Linkuri accesibilitate

Londra: liderii G20 decid regularizarea sistemului bancar mondial


La Londra, liderii ţărilor G20 au incheiat convorbirile legate de măsurile necesare pentru redresarea economiei mondiale si limitarea efectelor crizei economice şi financiare globale. Franţa şi Germania au cerut impunerea unor regulamente financiare mai stricte şi au criticat planurile administratiei Obama de acordare a unor stimulente financiare guvernamentale pentru companiile aflate în dificultate.

Gazda reuniunii, premierul britanic Gordon Brown a spus ca liderii celor 20 ţări au ajuns la concluzia că problemele globale trebuie să aibe solutii globale si ca vor trebui sa fie introduce masuri ferme pentru regularizarea sistemului bancar.

Liderii ţărilor din grupul G 20 au decis suplimentarea cu 1 trilion de dolari a depozitelor FMI si altor creditori internaţionali. Mai mult, Gordon Brown a spus că ţările din acest grup au decis sa reziste tentaţiei protecţionismului economic.

La rindul său, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy a spus că in urma acestui summit a obţinut mai mult decit a sperat.

In urma protestelor de stradă de la Londra impotriva globalizării, peste 100 de protestatari au fost reţinuti de politie.
XS
SM
MD
LG