Linkuri accesibilitate

Preşedintele Putin la New Dehli


Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a sosit astăzi la New Delhi pentru o vizită de trei zile în India. Se anticipează că pe agenda discuţiilor cu liderii indieni vor figura la loc de frunte chestiunea irachiană şi probleme privind terorismul.

Convorbirile pe care Putin le va avea cu omologul său indian Abdul Kalam şi cu premierul Atal Behari Vajpaee se vor referi de asmenea la extinderea cooperării bilaterale. După discuţiile oficiale, care încep mîine, Putin şi Vajpaee ar urma să semneze o declaraţie comună asupra terorismului. Vizita lui Putin în India are loc după o vizită la Beijing, unde preşedintele rus a semnat o declaraţie comună cu omologul său Jiang Zemin, o declaraţie comună privind două probleme despre care Statele Unite spun că ameninţă stabilitatea globală.

Declaraţia ruso-chineză cere găsirea unor soluţii diplomatice în aceste două chestiuni – adică presupusele arme de distrugere în masă ale Iracului şi programul de înarmare nucleară al Coreii de Nord.
XS
SM
MD
LG