Linkuri accesibilitate

Federaţia Rusă a decis să nu îndeplinească toate hotărârile CEDO


Federaţia Rusă nu este obligată să îndeplinească toate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), a decis, marţi, 14 iulie, Curtea Constituţională a Rusiei, dacă ele contravin Constituţiei. Judecătorul constituţional din Rusia, Serghei Mavrin, citat de Ria Novosti, a spus că această decizie nu înseamnă că Rusia boicotează CEDO, ci că va examina separat fiecare decizie cu care nu va fi de acord ca să vadă dacă nu contravine Constituţiei ţării. Agenţia IPN aminteşte că pe 19 octombrie 2012, Rusia a fost condamnată pentru violarea dreptului la educaţie a elevilor care învaţă în instituţiile cu predare în grafie latină din stânga Nistrului şi urma să achite prejudicii a câte 6 mii de euro tuturor celor 170 de reclamanţi şi 50 de mii de euro cheltuieli de judecată, dar nu a plătit niciun ban până în prezent.

XS
SM
MD
LG