Linkuri accesibilitate

Ministerul de externe român promite o mai bună organizare a votului în străinătate în turul doi al alegerilor prezidențiale


Ministerul român de externe spune că va pune la dispoziția autorităților electorale 800 de oficiali de la București, ambasade și consulate pentru a organiza mai bine turul doi al alegerilor prezidențiale în străinătate, după o serie de proteste față de organizarea precară a primului tur. Mii de alegători de la Paris, Londra, Viena, Chișinău și alte orașe spun că nu au putut vota la 2 noiembrie, din pricina aglomerației cauzate de secțiile puține și nevoia completării unor declarații înainte de vot. Guvernul român a spus că, pe 16 noiembrie, când învingătorul primului tur, premierul Victor Ponta se confruntă cu primarul Sibiului, Klaus Iohannis, va instala mai multe cabine de vot, dar nu va deschide secții noi.

XS
SM
MD
LG