Linkuri accesibilitate

Istoricul de origine română și filantropul Radu Florescu a murit la vârsta de 88 de ani


Istoricul de origine română și filantropul Radu Florescu, care a scris o carte făcând legătura între Contele Dracula și domnitorul român din secolul XV Vlad Țepeș, a murit la vârsta de 88 de ani, informează Associated Press. Florescu a murit duminică la Mougins, în Franța, în urma unor complicații legate de o pneumonie, a anunțat fiul său, John Florescu. Istoricul a scris mai multe cărți, dar cea mai cunoscută pe plan internațional a fost „În căutarea lui Dracula”, căreia i-a fost co-autor în 1972 împreună cu Raymond T. McNally și care susține că personajul Dracula din romanul lui Bram Stoker s-a bazat pe Vlad Țepeș. Născut la București în 1925, Florescu a plecat din România la începutul celui de-al doilea război mondial mergând în Marea Britanie, unde tatăl lui era ambasador interimar. Apoi s-a mutat în Statele Unite, fiind director al Centrului de Cercetări Est-europene de la Universitatea Boston.
XS
SM
MD
LG