Linkuri accesibilitate

Vladimir Voronin în barca Uniunii Euroasiatice (Unimedia)


„Transnistria se mai gândeşte asupra trecerii la legislaţia rusă” (Kommersant.md).



Liderul comuniştilor moldoveni, Vladimir Voronin, a oferit un interviu portalului Unimedia, în care şi-a explicat ideea sa ce a trezit suficientă ironie la Chişinău: că Republica Moldova s-ar putea integra mai uşor în Uniunea Europeană integrându-se mai întâi în Uniunea Euroasiatică promovată de Rusia. „Prin integrarea în Uniunea Euroasiatică noi mai repede o să hotărâm problemele ce țin de integrarea noastră în Uniunea Europeană. Mai întâi în Uniunea Euroasiatică ne dezvoltăm, ne întărim economic, social, rezolvăm toate problemele și apoi, împreună cu aceste țări, devenim membri ai Uniunii Europene”, a explicat liderul opoziției. „Noi vedem viitorul Republicii Moldova în Uniunea Europeană, dar acest lucru nu se va întâmpla mâine, poate nici peste 30 de ani. Dar, în general, noi trebuie să fim în Europa”, a mai spus Voronin citat de „Unimedia”.

„Un raport al Centrului Român de Politici Europene (CRPE) arată că doar 10% dintre studenţii moldoveni sosiţi în România aleg să se întoarcă în ţara natală [Republica Moldova] după încheierea studiilor, astfel că actualele burse de patru ani acordate acestora ar trebui înlocuite cu scheme de mobilitate cu o perioadă mai scurtă”, se arată într-un articol publicat de portalul românesc Gândul.Info. Documentul intitulat „Perspective pe termen lung ale bursierilor din Republica Moldova” prezintă şi perspectivele pe care studenţii moldoveni le au în ceea ce priveşte integrarea lor pe piaţa muncii, mai notează publicaţia.

Presa de limbă rusă ţine în vizor problematica transnistreană. Panorama, bunăoară, publică un interviu realizat de agenţia Infotag cu Nina Ştanski, ministrul de Externe al autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, care susţine între altele că „negocierile reluate în 2011, după o pauză de şase ani, nici nu au putut pe parcursul acestui timp să se soldeze cu rezultatele pe care le aşteptăm”. Ştanski, însă, nu crede că situaţia în cadrul negocierilor nu s-ar fi îmbunătăţit, ci dimpotrivă s-ar fi înrăutăţit”.

Kommersant.md scrie că „Transnistria se mai gândeşte asupra trecerii la legislaţia rusă” şi precizează că „s-au găsit critici ai proiectului lui Evgheni Şevciuk de introducere a legislaţiei Federaţiei Ruse în Transnistria”. „Sovietul Suprem al Transnistriei a amânat pentru săptămâna viitoare examinarea proiectului de lege propus de preşedintele Evgheni Şevciuk cu privire la introducerea directă pe teritoriul republicii nerecunoscute a legislaţiei Federaţiei Ruse”, scrie autorul articolului din Kommersant.md. El menţionează că „examinarea iniţiativei nu va fi deloc simplă. Printre deputaţi şi experţi s-au găsit numeroşi critici ai proiectului care susţin că năzuinţa de a unifica legislaţiile trebuie să fie mai chibzuită şi – cel mai important – reciprocă”.

Despre liberalizarea pieţei europene pentru vinul moldovenesc, Kommersant.md citează experţi care consideră decizia Parlamentului European drept una politică şi vorbesc despre faptul că piaţa europeană nu va fi suficientă pentru reorientarea pieţei moldoveneşti după embargoul instalat de Rusia.

Şi un articol din Adevărul se referă la oferta de sărbători a pensiunilor moldoveneşti. Tânjind după tradiţiile şi obiceiurile de la sat, tot mai mulţi moldoveni decid să-şi ia familia şi să petreacă sărbătorile de iarnă departe de gălăgia oraşului, observă publicaţia. Majoritatea aleg pensiunile din apropierea Capitalei precum cele de la Orheiul Vechi, Criuleni sau Ialoveni. Pentru programul de colinde, plimbările cu sania trasă de cai, sarmale în ulcele şi plăcinte abia scoase din cuptor turiştii vor trebui să scoată din buzunare până la 100 de euro pe zi.
XS
SM
MD
LG