Linkuri accesibilitate

Incendiile din Rusia se soldează cu cel puțin 25 de morți


Incendiile din Rusia au ucis cel puţin 25 de oameni, făcînd necesară evacuarea a mii de localnici din zone totalizînd aproape 900 de kilometri pătraţi. Preşedintele Dmitrii Medvedev a ordonat ministerului apărării să trimită soldaţi în ajutorul echipelor de salvare care luptă cu incendiile.

Premierul Vladimir Putin a vizitat astăzi regiunea Nijnii Novgorod, una din cele mai grav afectate, şi a avut o reuniune de urgenţă cu autorităţile locale din satul Verhnaia Vereia, care a fost distrus complet de flăcări. Premierul Rusiei a promis că guvernul va ajuta financiar satul şi va alege o companie care să-l reconstruiască „la preţuri acceptabile” până la sosirea iernii.
XS
SM
MD
LG