Linkuri accesibilitate

Mită pentru judecătoare, și de ce și-a amânat Kiril vizita la Chișinău (VIDEO)


Retrospectiva săptămânii politice moldovenești

Zece persoane, între care cinci judecătoare, au fost reținute la începutul săptămânii într-un dosar de corupție. Potrivit acuzării, judecătorii au cerut și au primit mari sume de bani ca să ia decizii favorabile în mai multe cauze penale.

Acest caz a bulversat atenția publică din multiple motive, constată redactorul-șef adjunct de la „Ziarul de Gardă”, Victor Moșneag. În primul rând, reținerea judecătoarelor care au participat în dosare de rezonanță la Chișinău e o premieră, pentru pînă acum ajunseseră în atenția procurorilor doar magistrați din raioane, în mare parte necunoscuți opiniei publice.

În al doilea rând, consideră Moșneag, înregistrările video difuzate după reținerea lor au ridicat și mai multe semne de întrebare despre calitatea actului de justiție.

În imaginile filmate în biroul unei judecătoare este surprins momentul în care aceasta împarte baniii din mită în diferite plicuri:

„Pe mine, la fel ca pe foarte mulți alți oameni care urmăresc ce se întâmplă cu justiția din R.Moldova, mă face să fiu sceptic că aceste dosare au la bază întradevăr lupta cu corupția și nu au la bază alte interese, legături sau răfuieli între judecători, între procurori sau între persoane care activează în sistemul de drept. Este foarte ciudat că având experiență, activând ca judecător, tu îți permiți să iei asemenea decizii, să iei bani în biroul tău, sau tu ești o persoană care nu înțelegi ce faci, sau ești atât de tupeist. Se cred intangibili. În ultimii șase-șapte ani au fost deschise foarte multe dosare penale cu judecători, mulți judecători au fost reținuți în flagrant cu mită mai mare sau mai mică, însă acum, în R.Moldova nu este vreun judecător care să stea după gratii. Este foarte important să vedem cu ce se va termina acest dosar, pentru că acum el este mediatizat, lumea citește, vrea să urmărească ce se întâmplă, însă peste un an, doi, lumea va uita de ei și sunt foarte sigur că dacă nu toți, măcar o parte din acești judecători până la urmă vor fi achitați.”

Amânarea vizitei Patriarhului Kiril al Moscovei și întregii Rusii în R. Moldova la sfârșitul acestei săptămâni a stârnit un val de comentarii și speculații. Contramandarea vizitei a fost anunțată de principalul ei promotor moldovean, președintele Igor Dodon.

Dodon nu a dat explicații, dar a promis că va discuta detalii la sfârșitul lunii curente, când se va afla din nou la Moscova. Indiferent care ar fi cauza ce stă la baza acestei decizii, inevitabil va avea consecințe asupra rezultatelor alegerilor din februarie, este de părere teologul Victor Gotișan:

„Se vorbește în culise că Patriarhul Kiril este grav bolnav. Se pare că acestea nu sunt doar zvonuri. Kiril va fi recunoscut, de fapt, ca unul care a pierdut Ucraina definitiv. Eu cred că va afecta foarte mult imaginea politică a lui Igor Dodon și a PSRM în general, pentru că au creat niște așteptări pentru electoratul său. Este practic a treia oară într-un an când el se înțelege cu Kiril și acesta refuză să vină, iar vizita lui chiar putea crea un bust pentru imaginea sa și a partidului socialiștilor în general pentru parlamentare. O altă teorie care nu trebuie exclusă, bănuiesc că Federașia Rusă și Kremlinul încearcă să joace o carte de siguranță, adică să aștepte întâi alegerile parlamentare și după asta să discute cu cei care vor prelua puterea și probabil ei dau un semnal foarte important că nu sunt siguri că Partidul Socialiștilor ar putea căștiga aceste alegeri parlamentare.”

Tot săptămâna aceasta, președintele Parlamentului, Andrian Candu, anunțase că nici el, nici premierul nu se vor întâlni cu Kiril, și a criticat implicarea prea mare a lui Dodon în invitarea patriarhului și în general în cele bisericești, amintindu-i că statul moldovean este laic.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG