure împotriva Moldovei – inclusiv o eventuală aplicare a forței, atât timp cât ucrainenii „asigură securitatea în regiunea Odesa.” Cu siguranță, însă, că autoritățile moldovene, sunt pregătite „pentru diferite scenarii”. Crearea unor mecanisme în sprijinul Chișinăului din partea Vestului reprezintă „un mesaj foarte puternic” și pentru Rusia că „R. Moldova nu este singură.”

Un recent sondaj al Institutului Republican Internațional (IRI) în Moldova, arată că circa 69% dintre moldoveni consideră că neutralitatea garantează securitatea țării, în timp ce NATO, sub acest aspect, se plasează pe locul cinci – după Rusia – cu 17% dintre opțiuni. Cercetarea spune că 30 la sută dintre moldoveni au o părere pozitivă despre Alianța Nord-Atlantică, iar 59% – negativă. Sondajul IRI mai arată că dacă s-ar organiza un referendum pe tema aderării R. Moldova la NATO – 27 la sută ar vota „pentru”, iar 55% nu ar susține această opțiune.

Cât despre percepția NATO în rândul populației, Elena Mîrzac spune în podcast, că aceasta e bazata pe atavisme din perioada sovietică, alimentate, decenii la rând, de media ruse, sondajele arătând „o cultură de securitate scăzută.”

Alte chestiuni discutate în podcast:

  • Ce au dat R. Moldova cei 30 de ani de cooperare cu NATO, inclusiv pe platforma „Parteneriatul pentru Pace”?
  • În ce măsură cele trei decenii de colaborare au reușit să schimbe percepția cetățenilor din R. Moldova despre NATO? Care e cel mai răspândit „folclor moldovenesc” despre NATO, pe ce narativ au pedalat adversarii cooperării cu Alianța Nord-Atlantică?
  • Cât de mult a depins relația cu NATO de factorul politic de la Chișinău, de culorile politice ale guvernărilor moldovene?
  • La începutul anului trecut a fost făcute remanieri în Guvernul moldovean. Premierul Natalia Gavrilița a fost înlocuită cu Dorin Recean, explicându-se că securitatea este prioritară. Au avut loc, oare, în această perioadă, mai multe schimbări pe domeniul securității și apărării?
  • Cât de mult a avansat cooperarea Chișinăului cu NATO după agresiunea militară rusă în Ucraina?
  • Actualizarea relației cu NATO. Ce oportunități poate să îi ofere Chișinăului, din 2025, Programul Adaptat Individual al Parteneriatului.
  • De ce clasa politică moldoveană e precaută în discursul public pe tema NATO?
  • „Politica pașilor mici” din Strategia de Securitate Națională.
  • Apropierea sau chiar admiterea R. Moldova în NATO versus iritarea Rusiei.
  • Mai întâi aderarea R. Moldova la UE și apoi la NATO? Sau viceversa?

Podcastul „În esență...” poate fi ascultat pe Apple Podcasts și pe YouTube. Ca și celelalte podcasturi ale Europei Libere – „Reporterii”, cu un episod nou în [aproape] fiecare zi de luni; „Laboratorul Social” – în zi de marți; „Pe agendă cu Cristina Popușoi” – în fiecare zi de miercuri; și în fiecare zi de vineri podcastul de informații și analize „Dincolo de știri”.
  • 16x9 Image

    Eugen Urușciuc

    Lucrez în presă din 1992, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism de la Universitatea de Stat din Moldova. Pe parcurs, am făcut parte din echipele mai multor redacții locale și regionale. Iar în august 2022 m-am alăturat Europei Libere Moldova, unde sunt gazda Podcastului „În esență...” și scriu pe teme din domeniul justiției, economie, politică și drepturile omului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG