Linkuri accesibilitate

Papa Francisc nu s-a uitat la finala Cupa Mondiale la fotbal, ca să rămână „neutru”


Papa Francisc nu s-a uitat la finala Cupa Mondiale la fotbal, ca să rămână „neutru”, a informat astăzi șeful de ceremonii al Vaticanului, Guillermo Karcher. Papa argentinian este cunoscut ca microbist înfocat, având chiar legitimația clubului San Lorenzo din Buenos Aires, dar Karcher a spus că duminică suveranul pontif nici măcar nu a tras cu ochiul spre meciul pe care conaționalii săi l-au pierdut cu 1-0 în favoarea Germaniei în prelungiri. Karcher, care este și el argentinian, a recunoscut însă că Papa a fost „ținut la curent” cu evoluția meciului. AFP amintește că Francisc și-a păstrat neutralitatea și înaintea finalei, limitându-se să scrie pe Twitter că fotbalul poate prilejui schimburi interculturale benefice.

XS
SM
MD
LG