Linkuri accesibilitate

Incidente violente la meciul de fotbal Serbia-Albania din calificările Euro 2016


Meciul de fotbal din calificările Euro 2016 dintre Serbia și Albania a fost încheiat înainte de vreme aseară la Belgrad după ce jucătorii s-au luat la bătaie din cauza unui steag. Meciul din Grupa I a fost întrerupt când un drapel al Albaniei a fost purtat deasupra gazonului cu ajutorul unui mini-elicopter teleghidat. Un jucător sârb a înșfăcat steagul, după care jucătorii albanezi au sărit la bătaie. Terenul de joc a fost invadat de spectatori. După o jumătate de oră arbitrul englez Martin Atkinson a abandonat meciul, la scorul de 0-0. Televiziunea sârbă de stat a relatat că Olsi Rama, fratele premierului albanez Edi Rama, ar fi fost arestat în tribuna VIP pentru că ar fi instigat lansarea drapelului. Știrea nu a putut fi confirmată din surse independente. Meciul fusese interzis suporterilor albanezi.

XS
SM
MD
LG