Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană recomandă R. Moldova să intensifice lupta împotriva corupției și aplicarea reformelor în justiție și sectorul bancar


Comisia Europeană recomandă Republicii Moldova să intensifice lupta cu corupția și să avanseze „viguros” anul acesta reformele în justiție, sectorul bancar și în alte domenii, pe care Uniunea Europeană le sprijină cu sute de milioane de euro. Îndemnul se conține într-un Raport de Progres de Țară pentru 2014 dat publicității de Comisie împreună cu rapoarte asemănătoare pentru toate țările cuprinse de Politica Europeană de Vecinătate. În raport se spune că reformele în justiție au înaintat anul trecut, dar Procuratura Generală a rămas nereformată, iar corupția - o problemă majoră. Republica Moldova a avansat în domeniul drepturilor omului și al libertăților fundamentale, iar media s-a bucurat de un mare grad de libertate în comparație cu restul regiunii, în ciuda întrebărilor despre concentrarea instituțiilor de presă și transparența proprietarilor, se spune în raport. Mai este lăudat pluralismul la alegerile parlamentare din 2014, dar raportul adaugă că „a ridicat întrebări” eliminarea unui partid din cursă cu câteva zile înainte de alegeri, Partidul Patria al lui Renato Usatîi. Raportul precizează că la dispoziția Republicii Moldova s-au aflat anul trecut fonduri europene de 131 de milioane de euro prin Instrumentul European al Vecinătății (ENI), iar în perioada 2014-2017 ea poate beneficia în total de 410 milioane.

XS
SM
MD
LG