Linkuri accesibilitate

25 de ani de când s-a tras asupra Parlamentului sau cum a murit democrația în Rusia


Tancuri în fața Parlamentului de la Moscova, 4 octombrie 1993
Tancuri în fața Parlamentului de la Moscova, 4 octombrie 1993

A fost atacul asupra Sovietului Suprem din 1993 o lovitură zdrobitoare pentru democrația rusă? De ce Washingtonul a susținut acțiunile dubioase ale lui Boris Elțîn? Oare au greșit analiștii și politicienii occidentali în evaluarea figurii lui Boris Elțin și a intențiilor sale? Vladimir Putin este un succesor fidel al lui Boris Elțîn? După 25 de ani de la atacul asupra primului Parlament al Rusiei post-sovietice, discutăm cu publicistul american David Satter, al cărui articol „Când a murit democrația rusă” a fost publicat recent în ziarul „Wall Street Journal”.

La 21 septembrie 1993, președintele rus Boris Elțîn a emis Decretul nr. 1400 „Cu privire la o reformă constituțională treptată în Federația Rusă”. Primul punct al acestui decret ordona dizolvarea Sovietului Suprem și a Sovietului Deputaților Poporului, cel mai înalt organ legislativ al țării. Această decizie a fost precedată de câteva luni de confruntări dintre președinte și parlament, care a blocat încercările de a efectua reformele. Criza, care a durat două săptămâni, s-a terminat pe 4 octombrie, prin atacul asupra Casei Albe, unde s-au baricadat unii deputați ai Sovietului Suprem. Capitalele occidentale nu au condamnat atacul asupra Parlamentului de către Boris Elțîn, mulțumindu-se cu asigurările sale de a organiza în curând alegeri libere în noul parlament rus. A fost o eroare gravă a capitalelor occidentale, care nu și-au dat seama că acest eveniment a pus capăt unui scurt experiment democratic în Rusia, consideră David Satter.

David Satter
David Satter

David Satter: „Cred că acesta într-adevăr a fost sfârșitul democrației rusești. Pentru că atunci când Elțîn a desființat Sovietul Deputaților Poporului, și apoi, firește, a folosit armata împotriva aleșilor poporului – acesta a fost sfârșitul separării puterilor în Rusia. Fără o separare a puterilor, este imposibil să existe un sistem democratic. Elțîn a arătat că în Rusia nu a existat o mentalitate absolut necesară pentru un sistem democratic – este capacitatea de a accepta un compromis pentru a păstra un sistem democratic.

Orice democrație se bazează pe conflicte de interes, fiind o stare de conflict concentrat. Supraviețuirea democrației este posibilă doar pentru că oricine participă la sistem apreciază democrația mai presus decât o victorie particulară de moment. Am văzut că în 1993 în Rusia a lipsit această mentalitate fundamentală, dorința de a păstra pentru toți șansa de a rezolva disputele prin acord și compromis. Elțîn cu pricepere a mobilizat poporul care tocmai a ieșit din sistemul totalitar. De fapt, el a distrus unul din cele mai importante principii pentru progresul ulterior al Rusiei.”

A fost sfârșitul democrației rusești...

Iuri Jigalkin: David, se pare că toată vina, atât pentru evenimentele din anul ’93, cât și pentru revenirea Rusiei la autoritarism, o dați pe Elțîn. Dar dumneavoastră înșivă spuneti că în Rusia nu a existat o mentalitate democratică. Nici adversarii săi nu erau democrați. Dumneavoastră nu vedeți vina lor în crearea situației care a dus la dispersarea Parlamentului?

David Satter: „Ambele părți au fost de vină, bineînțeles. Dar cel care a încălcat legile și Constituția a fost Elțîn. Este ușor de spus post-factum că acea era o constituție comunistă. Desigur, Constituția era imperfectă, dar a existat un proces de schimbare în constituție. Era un document cu care se putea de lucrat. În orice caz, aceasta era singura structură a legii care exista în Rusia. Elțin nu avea nici un drept să încalce acest lucru unilateral. Tot ce a făcut a fost o ilegalitate strigătoare la cer. Țara a plătit un preț foarte mare pentru acest lucru.”

Iuri Jigalkin: Credeți că în 1993 ar fi fost posibil un alt curs al evenimentelor? E greu de imaginat. Să ne amintim: pe de o parte, respingerea fermă de către Consiliul Suprem al reformelor lui Gaidar, pe de altă parte – Elțîn, gata să meargă până la capăt cu reformele.

Ruslan Hazbulatov, ultimul președinte al Sovietul Deputaților Poporului
Ruslan Hazbulatov, ultimul președinte al Sovietul Deputaților Poporului

David Satter: „Cred că da, ar fi fost posibil un alt curs al evenimentelor. Trebuie să ne amintim că acest Parlament l-a ales pe Elțin, a creat condiții pentru ca el să devină președinte.

Era Parlamentul, care a aprobat acordurile de la Belaveja, care au pus capăt Uniunii Sovietice. A fost anume acel Parlament care i-a oferit împuterniciri speciale lui Elțin pentru a efectua reforme. Acest Parlament nu a fost inamicul său, cel puțin la început. Dar Elțin a vrut să conducă țara fără puterea legislativă. Când tot ceea ce el a propus, tot ce a făcut a fost fie ineficient, fie greșit, poporul a suferit.

Bineînțeles, în Parlament, oamenii care au avut contact cu populația au început să protesteze, au început să se opună. Elțîn ignora Consiliul Suprem. În situație în care țara se afla într-o criză economică profundă, el îi trata cu dispreț. Aceasta a și provocat situația de conflict. Elțîn a avut posibilitatea să o evite. Anume el a decis să treacă la terapia de șoc, a făcut-o în condițiile în care în țară nu exista nicio lege fiabilă. El, în general, nu a văzut fie oportunitatea, fie necesitatea stabilirii supremației legii în Rusia. În condițiile criminalizării țării, el nici nu a vrut să discute această problemă cu parlamentul, care, printre altele, nu a fost deloc perfect în comportamentul său. Nici parlamentarii nu știau cum să se comporte. Dar aici principalul vinovat era Elțîn. El a provocat criza, care, printr-un miracol, nu s-a transformat într-un război civil.”

Iuri Jigalkin: David, dar Elțin nu era de unul singur. Să ne amintim măcar de scrisoarea din partea celor 42 de reprezentanți ai culturii care au susținut dizolvarea parlamentului. Ei erau de partea lui.

David Satter: „Aceasta este tragedia intelectualilor ruși, deoarece și intelighenția rusă a fost creată în condiții totalitare. Citesc cu mare dezamăgire numele multora dintre prietenii mei care l-au sprijinit foarte mult pe Elțîn. Printre aceștia au fost și oameni care au suferit și chiar au fost uciși, ca urmare a sistemului creat de Elțîn. În acel moment, oamenii, pur și simplu, nu gândeau, a fost o psihoză în masă.”

Elțîn a reușit să pară un democrat, dar caracterul său anti-democratic... a fost evident pentru mulți oameni din Rusia...

Iuri Jigalkin: La drept vorbind, trebuie să ne amintim că și majoritatea analiștilor din Vest au văzut în Boris Elțîn un lider pe deplin democrat, care merita sprijin. Îmi amintesc răspunsul istoricului Richard Pipes la întrebarea mea în timpul alegerilor prezidențiale din Rusia în 1996 dacă nu a venit timpul ca Elțîn să plece. El a spus: nu, încă nu a venit, pentru că în sufletul său Elțîn este un democrat.

David Satter: „Elțîn a reușit să pară un democrat, dar caracterul său anti-democratic și cariera sa de om cu mentalitate profund nedemocratică au fost evidente pentru mulți oameni din Rusia care doreau să o vadă. De exemplu, atunci când în primăvara anului 1993 era vorba despre impeachment, deja exista un plan pentru dispersarea Sovietului Suprem, chiar și cu ajutorul gazului otrăvitor pentru a-i scoate pe deputați din clădirea Sovietului Suprem. Tot Elțîn a început războiul din Cecenia. De ce a făcut asta? Unul din consilierii săi, Oleg Lobov, a declarat că președintele avea nevoie de un mic război victorios pentru a-și ridica ratingul. El a spus aceasta lui Serghei Iușenkov, care, mai târziu, a fost ucis, cred, pentru că a investigat explodarea caselor din 1999. Nimeni, probabil, nu s-a gândit că ridicarea ratingului lui Elțîn nu este un motiv bun pentru izbucnirea războiului.

Faptele sunt disponibile, dacă am vrea să le găsim și să ne despărțim de ideile romantice despre Elțin. Rolul său de învingător al comunismului a relaxat ușor vigilența poporului. Procesul de privatizare, ca să nu mai vorbesc despre sărăcirea poporului, era însoțit de criminalizarea la toate nivelurile societății, de toleranța deschisă față de criminalitate care a capturat cu ușurință resursele importante – toate acestea erau rezultatul guvernării și mentalității lui Elțîn. De aceea Richard Pipes a greșit, chiar dacă era cel mai bun dintre toți, alături de oameni mult mai puțin talentați și inteligenți decât el, care credeau că Elțîn trebuie susținut, deoarece ceilalți erau mai răi – da, el a greșit. Trebuia sprijinit procesul democratic.”

Iuri Jigalkin: Apropo, până în prezent sprijinul pe care Occidentul, Statele Unite îl acordau lui Boris Elțîn în acea situație este una dintre pretențiile serioase ale mai multor ruși față de Washington. Oamenii întreabă, de ce ați contat orbește pe cineva a cărui reforme au dus la sărăcirea și la jefuirea țării?

Lângă centrul de televiziune „Ostankino”, 3 octombrie 1993
Lângă centrul de televiziune „Ostankino”, 3 octombrie 1993

David Satter: „Dar ei nu știau cât de mult Elțîn folosea provocările. Aceasta este cumva o scuză pentru ei. Cel mai important eveniment a fost un masacru lângă „Ostankino”, când trupele interne au deschis focul asupra mulțimii neînarmate. Elțîn a folosit acest incident pentru a convinge sau a ordona armata să atace Casa Albă.

Ce s-a întâmplat la centrul de televiziune „Ostankino”? Cele mai importante fapte le cunoaștem deja. La Moscova au fost mii de polițiști cu misiune specială care în fiecare seară au bătut pe oameni, au bătut pe demonstranți, pe susținătorii Sovietului Suprem. Deodată, la 3 octombrie, poliția a dispărut din centrul Moscovei, lăsând doar camioane, autobuze cu cheile la vedere. Oamenii au mers în aceste mașini la Ostankino, unde îi așteptau sute de trupe interne cu automate. Atunci când elementele fasciste care au fost marginale în acea situație, au început să tragă în ușa studioului „Ostankino”, iar apoi s-a auzit o explozie în interiorul clădirii, pentru care manifestanții nu au fost responsabili, trupele interne au deschis focul direct asupra lor. A fost un adevărat masacru. Mai târziu Elțîn a spus că a fost un atac al elementului „roșu-brun” asupra „Ostankino”, asupta libertății de exprimare. Transmisiunile din „Ostankino” au fost întrerupte. Șefii de la „Ostankino” au luat această decizie, pur și simplu, pentru efect.

A fost o mascaradă pentru a avea mai târziu un pretext de atac asupra Casei Albă și pentru a înșela toată lumea. Și au făcut-o în mod eficient. Cei care nu știau că aceasta este o provocare, care nu știau ce înseamnă Rusia, nu știau cine era Elțîn, au căzut, bineînțeles, în capcană, au început să vorbească tot felul de prostii, să-l susțină pe Elțîn. Secretarul nostru de stat, Warren Christopher, a spus atunci că, de obicei, nu susținem desființarea parlamentelor, dar aceasta este o situație specială. Ce fel de situație specială, nici el nu o înțelegea. După această provocare Elțîn a dat de gust. Cred că explodarea caselor din 1999 și-a avut rădăcinile în aceste evenimente. Dragostea comunistă pentru provocări este specifică lui Elțîn. Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care el niciodată nu a dezmembrat KGB sau FSB, deoarece a văzut cât de mult pot fi folosite pentru a păstra puterea.”

Iuri Jigalkin: David, în interpretarea dumneavoastră, Boris Elțîn arată ca o figură cu totul negativă. Aș spune, sfidător de negativă.

David Satter: „Ce avem acum în Rusia? Trebuie să recunoaștem că țara este mai liberă decât era în timpul regimului comunist, în unele privințe ea este mai bune decât era. Dar dacă, pentru comparație, vom lua drept standard pe un lider democratic, trebuie să recunoaștem că Elțîn a fost în mod absolut un personaj negativ în istoria Rusiei. Pentru că anume din cauza lui a fost pierdută șansa unei dezvoltări normale, democratice. A existat oare o altă alternativă, având în vedere natura poporului rus post-sovietic, având în vedere moștenirea comunismului? Oricum, în această situație a existat șansa de a merge pe o altă cale. Da, este o țară care nu a avut o tradiție de respectare a legii, dar totuși a fost un punct de cotitură în istoria Rusiei, a fost prăbușirea imperiului, prăbușirea vechilor idealuri. Momentul a existat, dar el a cerut pe cineva care era complet diferit de Elțîn.”

Iuri Jigalkin: Dar astfel de concluzii teoretice contrazic experiența reală. Totuși, Rusia era una dintre cele cincisprezece țări, moștenitoare ale Uniunii Sovietice, și în niciuna dintre ele, cu excepția țărilor baltice, nu s-a găsit un lider democratic care să poată exercita și să acționeze în cadrul instituțiilor democratice.

Alexandr Kerenski, șeful Guvernului provizoriu democratic rus
Alexandr Kerenski, șeful Guvernului provizoriu democratic rus

David Satter:În Europa de Est au existat regimuri comuniste în locul cărora au fost create regimuri democratice. A existat o putere comunistă în țările baltice, unde acum există sisteme democratice. Georgia este mai democrată, cel puțin, decât Rusia sau chiar Ucraina, în ciuda problemelor enorme, acolo situația este mai democratică. Problemele pe care le menționați, sunt, cu siguranță, foarte grave, deoarece comunismul și-a lăsat amprenta în inimile oamenilor, i-a lipsit de conștiința lor individuală, de ideea că omul este responsabil de sine, că trebuie să se respecte și să respecte pe ceilalți. Fără o astfel de convingere profundă, este foarte dificil să existe o astfel de toleranță și respect față de alții care să permită societății să acționeze pe principii democratice. Aici trebuie să ținem cont de faptul că în Rusia au existat perioade democratice. Vorbesc despre Guvernul provizoriu din 1917. A existat un guvern democratic în Orientul Îndepărtat, în Primorie. Cred că totul se rezumă la faptul că în Rusia la putere nu ajungeau oamenii care ar fi democrați în esența lor.”

Iuri Jigalkin: Într-adevăr, există o viziune constantă că Rusiei în mod catastrofal nu i-a mers cu liderii și nu numai în secolul trecut, ci adesea în momentele-cheie ale istoriei sale, când se decidea direcția de dezvoltare a țării.

David Satter: „Aceasta continuă. Elțîn a întărit această tradiție. El avea toate șansele de a deveni o figură istorică pozitivă. Dragostea poporului, sprijinul din exterior, noi orizonturi de oportunități, sprijinul Consiliului Suprem pe care el l-a desființat. Toate acestea au existat. Dar, în esența sa, el a rămas un șef comunist care a ordonat distrugerea casei lui Ipatiev din Ekaterinburg, pe atunci Sverdlovsk, pentru că aceasta a devenit un loc de pelerinaj pentru mulți oameni. Elțin a ordonat demolarea aceastei case.

El, pur și simplu, și-a schimbat culoarea, a devenit un mare democrat, pentru că aceasta era calea spre putere. În esență, el a rămas ceea ce a fost. Acum, cea mai importantă prioritate pentru Rusia este să-și înțeleagă propria istorie. Pentru a înțelege istoria, este necesar să începem cu ideile ei, cu desființarea unora dintre ele. Sunt idei populare în Rusia, în special în America, de altfel, că a fost un Elțîn bun și minunat, iar apoi a venit un Putin rău și teribil. Nimeni nu vrea să-și amintească de faptul că anume Elțîn l-a ales pe acest teribil Putin. Nimeni nu vrea să ia în considerare posibilitatea că exploziile de case care l-au adus la putere pe Putin au fost, de fapt, lucrarea lui Elțîn. Nu știm, poate el însuși a permis acest lucru.

O lecție pentru Rusia ar fi să se cunoască istoria, să se înțeleagă ce s-a întâmplat, de ce s-a întâmplat. Nu putem face acest lucru dacă nu recunoaștem adevărul despre Elțîn și despre anul 1993. Acest lucru este foarte important pentru Rusia. Aceasta este prima etapă pentru înțelegerea multor lucruri. Explozia caselor, Beslan, „Nord-Ost”, invazia în Ucraina, doborârea avionului malaiezian. Trebuie să înțelegem toate acestea, deoarece acesta este prețul pe care îl plătește lumea, națiunea rusă, pentru ca unul câte unul oamenii care nu sunt demni de a fi lideri ai țării devin lideri ai Rusiei.”

Oamenii care nu sunt demni de a fi lideri ai țării, devin lideri ai Rusiei...

Iuri Jigalkin: Vorbind despre viitor, credeți că această moștenire a anului 1993 determină viitorul previzibil al Rusiei? Există deja discuții despre schimbarea constituției țării pentru Putin, despre crearea unui format constituțional care să îi permită să guverneze într-un rol nou.

David Satter: „Există discuții diferite, dar cel mai important lucru în această situație, cel mai necesar pentru Rusia este o schimbare a spiritului oamenilor. Este imposibil fără înțelegerea propriei istorii. Anume acesta este un mare motor al progresului politic. Am văzut acest lucru în timpul perestroikăi, când atenția pentru istorie a fost, probabil, cel mai important element în transformarea țării. Iar sub influența unei astfel de înțelegeri, se poate gândi în sfârșit la niște pași spre o adevărată democrație. De exemplu, crearea unei noi Adunări Constituante, crearea Constituției noi. Spuneți că îl denigrez pe Elțîn. Desigur, este dificil să-l denigrezi pe cineva care și așa este negru, dar cred că nu ar trebui să fim prea timizi în evaluarea activității sale. Rusia merita mai mult și mai bine decât ceea ce a primit și primește acum.”

Iuri Jigalkin: Mulți se vor opune cu ușurință acestui lucru, spunând că oamenii îi au pe acei lideri pe care îi merită.

Sistemul lui Putin este instabil în sine. Un sistem care se bazează pe minciuni nu poate fi stabil...

David Satter: „Nu cred. Oamenii se înșală în mai multe privințe. Poporul rus are un potențial imens pentru lucruri pozitive, el a dat lumii multe lucruri pozitive. Lumea se schimbă în jurul Rusiei, și Rusia se schimbă. Clasa de mijloc din Rusia se dezvoltă, oamenii călătoresc, mulți ruși trăiesc în afara Rusiei, au rude în Rusia. Sistemul lui Putin este instabil în sine. Un sistem care se bazează pe minciuni nu poate fi stabil. Stabilitatea este capacitatea de a rezista șocurilor externe și interne. Rusia țaristă părea stabilă până la Primul Război Mondial care a creat condițiile pentru o revoluție socială.”

Iuri Jigalkin: Până atunci a fost Războiul Japonez, care a zguduit-o. După cum a spus Lenin, războiul „a arătat putreziciunea Rusiei țariste”.

Acțiune de protest la Moscova, 9 septembrie 2018
Acțiune de protest la Moscova, 9 septembrie 2018

David Satter: „Războiul japonez a pornit procesul. Oamenii din Rusia sunt prea culți și prea dezvoltați pentru sistemul politic pe care îl au acum. Vedem nelegiuirea, nemulțumirile multor oameni și ineficiența sistemului. Ce se va întâmpla în jurul Rusiei rămâne imprevizibil. Și, de asemenea, poporul rus este interesat de adevărul despre trecutul lor. Aceasta este o situație artificială în care oamenii trăiesc într-o lume a minciunilor, pe când trebuie să trăim într-o lume a faptelor reale. Cred că există încă oportunități pentru recuperarea acestui popor talentat.”

Iuri Jigalkin: Această situație mi-a amintit cumva de memoriile lui Kerenski, șeful Guvernului Provizoriu. El condamna Occidentul care nu a susținut guvernul său democratic în 1917. Și apoi, până la moartea sa, până în anii șaptezeci ai secolului trecut, scrie despre tinderea firească a rușilor spre democrație și libertate, a acelor ruși, mai mulți dintre care după un experiment comunist, potrivit sondajelor, mai cred în sloganuri despre o cale aparte a Rusiei.

David Satter:Nimeni nu a inventat încă o cale aparte și nu există alternative pentru valorile morale normale, pentru valori morale universale care stau la baza civilizației occidentale.”

[Traducere și adaptare: Ivan Pilchin].

XS
SM
MD
LG