Linkuri accesibilitate

Invitata de astăzi este Oxana Diaconu

„Ziarul UNGHIUL a abordat un șir de subiecte importante din raionul Ungheni.

În 13 iunie se împlinesc 75 de ani de la acea zi din anul 1941, când zeci de mii de oameni, familii întregi de români basarabeni și conaționalii lor au fost luați cu forța din case și duși cu trenul, în cele mai îndepărtate colțuri ale Siberiei rusești. Printre ei a fost și Alexandru Malanciuc, primarul martir al orașului Ungheni. Ziarul UNGHIUL vă prezintă istoria sa de viață.

Mama și tatăl a doi elevi în clasa a IX-a de la liceul „Alexei Mateevici” din Pârlița, spun s-ar colecta câte 100 de lei de la absolvenți, pentru alimentația membrilor comisiei de evaluare. Profesorii și responsabilii din cadrul Direcției Educație Ungheni afirmă viceversa. Totuși Iulia Pancu, șefa Direcției Educație Ungheni, zice că va solicita explicație de la director și dacă se vor adeveri spusele părinților, va întreprinde măsurile de rigoare.

Tânăra pictoriță, Victoria Cuibaru, ne îndeamnă la o călătorile „În lumea poveștilor”. Un reportaj de la expoziția absolventei Școlii de arte din Ungheni îl găsiți pe pagina a doua a ziarului UNGHIUL.

Gunoiștea orașului Ungheni, care se află pe teritoriul Primăriei Cetireni continuă să fie loc de dispută între cele două autorități. Pe de o parte, Primăria Ungheni depozitează gunoiul pe acest teren mai bine de două decenii, iar pe altă parte, Primăria Cetireni afirmă că nu își poate exercita dreptul de folosință asupra acestui teren. Cazul se află pe masa judecătorilor.

Elevii din raionul Ungheni se plâng că le este greu să găsească un job pe perioada vacanței de vară. Specialiştii de la Agenţia Ocuparea Forţei de Muncă Ungheni spun că nu au specialităţi la care ai putea lucra numai 7 ore pe zi. Drept e că doritorii pot fi angajați în calitate de lucrători la terasă, hamali, muncitor la spălătorii auto.

Ziarul Unghiul a făcut cunostință cititorilor cu Anatolie Chirinciuc, deținător al mai multor medalii la kickboxing. Dânsul este protagonistul rubricii tete a tete.

Articolele pot fi citite și pe adresa unghiul.info și au fost realizate de ziaristele Valentina Slotina, Tatiana Cuibaru și Oxana Diaconu.”

XS
SM
MD
LG