Linkuri accesibilitate

PCRM cere Procuraturii deschiderea unui dosar penal împotriva majorității parlamentare pentru o așa-zisă „falsificare” a alegerilor prezidențiale din decembrie


Partidul Comuniștilor a cerut astăzi Procuraturii Generale să deschidă dosar penal majorității parlamentare și speakerului Marian Lupu pentru ceea ce comuniștii numesc „uzurparea puterii” și „falsificarea” alegerilor prezidențiale eșuate din 16 decembrie.
Deputatul comunist Sergiu Sîrbu a declarat că Marian Lupu a fost principalul instigator la încălcare procedurii votului secret pentru că le-a sugerat deputaților majorității parlamentare să arate public votul în favoarea candidaturii sale.
Încălcarea procedurii secrete de vot constatată ulterior de Curtea Constituțională a oprit procedura alegerilor prezidențiale care, dacă ar fi eșuat pentru a doua oară la 15 ianuarie, ar fi declanșat un scrutin parlamentar anticipat.
XS
SM
MD
LG