Linkuri accesibilitate

Traian și Maria Băsescu intenționează să depună joi jurământul pentru obținerea cetățeniei moldovene


Fostul președinte român Traian Băsescu și soția acestuia, Maria Băsescu, intenționează să depună jurământul pentru obținerea cetățeniei moldovene joi, la ambasada Republicii Moldova la București. Potrivit Unimedia, aceste planuri au fost confirmate de ambasadorul moldovean în România, Mihai Gribincea. Luni, Traian Băsescu a declarat televiziunii românești B1 că vrea să obțină cetățenia acum, pentru a putea vota în turul doi al alegerilor prezidențiale moldovene cu Maia Sandu. Președintele moldovean Nicolae Timofti i-a acordat cetățenia moldoveană fostului președinte român în luna iunie. Dar decretul a fost contestat de la Curtea Constituțională de liderul socialiștilor moldoveni Igor Dodon, care se confruntă cu Maia Sandu în turul doi de scrutin al prezidențialelor, pe 13 noiembrie. Contestația lui Dodon a fost respinsă de Curte săptămâna trecută.

XS
SM
MD
LG