Linkuri accesibilitate

75 de ani de la primul val de deportări staliniste din Moldova sovietică (VIDEO)


Chișinău, 13 iunie 2016.

Chișinău, 13 iunie 2016.

O discuție despre asumarea politică a datoriei față de deportați cu istoricul Octavian Țicu, fost membru în Comisia de studiere a regimului comunist totalitar înființată în 2009.

Octavian Țicu: „Trebuie să vedem nuanțat felul cum a abordat Republica Moldova, ca stat, problema deportărilor și a victimelor represiunilor politice săvârșite de regimul comunist totalitar de ocupație. Pentru că aici cunoaștem câteva perioade. Și aș începe cu perioada frumoasă, perioada începutului de independență, unde toate lucrurile s-au așezat pe temeiul condamnării acestor represiuni, condamnare întărită prin Legea Republicii Moldova privind reabilitarea victimelor represiunilor politice reușite de regimul sovietic (7 noiembrie 1917 - 23 iunie 1990).

Este o lege semnată la 8 decembrie 1992 de către președintele Snegur și care stipulează foarte clar cine sunt cei care intră sub incidența represiunilor, care sunt criteriile de reabilitare, care sunt modalitățile de retrocedare a averilor sau proprietăților și compensarea daunelor pentru cele suferite. Și în sfârșit există un punct aparte în această lege privind condamnarea celor care au fost implicați în aceste represiuni, adică au colaborat cu regimul. Prin urmare, un cadru legislativ foarte clar formulat și care dădea speranțe atunci când am avut un entuziasm legat de felul în care va decurge acest proces. Spre regret după anul 1992, atât după războiul din Transnistria, cât și după anul 1994 cu revenirea agrarienilor și victoria lui Lucinschi, alegerile din anul 1996 au însemnat o stopare, o înghețare a acestor procese și care au culminat în perioada guvernării lui Voronin, când discursul neomoldovenist de sorginte sovietică practic a făcut ca societatea noastră să existe în două dimensiuni paralele: lumea celor care considerau represiunile o emanație malefică a regimului și alta, care din punct de vedere politic era o emanație a acestui regim sovietic, cu această existență încrucișată în care în mediul universitar, în școli, în societatea bună, mediul intelectual, și prin dar și printre cei care au trăit represiunile, deportările, aresturile ș.a.m.d. s-a creat o anumită stare, iar discursul de stat oficial era deja cu totul de o altă nuanță.”

Europa Liberă: Uitați-vă: din anul 2009 încoace discursul oficial de stat nu e anti deportați. De ce totuși persistă această nemulțumire generală a acestor oameni față de felul cum sunt tratați?

Octavian Țicu: „Tocmai aici vroiam să ajung, pentru că avem o a treia perioadă, din anul 2009, în care această nemulțumire este generată de sindromul așteptărilor. Deci oamenii care au votat această schimbare au văzut undeva la pachet problemele lor împreună cu transformarea democratică și europeană a Republicii Moldova. Și prima mare dezamăgire, spre regret spun acest lucru, a fost legată nu de decepțiile referitoare la traseul european, dar tocmai de faptul că în anul 2010, după crearea acestei Comisii pentru condamnarea regimului comunist care a studiat în profunzime aceste probleme și a venit cu un raport pe care urma să-l citească în cadrul Parlamentului, președintele interimar, la acel moment Mihai Ghimpu, a fost oprit tocmai de componentele alianței, în mod special de Partidul Democrat, cu susținerea Partidului Liberal Democrat.”

Europa Liberă: De ce liberalii nu au reușit să ducă la bun sfârșit ceea ce au început când era Mihai Ghimpu președinte interimar cu acea comisie de studiere a crimelor comunismului? Nu au fost ei suficient de fermi?

Octavian Țicu: „Aș zice că liberalii au făcut maxim ce puteau realiza la acel moment. Să nu uităm de funcția extrem de ambiguă, poziționarea extrem de ambiguă a acestei funcții care era un interimat de președinție și nu era o funcție de președinte integră, iar liberalii erau doar una din componentele acelei alianțe.

Lucrul comisiei, deschiderea arhivelor, transferul arhivelor - toate astea sunt merite ale Partidului Liberal, inclusiv acea operă de construcție a monumentelor deportărilor în mai multe localități din Republica Moldova - lucru care nu s-a mai făcut până acum. Unde au fost limitele acestor posibilități? Ele cred că se ancorează în specificul politic al Republicii Moldova.

În primul rând spuneam de componentele alianței, în special PD și doi dintre exponenții săi cei mai importanți, Marian Lupu și Dumitru Diacov, care au fost extrem de antagoniști față de măsurile clare de luarea acestor atitudini. Pe de altă parte, și liberal-democrații nu au fost la fel de fermi ca liberalii, având un gen de gelozie față de liberali pentru că au preluat acest pol al românismului, care oferea din punctul de vedere al liberal-democraților o concurență pentru ei din punct de vedere electoral.

În al treilea rând, a existat o puternică presiune a Partidului Comuniștilor, care să ne aducem aminte erau extrem de influenți, un partid capabil să mobilizeze, un partid care a pus presiune asupra acestui raport, asupra comisiei. Îmi aduc aminte cum în anul 2010 am fost asaltați chiar la o conferință internațională unde am citit rezultatele acestui raport - istoricii fiind etichetați drept „fasciști” ș.a.m.d.

Și în al patrulea rând, a fost reacția Moscovei. Să nu uităm de proclamarea acestei zilei de 28 iunie ca zi a ocupației, unica dată când acest lucru s-a realizat, neparticiparea la parada militară - toate lucrurile astea au generat din partea Federației Ruse o nervozitate, iar anumite acțiuni ale partidelor politice din interiorul Republicii Moldova sunt sincronizate cu actele de nervozitate ale Federației Ruse față de această tematică: a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, a represiunilor, a deportărilor ș.a.m.d..”

Europa Liberă: Acum, dacă ne uităm în viitor, vedeți Dvs. vreo șansă ca subiectul să fie tratat așa cum s-ar cuveni, cum au făcut-o poate alte state din aceiași familie?

Octavian Țicu: „Există o soluție: ea se numește integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană și asumarea unui traseu european real. Cazul României ne arată că lucrurile astea au îmbrăcat haină firească, oamenii care au avut de suferit nu doar că au fost reabilitați, dar și-au întors o mare parte dintre averile care le-au pierdut nu fără dureri de cap.”

Europa Liberă: Pe de altă parte, când vedeți câte nereguli se descoperă la felul cum s-au retrocedat averile în România, la ce vă gândiți?

Octavian Țicu: „Dar uitați-vă și la partea plină, la cea legată de condamnările în procese împotriva persoanelor care abuziv au retrocedat, de cei care într-un anumit moment poate au beneficiat de legea retrocedării într-un fel fraudulos, iar ulterior au fost undeva puși la respect de organele de anchetă. Este un proces firesc, pentru că inerent într-un astfel de proces nu puteau să nu fie excese, devieri, mai ales într-o societatea ca cea românească în continuare dominată de foarte multe forțe neocomuniste cu interese în promovarea agendei sale. Dar este o chestiune firească care se va întâmpla și în Republica Moldova în timp, iar regretul este că acești oameni vor muri.

Vă dau un exemplu din capitolul 3, art.12 al acestei legi în care se spune că are loc restituirea și compensarea daunelor legate de deportări, iar toate actele de vânzare, cumpărare și înstrăinare din acel moment se declară nule. Prin urmare, toți acei oameni legal în Republica Moldova ar putea să-și retrocedeze, iar acest lucru nu se întâmplă pentru că avem o justiție așa cum o știm, sunt interese peste interese, iar oamenii umblă prin instanțe de ani de zile. Acest lucru eu cred că are și o explicație a efectului de domino, pentru că dacă undeva cineva în Republica Moldova ar reuși retrocedarea masivă a unor lucruri, aceasta ar provoca un efect de domino și oamenii prin instanțe europene ar putea să-și refacă o mare parte din proprietăți și multe alte pământuri care le-au avut la momentul când au fost deportați sau represați.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG