Linkuri accesibilitate

Ilan Shor a creat la Orhei o Gardă Populară pentru a „asigura securitatea orășenilor”


Controversatul primar de la Orhei, Ilan Shor, a creat în oraș o Gardă Populară care va patrula pe străzi pentru a „asigura securitatea orășenilor”. Omul de afaceri care este cercetat penal pentru implicare în devalizarea Băncii de Economii a lansat noua structură joi, cu ocazia festivităților de Ziua Independenței. Shor a spus că Garda Populară compusă din 21 de oameni va ajuta poliția la menținerea ordinii publice și că „a fost dotată cu echipament, transport și tot necesarul pentru o funcționare eficientă”. Ilan Shor a fost ales primar la Orhei cu un scor covârșitor la 14 iunie, în ciuda cercetării în cel mai răsunător scandal de fraudă din istoria Republicii Moldova.

XS
SM
MD
LG