Linkuri accesibilitate

Studiu: legea privind transparenţa în procesul decizional nu e respectată întrutotul de autoritățile de la Chișinău


Legea privind transparenţa în procesul decizional este în vigoare de 7 ani, dar autorităţile publice centrale şi locale din Republica Moldova nu aplică în totalitate prevederile acesteia, se spune într-un studiu realizat de Asociaţia Presei Independente din Moldova, Societatea Academică din România şi Academia de Advocacy din Timişoara, şi prezentat marți la Chişinău. Autorii studiului susţin că pe site-urile majorităţii instituţiilor publice există rubrici/compartimente speciale numite „transparenţa decizională”, însă în multe cazuri acolo lipsesc informaţii relevante despre procesul de asigurare a transparenţei în luarea deciziilor. Unele instituţii nu dispun de pagini web funcţionale. La fel, nu sunt funcţionale nici majoritatea adreselor de e-mail indicate pe site-urile primăriilor. Autorii studiului recomandă obligarea tuturor autorităţilor publice centrale şi locale să creeze şi să asigure funcţionalitatea unor pagini web în parametri şi setări tehnice care ar permite asigurarea accesului cetăţeanului la informaţia publică. Informaţia trebuie să fie accesibilă pe site-ul autorităţii publice, într-un loc vizibil, uşor de identificat. De asemenea, conform standardelor europene, informaţia publică trebuie să fie clară, concisă şi să includă toate detaliile necesare, care să faciliteze răspunsul cetăţenilor şi a părţilor interesate, se mai arata in studiul citat.

XS
SM
MD
LG