Linkuri accesibilitate

Drumul de la măreție la aroganță și de acolo la abis.

Pe parcursul a șapte zile fără seamăn, FIFA a făcut drumul de la măreție la aroganță și de acolo la abis. Miercuri 27 mai, agenți ai statului elvețian au arestat șapte oficiali care așteptau deschiderea Congresului FIFA într-un hotel de lux din Zürich. Elveția dădea, astfel, curs unui mandat emis de autoritățile amercane, care solicitau arestarea și extrădarea funcționarilor FIFA sub acuzații multiple de corupție.

După 48 de ore de declarații optimiste duse pînă la sfidare, FIFA își deschidea Congresul și îl alegea Președinte, pentru a cincea oară consecutiv, pe Sepp Blatter. Omul pe care toată lumea îl considera Regele intangibil al fotbalului mondial ăși confirma supremația. Blatter putea fi mulțumit. Un Congres fidel și insensibil la ridicol îl votase masiv, într-o manifestare care amesteca slugărnicia și interesul. Rețeaua care escrocase fotbalul mondial era intactă, în frunte cu marele ei patron și binefăcător.

În entuziasmul ce a urmat, aproape toată lumea a uitat avertismentul lansat de procurorii americani: acuzațiile care au dus la arestările de la Zürich sînt doar începutul. După încă trei zile foarte plăcute, FIFA a fost obligată să înțeleagă că necazurile abia încep. Autoritățile americane au făcut cunoscut, luni, că dețin probe conform cărora adjunctul lui Blatter, al doilea om în ierarhia FIFA, e direct implicat într-o afacere de dare de mită în valoare de 10 milioane de dolari.

A urmat o zi de tăcere încordată pentru ca, apoi, pe neașteptate, Blatter, încă însoțit de aura triumfului, să anunțe în cadrul unei conferințe de presă că demisionează. Adevărul e că Blatter trebuia să demisioneze de mult și de multe ori, după o carieră însoțită de scandaluri globale. Același Blatter a dovedit, însă, de fiecare dată, că e un maestru al manevrelor și un patron de rețea neîntrecut. Prin urmare, marea întrebare lăsată în urmă de abandonul lui Blatter e: ce s-a întîmplat de fapt?

Presupunerea cea mai întemeiată trimite la avertismentul lansat, din timp, de autoritățile judiciare americane. E de presupus că procurorii americani știu mult mai mult decît au făcut public. E de crezut că, de îndată ce a devenit limpede că Blatter nu înțelege să se dea la o parte, autoritățile americane i-au arătat discretc au în mînă. Demisia abruptă după aparentul triumf de la Congres nu putea veni decît pentru a evita umilirea publică.

Căderea lui Blatter e o victorie care depășește limitele fotbalului. Sub conducerea lui Blatter, FIFA a devenit o fabrică de corupție care a infectat alte organizații și state, atrăgînd, în același timp, tot ce e mai curupt în politică și afaceri. Situația a atins o gravitate extraordinară și asta se vede din incapacitaea totală a organismelor europene care au tăcut atîția ani. A fost nevoie de intervența justiției americane care a dovedit încă o dată că e ultimul refugiu al legii.

Scepticii și resentimentarii au sugerat că Blatter a plătit pentru refuzul de a acorda dreptul de organizare a Cupei Mondiale Statelor Unite și Marii Britanii. Chiar dacă ar fi așa, trebuie reținut că procesul de atribuire a fost total corupt și a dus la decizii aberante în favoarea Rusiei și Qatar-ului. Ușurința cu care candidaturile Statelor Unite, Marii Britanii, Belgiei și Olandei au fost respinse spune tot. State care erau demult pregătite să organizeze nu una ci două Cupe Mondiale au fost trimise la plimbare fără motiv.

Cealaltă instituție care a demonstrat că merită încredere publică e presa, în special presa britanică. Jurnaliști britanici au urmărit pas cu pas, an după an, abuzurile și insolența FIFA. Anchetele de presă au înfruntat riscul lipsei de popularitate, al proceselor de calomnie, șantajul și dezinformarea dirijată. După ani lungi, cînd totul părea pierdut și inutil, adevărul a ieșit la suprafață. Onoarea fotbalului a fost salvată. Legea și adevărul au revenit acolo de unde au fost izgonite. FIFA, probabil cea mai extinsă rețea de corupție oficializată a lumii, a fost învinsă.

XS
SM
MD
LG