Linkuri accesibilitate

Vitalie Ciobanu: „Electoratul așteaptă de la politicienii moldoveni consecvență și principialitate, nu obișnuitul joc de tarabă: mă aliez cu cel care licitează mai mult.”



A rămas mai puțin de o lună până la semnarea Acordului de Asociere Moldova - Uniunea Europeană și atmosfera de pe scena politică internă e agitată, indică anumite disensiuni în coaliția de guvernare. Se poartă dezbateri doctrinare, se fac încercări de repoziționare – stânga, dreapta, centru –, care lasă loc unor scenarii imprevizibile și neliniștitoare.

Președintele PLDM, Vlad Filat, vizitează România și Statele Unite, se întâlnește cu importanți oficiali americani și europeni, primește asigurări privind susținerea Moldovei în contextul agresiunii rusești împotriva Ucrainei. Premierul Iurie Leancă, alături de omologii săi din Georgia și Ucraina, s-a întâlnit la Berlin cu Angela Merkel. În același timp, dorind pesemne să se diferențieze, că capete mai multă individualitate în raport cu partenerii de guvernare, Partidul Democrat dă semne că ar cârmi-o spre stânga, declarând că nu aderarea la Uniunea Europeană este prioritatea sa, ci asigurarea prosperității cetățenilor. Liderii PD nu se grăbesc să explice cum se poate realiza bunăstarea poporului în afara integrării europene, fără o justiție independentă, fără presă liberă, fără a eradica economia subterană și a combate corupția... Oferă Uniunea Vamală asemenea perspective? Nu credem!

În plină febră a reconsiderărilor, Partidul Democrat și-a exprimat zilele trecute admirația pentru „modelul chinez” prin vocea unuia dintre fruntașii săi, Vlad Plahotniuc, care a încercat să „prindă” la Beijing – vorba unor jurnaliști mucaliți de la Chișinău – ecoul pașilor lui Vladimir Putin, acolo unde acesta a încheiat recent un tratat de livrare a gazelor, dezavantajos pentru Moscova, spun experții, dar cu certe valențe politice antioccidentale.

Tot așa, o lege la care s-a lucrat îndelung, chinuitor, cu expertiză și finanțare europeană – noul Cod al Educației – ar putea fi blocată pe considerente politicianiste de reprezentanții PD care își declară opoziția față de Limba Română și Istoria Românilor, îmbrățișând de fapt sloganurile PCRM și ale socialiștilor lui Dodon. Ne întoarcem, iată, în mod disperat (pentru noi și pentru cei care mai au răgazul să observe și să ne analizeze), la „izvoare”, în tumultuoșii ani ‘90, ca într-un efort sisific.

Altercațiile dintre parteneri trădează intrarea lor în campania electorală – manevră riscantă și prematură, întrucât altele ar trebui să fie temele partidelor de la guvernare. Este dezonorant și cinic să trafichezi valori fundamentale – mă refer la limba și identitatea națională – contra voturi, așa cum procedează liderii democrați, arătându-se dispuși să participe la o guvernare de stânga după alegerile parlamentare din toamnă, la o guvernare, spunem noi, ce ar putea deturna parcursul european al Moldovei.

Aflat la Varșovia cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la primele alegeri libere din fostul bloc comunist care aduceau la putere cabinetul Mazowiecki, președintele Barack Obama a anunțat un sprijin financiar substanțial pentru întărirea securității în Europa de Est. Planul american include și Republica Moldova. Mă întreb cum „cade” această ofertă într-o coaliție lipsită de unitate de vederi și dacă speaker-ul Igor Corman, invitat și el la ceremoniile din capitala Poloniei, va traduce exact, la întoarcere, colegilor săi de partid mesajele aliaților occidentali? Am mai avut în istoria noastră post-sovietică situații când, înaintea semnării unor acorduri menite să schimbe radical destinul Moldovei, anumite componente politice defectau, de parcă s-ar fi speriat de împlinirea unor idei pentru care ele însele au militat cu insistență.

Să sperăm că liderii PD nu sunt slabi de înger. Electoratul așteaptă de la politicienii moldoveni consecvență și principialitate, nu obișnuitul joc de tarabă: mă aliez cu cel care licitează mai mult.
XS
SM
MD
LG