Linkuri accesibilitate

Delegaţie a Uniunii Europene în vizită la Damasc


O delegaţie a Uniunii Europene în frunte cu Comisarul pentru energie Loyola de Palacio a purtat convorbiri la Damasc privind o mai strînsă cooperare în domeniul exportului de petrol şi gaze naturale.

După o întrevedere cu premierul sirian Naji Otari, Loyola de Palacio a declarat că Uniunea Europeană este în continuare interesată să încheie un acord de asociere cu Siria în ciuda impasului în care se află negocierile începute în 1998.

Guvernul de la Damasc a refuzat pînă acum să dea curs cererii UE de a renunţa oficial la arme de distrugere în masă şi la susţinerea terorismului internaţional. Din acest ultim motiv, Statele Unite au impus Siriei sancţiuni săptămîna trecută.
XS
SM
MD
LG