Linkuri accesibilitate

Bogdan Zumbreanu: „Percepţia generală în societate este puţin greşită, pentru că lumea nu cunoaște atribuțiile CNA”


Interviu cu șeful direcției de cercetări penale din cadrul Centrului Național Anticorupție.

De ce nu au finalitate dosarele de mare corupţie din Republica Moldova? Este întrebarea pusă miercuri de mai mulți jurnaliști de investigație unuia din șefii Centrului Naţional Anticorupţie, care a avut amabilitatea să acorde după aceea un interviu postului de radio Europa Liberă

Bogdan Zumbreanu: „Percepţia generală în societate este puţin greşită, pentru că lumea nu cunoaște atribuțiile Centrului. Centrul Naţional Anticorupţie este un organ care are menirea de a acumula probe, lucru care în principiu durează în cazul dosarelor de corupţie mare. Noi acumulăm materialele probatorii şi le trimitem procurorului, procurorul examinând aceste materiale decide. Doar procurorul decide trimite dosarul în instanță sau nu. Dosarele de mare corupţie, în special cele răsunătoare din ultimul timp au fost expediate în judecată. Cele care nu au fost expediate încă sunt la etapa de acumularea materialului probatoriu suplimentar. În cele mai dese cazuri, suntem legați de parvenirea răspunsurilor de la comisiile rogatorii, care sunt expediate în străinătate. Este vorba despre informații privind fluxurile financiare. Deci nu noi decidem care este soarta dosarului mai departe”.

Europa Liberă: Au fost câţiva miniştri şi deputaţi care au ajuns aici, la CNA, şi multă lume leagă marea corupție de miniştri, de deputaţi. În opinia dumneavoastră, de ce aceste dosare nu au fost finalizate?

Bogdan Zumbreanu: „Ambele dosare în privinţa domnului Usatâi [Andrei Usatâi – ex-ministru al sănătăţii] au fost expediate în judecată – şi dosarul privind gajarea spațiului din Spitalul clinic republican, şi dosarul privind licitațiile trucate, unde sunt peste 30 de persoane puse sub învinuire.”

Europa Liberă: Respectiv acum toate întrebările ar trebui adresate judecătorilor?

Bogdan Zumbreanu: „Cu siguranță nu doar judecătorilor, căci nu de ei depinde când se prezintă şi când nu se prezintă părţile în proces. Este deja o altă abordare în ceea ce priveşte examinarea probelor în instanță”.

Europa Liberă: În ceea ce privește coruperea sau mituirea deputaţilor despre care se discută în ultima vreme, există şi un dosar trimis în judecată şi există declarații mai recente. Ce a făcut CNA în acest sens?

Bogdan Zumbreanu: „În privința dosarului coruperii deputaţilor, primul caz, a fost expediat instanței şi se tergiversează din cauza neprezentării părţilor pe dosar, nu şi a procurorului, procurorul se prezintă de fiecare dată în şedinţă. Cât priveşte afirmațiile făcute public de către un deputat precum că i-ar fi fost propusă mită, doamna a refuzat să depună astfel de declarații sub răspunderea penală de a face declaraţii intenționat false”.

Europa Liberă: În opinia dumneavoastră, tergiversarea dosarelor cât timp poate să dureze şi poate ar fi cazul ca legiuitorul să intervină aici şi să pună capăt unui şir prea lung de amânări.

Bogdan Zumbreanu: „Dacă prin lege ne-ar fi fost fixat un anumit termen de urmărire penală, asta s-ar răsfrânge negativ asupra calității urmăririi penale. Urmărirea penală ar trebui să dureze atât timp cât este necesar pentru acumularea tuturor probelor pentru a stabili dacă este persoana vinovată sau nu, sau sunt suficiente probe pentru a trimite în instanță dosarul sau nu, fiindcă să trimiți în instanță un dosar cu puţine probe este greşit, deoarece rişti ca persoana în privinţa căreia ai trimis dosarul în instanță să fie achitată”.

Europa Liberă: Mă refeream la instanță şi la tergiversarea procesului pe motiv de neprezenţă.

Bogdan Zumbreanu: „Ar fi oportun, în viziunea mea, crearea unui mecanism mai eficient de a obliga părţile de a se prezenta la timp în instanţă”.

Europa Liberă: Legat de dosarul mare numit şi furtul miliardului, anumite episoade se află în anchetă la dumneavoastră. La ce stadiu se află?

Bogdan Zumbreanu: „Dosarul numit în societate furtul miliardului este în gestiunea Procuraturii Anticorupție. Centrul Naţional Anticorupţie asigură toată asistenţa necesară pe acest dosar. În responsabilitatea noastră sunt dosarele care vizează creditele neperformante eliberate până la emisia suplimentară de acţiuni fără participarea statului, deci în perioada în care domnul Gacichevici [Grigori] a exercitat funcţia de preşedinte al băncii. Referitor la creditele neperformante, noi am trimis în instanţă peste 20 de dosare, dacă nu greşesc. Mai avem ceva acum în urmărire penală şi sperăm să le finisăm cât mai repede”.

XS
SM
MD
LG