Linkuri accesibilitate

MAI prezintă probe că tinerii care au decedat acum 3 zile nu erau urmăriţi de poliţie


Automobilul implicat în accidentul din 14 august, în care călătoreau cei 8 tineri care s-au zdrobit într-un copac, nu era urmărit de poliţie, iar imaginile publicate de un post TV ca fiind de la locul accidentului sunt modificate digital. Aceasta este reacţia Ministerului Afacerilor Interne, după ce presa a difuzat imaginile în care se prezenta ca şi cum un echipaj al poliţiei îi gonea pe tineri şi că din cauza aceasta ei ar fi avut o viteză exagerată care a dus la decesul lor, transmite agentia IPN.

Inspectoratul General de Poliţie comunică pe pagina sa electronică faptul că analiza imaginilor publicate pe site-ul postului TV a arătat că este vorba de un clip elaborat în baza înregistrărilor de la benzinăria din imediata vecinătate a locului producerii accidentului. Dar din imaginile originale au fost tăiate data şi ora, au fost tăiate şi lipite porţiuni din film, fără a anunţa publicul despre modificările efectuate.Ministerul Afacerilor Interne a publicat imaginile originale preluate de la două staţii de alimentare cu combustibil. Camerele primei staţii, care se afla aproximativ la un kilometru de la locul tragediei, arată că maşina cu cei 8 tineri a trecut în viteză mare pe şosea, dar nu era urmărită de niciun echipaj al poliţiei de patrulare.
XS
SM
MD
LG