Linkuri accesibilitate

Premise bune pentru investitori peste Prut


"22": România - principala destinaţie de export pentru moldoveni

“Moldova este mai interesata de o relatie cu Romania decat suntem noi de una cu ei” – afirma Sorin Ionita intr-un articol din saptamanalul 22. El aduce drept exemplu noul pod peste Prut de la Radauti, construit cu bani europeni, si care zace de patru ani blocat cu sarma ghimpata, pentru ca Romania nu s-a decis cine trebuie sa construiasca punctul de vama romanesc: autoritatile locale sau Ministerul de interne. Pe partea moldoveneasca, se intelege, totul e deja pregatit. Sorin Ionita discuta si evolutiile din mediul de afaceri moldovenesc. Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana acum trei ani ar fi riscat sa insemne pentru Republica Moldova intrarea in blocaj izolationist. Din fericire, dupa debarcarea echipei Voronin de la conducerea statului, se poate observa ca piata e destul de vie, birocratia nu chiar rauvoitoare, nici vamile mai corupte decat cele din Romania, iar impozitele – extrem de mici. Tot atatea premise, se arata in articolul din 22 – care sa invite investitorii romani sa mearga peste Prut. Deocamdata, Romania a devenit principala destinatie de export pentru moldoveni, devansand pentru prima data Rusia. “Deci, orientarea catre est a economiei Moldovei nu este chiar ceva ireversibil”, trage concluzia Sorin Ionita.

Chisinau – declin vizibil al comunistilor – titreaza Evenimentul zilei, prezentand date ale Barometrului de opinie recent. Diagnosticul este pus in legatura cu scaderea cu 6 procente fata de vara a popularitatii Partidului Comunistilor, dar mai ales in legatura cu procentul celor care ii fac vinovati pe comunisti in primul rand de actuala criza politica (peste 31%). De asemenea, al celor care sunt de acord cu una dintre masurile respinse din start de comunisti: alegerea prin vot direct a sefului statului.

Editia electronica a ziarului Romania libera preia dezmintirea de catre Uniunea Europeana a zvonului ca aderarea Ucrainei ar fi posibila numai impreuna cu Republica Moldova. Benita Ferrerro Waldner, comisarul european pentru relatii externe si politica de vecinatate, a formulat acest raspuns la zvonuri care au circulat in presa ucraineana si care citau, fara sa-i numeasca, oficiali din cadrul Comisiei Europene.
XS
SM
MD
LG