Într-un articol apărut pe site-ul ziare.com despre numirea lui Valeri Kuzmin ca ambasador al Federației Ruse la București, Dan Dungaciu încearcă să pună la un loc semnale aparent contradictorii: cariera performantă ca diplomat a lui Kuzmin ar fi un semn de atenție acordat Bucureștiului, dar reprezentarea diplomatică pe care acesta a acoperit-o la Chișinău exact în perioada revoltei din aprilie 2009 seamănă mai degrabă a „sancțiune” pentru România.
Oricum, atestă „importanța pe care Federația Rusă o acordă dosarului R. Moldova (chestiunea identitară și conflictul transnistrean) în relația cu Rusia”. „Pentru România, - mai scrie Dungaciu, - Republica Moldova rămâne miza esențiala a regiunii, mai ales acum, in contextul negocierilor paralele dintre Rusia și Ucraina în legătură cu statutul regiunii separatiste Donbas” și reluarea negocierilor pentru soarta Transnistriei. Or, se arată în articol, „Bucureștiul tace obstinat și inexplicabil pe acest dosar, transmițând, inclusiv prin tăcere, semnale aberante despre oportunitatea (!!!) soluționării conflictului înghețat din stânga Nistrului”. Asta ar însemna, în lectura lui Dungaciu, „o iluzie și o capcană”, ar putea duce la „transnistrizarea Republicii Moldova cu posibilitatea, în perspectiva, de a aduce Rusia în diverse formate (...), la frontierele României”.
În România liberă, Adrian Pătrușcă preia și adnotează declarația politicianului moldovean Vlad Cubreacov, care a sugerat că Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, preafericitul Daniel, ar fi îndreptățit să primească și el cetățenie moldovenească. Ideea vine în contextul apropiatului Mare Sinod Ortodox din Creta, programat de Rusalii, și pe care Patriarhia Moscovei îl boicotează. Mărul discordiei ar conține și existența celor două biserici ortodoxe din Moldova, una suspusă Moscovei, cealaltă - BOR. Dacă ar fi pusă în practică, propunerea lui Cubreacov ar putea duce la evoluții politice surprinzătoare peste Prut, comentează jurnalistul României libere.
Sunt deja prezente în presa on-line reacții la schimbarea bruscă de poziție a Bulgariei relativ la flota comună sub umbrelă NATO, la Marea Neagră. Ieri, când președintele român Klaus Iohannis s-a aflat în vizită oficială la Sofia, omologul său bulgar și-a exprimat în conferință de presă comună susținerea Bulgariei față de proiect. Azi, „Premierul bulgar face jocul lui Putin şi torpilează iniţiativa”, titrează ziarul Adevărul, care susține că președintele Plevneliev și-a modificat poziția după o întâlnire intempestivă cu premierul Boiko Borisov. „Primele efecte ale poziției duale a Bulgariei au apărut imediat: din cauza refuzului Bulgariei de a se alătura flotei comune, Turcia a reziliat unilateral acordul cu Sofia de readmisie a refugiaţilor”, notează și Hotnews, citând Rador.
O analiză a lui Valentin Naumescu era deja postată de dimineață pe contributors. Ea spune că, pe măsură ce se apropie summit-ul Consiliului European de la Varșovia, „nu este clar (...) dacă şi cum se va forma mult discutata flotă a NATO la Marea Neagră, proiectul României pentru acest summit. Naumescu arată că NATO a decis să întărească forța de apărare a Estului european. Problema este însă care Est? Cel de Nord – Polonia și țările baltice – sau cel de Sud (statele de la Marea Neagră, între care și România)? Răspunsul e deja evident: mai degrabă Estul de Nord, pentru că cele patru țări formează un teritoriu compact, ușor de fortificat de către NATO. Zona Mării Negre, în schimb, pare să fi fost lăsată în seama statelor riverane, e drept, sub umbrelă NATO: „în traducere”, o bază militară americană goală, pentru un batalion care trebuie alcătuit și antrenat nu se știe încă de către cine. Dacă așa stau lucrurile, atunci s-ar adeveri că tăierea panglicii la Scutul antirachetă de la Deveselu a fost o simplă victorie de imagine pentru România.
