Linkuri accesibilitate

Şeful Curţii de Apel dezminte declaraţiile lui Dorin Chirtoacă


Președintele Curții de Apel Chișinău a dezmințit declarația primarului capitalei Dorin Chirtoacă despre presupusa participare a unor miniștri și deputați la vânătoare la care a fost ucis Sorin Paciu.

Ion Pleșca spune că la vânătoare nu a văzut alți demnitari în afară de adjunctul său, Gheorghe Crețu, procurorul general Valeriu Zubco și șeful Moldsilva, Ion Lupu.

Primarul Chirtoacă a spus astăzi că Alianța pentru Integrare Europeană din care face parte și partidul său Liberal s-a comportat după moartea lui Sorin Paciu la fel ca și comuniștii după uciderea lui Valeriu Boboc în timpul protestelor din aprilie 2009, încercând să ascundă crima.
XS
SM
MD
LG