Linkuri accesibilitate

Tribunalul de la Haga nu ia poziţie faţă de alegerea în parlamentul de la Belgrad a lui Slobodan Milosevici şi a lui Vojislav Şeşeli


Tribunalul ONU pentru crime de război s-a abţinut de la a comenta rezultatul alegerilor parlamentare din Serbia, unde două proeminente figuri politice, inculpate pentru crime de război, au cîştigat, se pare, locuri în parlament. Este vorba de fostul preşedinte Slobodan Miloşeivic şi de liderul ultra-naţionalist Vojislav Şeşeli. Ambii sunt în custodia tribunalului pentru crime de război şi nu vor putea ocupa vreo funcţie în Serbia.

Potrivit rezultatelor preliminare, Partidul socialist al lui Miloşevici a cîştigat 20 de locuri în parlament, iar Partidul radical sîrb al lui Şeşeli a cîştigat 80 de locuri, cel mai bun rezultat dintre toate partidele. Trei partide pro-reformiste au obţinut împreună aproximatov 42 la sută din voturi, iar două partide pro-monarhiste au obţinut 8 la sută. Nu este clar însă dacă va fi formată o coaliţie de guvernămînt a partidelor democratice.
XS
SM
MD
LG