Linkuri accesibilitate

Cele trei partide care au creat coaliţia de guvernare pro-europeană au şansa să demonstreze moldovenilor că apropierea de UE e o realitate


Valentina Ursu în dialog cu Ion Hadârcă, liderul Partidului Liberal Reformator.


Liderul Partidului Liberal Reformator, Ion Hadârcă, a declarat Europei Libere că anume cele trei partide care au creat coaliţia de guvernare pro-europeană au şansa să demonstreze cetăţenilor RM că apropierea de UE este o realitate.Un interviu relizat de Valentina Ursu.

Europa Liberă: Există şanse ca hotarul UE de la Prut să se mişte spre Est?

Ion Hadârcă:
„Inclusiv. Aceasta este o condiţie sine qua non şi este o perspectivă inclusă în demersurile pe care le-am făcut noi şi aceste accente au răsunat astăzi. Am făcut referinţă la discursurile inaugurale, în special, în discursul preşedintelui Parlamentului european, Herman Van Rompuy, s-a pus accentul pe capacităţile spaţiului european de a asigura integritatea teritorială şi a Republicii Moldova, şi a Georgiei. Adică, noi suntem pe un traseu bun. Lucrul acesta nu se va întâmpla, bineînţeles, a doua zi, după parafarea documentelor de asociere. Dar faptul că, prin aceasta, am obţinut un impuls puternic şi o deschidere filială a sunat în agrementul acesta. În repetate rânduri, s-a vorbit despre agrementul asocierii Republicii Moldova şi a Georgiei.”

Europa Liberă: Moldova a profitat mai mult şi pe fundalul acestei indecizii a Ucrainei, care, pe ultima sută de metri, a renunţat la semnarea Acordului de Asociere cu UE?

Ion Hadârcă:
„Aş încerca, aş îndrăznii să decupez aceste entităţi, să vorbesc separat despre ele. L-am văzut astăzi pe preşedintele Ucrainei, până la o oră înainte, la hotel, în dialogul cu Angela Merkel, când intrase în acest dialog, era destul de palid, apoi a venit aici, la momentul solemn, ceva mai optimist. Probabil că a mai primit nişte încurajări din altă direcţie şi, în fond, prezenţa tacită nu a spus prea multe. Adică, a fost o prezenţă mai mult simbolică. Nu lucrul acesta trebuie să-l punem în evidenţă. Bineînţeles că noi regretăm. Aceasta ne-ar fi dat un surplus de încredere în stabilirea unei zone mari de stabilitate, pe ecranul care se derula, în faţa acelor care asistau la această ceremonie, deci, permanent apăreau, pe fundalul unei interesante suite muzicale, răsunau acordurile tuturor ţărilor europene şi, undeva înspre Est, se vedeau nişte semnale de altă culoare, mai puţin intense, dinspre republicile caucaziene.”

Europa Liberă: Era culoarea oranj...

Ion Hadârcă:
„Da, era culoarea oranj. Şi sigur că aceasta desena o înaintare a Europei spre ceea ce istoric defineşte ca atare Europa, spaţiul european, undeva până la Ural, Europa istorică şi Europa geografică.”

Europa Liberă: În ce condiţii Moldova poate să apropie mai mult de Uniunea Europeană?

Ion Hadârcă:
„Acum eu cred că a făcut cel mai important pas astăzi.”

Europa Liberă: Semnarea Acordului, statutul de ţară asociată, candidată – aceasta e mai important.

Ion Hadârcă:
„Deschiderea, pe care a demonstrat-o Republica Moldova, consecvenţa şi seriozitatea cu care a operat în termen-record, chiar depăşind alte state, care cu mult înaintea noastră au iniţiat această procedură, aceeaşi Ucraină, demonstrează că Republica Moldova are capacităţi şi se poate mobiliza, în momentele acestea, demonstrând nu doar seriozitate, dar o atitudine foarte responsabilă faţă de ceea ce s-a acordat şi capacitatea de a folosi la maximum această şansă. A fost o şansă unicală. Şansa aceasta începe să fie fructificată din momentul acesta. Dacă vom demonstra şi în etapele următoare, deja a venit în avant la lettre, au venit câteva semnale. Şi semnalul lui José Manuel Barroso, a Comisiei Europene, pentru declanşarea procesului de liberalizare a regimului de vize. Noi am încheiat negocierile cu privire la realizarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Comprehensiv. Aceasta înseamnă mai multe facilităţi pentru exporturile noastre, această înseamnă o siguranţă mai mare, aceasta înseamnă ridicarea nivelului de bunăstare. Deci, noi suntem pe un drum drept. Nu sunt doar mesaje simbolice.”

Europa Liberă: Pe acest drum al eurointegrării, Republica Moldova este sprijinită masiv şi de către Statele Unite ale Americii. La Chişinău, este aşteptat secretarul de stat american John Kerry. Ce înseamnă acest sprijin oferit de peste ocean de către o mare putere?

Ion Hadârcă:
„E foarte important, pentru că, pe fundalul a ceea ce se întâmplă aici, la Vilnius, vestea această că vine Secretarul de stat american John Kerry, a doua persoană în stat, însăşi prezenţa dumnealui la Chişinău, în acest moment, în acest context al evenimentului care se derulează, în jurul Republicii Moldova, luând în consideraţie toate presiunile dinspre Est, toate aceste pulsiuni negative care sunt date. Şi chiar am auzit astăzi unii ziarişti ruşi care ne atacau cu întrebări de genul acesta: ce vom face cu gazul; ce vom face cu Transnistria. Aceasta este un fel de aluzie la posibilele presiuni ulterioare.”

Europa Liberă: Sau, din contra, că Rusia totuşi se va resemna că Moldova merge pe această cale de apropiere de UE?

Ion Hadârcă:
„Păi, tocmai de aceasta au şi fost comentarii, că Statele Unite ale Americii nu vor accepta presiunile acestea. Şi, probabil, la nivelul cel mai înalt, se vor discuta aceste subiecte, eludându-se necesitatea sau tactica aceasta de a rezolva problemele politice, prin presiuni economice şi de alt ordin, politice şi economice sau, să nu zic, şi militare, cum s-a întâmplat în Georgia. Nu mai este o practică acceptată de lumea contemporană. Şi lucrul acesta este foarte important ca să se ştie şi să-l conştientizeze toţi acei care fac aceste jocuri în jurul Republicii Moldova. Republica Moldova s-a aflat la o răspântie şi noi tratăm evenimentul de astăzi ca asumare a calitativă a unui nou vector care ne dă mai multă siguranţă şi mai multă stabilitate. Deci, înaintăm cu paşi înceţi, dar siguri spre această zonă de stabilitate.”

Europa Liberă: Am văzut foarte mulţi şefi de state, la acest summit al Parteneriatului Estic. Domnul Timofti, preşedintele Republicii Moldova, nu şi-a făcut, la acest eveniment, pe care premierul Iurie Leancă l-a numit unul istoric.

Ion Hadârcă:
„Este un moment care mă depăşeşte, nu pot să-l comentez, nu ştiu care este procedura protocolară de participare. În primul rând, şefii de state, cei care au fost prezenţi aici, exceptând Ucraina sau cine a mai fost aici...”

Europa Liberă: ...şi noul preşedinte al Georgiei...

Ion Hadârcă:
„Repet încă o dată, Ucraina a avut o prezenţă mai mult tacită, simbolică, chiar simbolică în sine, un simbolism care nici nu ai cum să-l tratezi.”

Europa Liberă: Şi nu ar fi fost simbolică şi prezenţa domnului Timofti aici?

Ion Hadârcă:
„Bineînţeles, poate că ar fi fost. Dar poate că la etapa următoare ar fi fost, într-adevăr, şi va fi simbolică, cu o semnificaţie consistentă, deci, nu un simbolism de suprafaţă. Vreau să remarc că summit-ul Parteneriatului Estic, cu prezenţa preşedinţilor statelor-membre în Parteneriatul Estic, aceasta este o chestie justificată. Sunt lucruri care chiar mă depăşesc, nu pot să le comentez.”

Europa Liberă: Dar simbolismul prezenţei celor trei lideri ai partidelor care au creat coaliţia de guvernare pro-europeană are o încărcătură?

Ion Hadârcă:
„Bineînţeles. Pentru că prim-ministrul, domnul Iurie Leancă, a propos, cel a avut acum şi mai munceşte, având foarte multe audienţe cu importanţi lideri europeni, cu domnul Hollande, preşedinte Franţei, şi cu alţi factori importanţi, influenţi. Eu cred că el este emanaţia coaliţiei de guvernare, a coaliţiei pro-europene. Şi eu cred că este o simbolică justificată prezenţa acelor trei lideri care au asigurat stabilitatea actului guvernării, în această perioadă, care se desena, în primăvară, ca una de criză. Noi am preluat această stabilitate, responsabilitatea asumată şi, iată că, suntem aici. Eu cred că este justificată această prezenţă. Nu prea am înţeles prezenţa altora, care au votat împotriva guvernului. Dar acesta este cu totul alt subiect.”
XS
SM
MD
LG