Linkuri accesibilitate

Obama s-a întâlnit cu Poroșenko


Bronislaw Komorowski, Barack Obama şi Petro Poroşenko, Varşovia, 4 iunie 2014

Bronislaw Komorowski, Barack Obama şi Petro Poroşenko, Varşovia, 4 iunie 2014

La Varșovia, președintele Statelor Unite și-a exprimat sprijinul pentru noul președinte ucrainean, oferind Kievului sprijin financiar și de securitate.



La Varșovia președintele Statelor Unite Barack Obama și-a exprimat sprijinul pentru noul președinte ucrainean Petro Poroșenko, oferind Kievului sprijin financiar și de securitate și spunând că Poroșenko a fost o bună alegere a ucrainenilor într-o vreme de confruntare cu Rusia, informează agenția Reuters.

În vreme ce în estul Ucrainei au continuat luptele dintre forțele guvernamentale și separatiștii pro-ruși, Obama s-a întâlnit cu Poroșenko pentru prima oară după alegerile prezidențiale din Ucraina și s-a declarat mulțumit de discuții.
Barack Obama şi Petro Poroşenko

Barack Obama şi Petro Poroşenko

„Mesajul ucrainenilor la alegeri a fost că resping calea… violenței”, a spus Obama după ce s-a întâlnit cu Poroșenko în capitala polonă.” Poroșenko reprezintă speranța”, a mai spus președintele american, spunând că noul lider de la Kiev are un plan de reîntronare a păcii și de reducere a dependenței energetice a Ucrainei față de Rusia. ”Am fost foarte impresionat de această viziune”, a spus Obama.

După întâlnirea cu omologul său american, Poroșenko a spus că este gata să prezinte un plan de „rezolvare pașnică a situației din est” curând după ce va depune sâmbătă jurământul. El nu a dat detalii, dar a chemat la măsuri militare mai eficiente împotriva separatișilor, reafirmând disponibilitatea de dialog cu cei care nu au luat calea revoltei armate.

După întâlnirea cu Poroșenko, Obama a ținut un discurs în Piața Castelului din Varșovia în cadrul ceremoniilor celei de-a 25-a aniversări a primelor alegeri parțial libere din Polonia comunistă.

În fața a cel puțin 5000 de spectatori și 1000 de demnitari, Obama i-a liniștit pe est-europenii membri în NATO, îngrijorați că ar putea deveni următoarele victime ale Rusiei.

„Polonia nu va fi singură, dar nu numai Polonia. Estonia nu va fi singură. Letonia nu va fi singură. Lituania nu va fi singură. România nu va fi singură”, a spus Obama, numind câțiva din noii membri NATO care s-au pronunțat în ultima vreme cel mai mult pentru sporirea prezenței militare americane în regiune.

Obama a mai spus că Polonia poate fi un exemplu pentru Ucraina, de țară care poate obține succese dacă i se permite să-și urmeze aspirațiile.
„Ucrainenii vor astăzi aceleași șanse și libertăți, același progres pe care îl sărbătorim astăzi (în Polonia), și ei merită toate acestea”, a spus Obama.

„Zilele imperiului și sferelor de influență s-au terminat. Țările mai mari nu trebuie să-și permită să sperie națiunile mai mici, să le impună propria voință cu arma la tâmplă sau cu indivizi mascați ocupând clădiri”, a spus Obama, într-o aluzie limpede la evenimentele din Crimeea și estul Ucrainei.

Reuters relatează că după ce Obama și-a încheiat discursul, Poroșenko s-a ridicat de la locul său, a mers spre președintele american și i-a strâns mâna cu multă căldură. Din mulțime s-a scandat „Mulțumim, Obama!”.
XS
SM
MD
LG