Linkuri accesibilitate

Premierul Vald Filat se declară convins că Acordul de liber schimb va relansa relațiile comerciale ale Moldovei


Premierul Vlad Filat s-a declarat convins că Acordul de liber schimb semnat la summitul CSI de la Sankt Petersburg va relansa schimburile comerciale. Mai mult, el a asigurat că acest acord nu contravine nici prevederilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi nici nu va bloca negocierile în vederea semnării Acordului de liber schimb cu Uniunea europeană.
Premierul Filat a declarat și că luni ar putea exista primele rezultate ale negocierilor, la nivel de experţi, între Moldovagaz şi Gazprom privind noul contract de livrare a gazelor ruseşti, care a precizat premierul, va fi de cinci ani. Problema gazelor a fost discutată de Filat, în marginea summitului CSI, cu omologul său rus Vladimir Putin.
XS
SM
MD
LG