Linkuri accesibilitate

Natalia Gherman a vorbit la ONU despre efortul de modernizare și integrare europeană a țării


În discursul rostit la Adunarea Generală ONU de la New York reprezentanta Moldovei, vicepremierul Natalia Gherman a vorbit despre efortul de modernizare și integrare europeană a țării, atrăgând atenția că un viitor mai bun pentru Moldova este imposibil fără rezolvarea conflictului transnistrean.

„Ambițiile noastre nu se vor împlini dacă beneficiile asocierii mai strânse cu Europa nu vor fi pe deplin accesibile și cetățenilor noștri locuind în regiunea transnistreană”, a spus Gherman. Discursurile liderilor din lume la reuniunea ministerială anuală a Adunării Generale ONU au început miercuri și se vor încheia marți 30 septembrie.

XS
SM
MD
LG