Linkuri accesibilitate

Noul preşedinte al Franţei, Francois Hollande, se va întâlni cu preşedintele Statelor Unite, Barak Obama, pe 18 mai


Noul preşedinte al Franţei, socialistul Francois Hollande se va întâlni cu preşedintele Statelor Unite, Barak Obama, pe 18 mai, înainte de reuniunea de la Camp David a liderilor din Grupul celor 8. Purtătorul de cuvânt al lui Hollande a precizat că discuţiile se vor axa asupra situaţiei din Afganistan. Hollande a promis că va retrage trupele franceze până la sfârşitul acestui an, cu doi ani mai repede decît data limită stabilită de Statele Unite şi aliaţii săi.
XS
SM
MD
LG