Linkuri accesibilitate

„Atunci când au să facă ceva pentru popor, atunci au să câștige încrederea la cetățeni”


La Dondușeni.
La Dondușeni.

Valentina Ursu în dialog cu locuitori din Dondușeni și cu Dorin Dușceac, cercetător la Comisariatul pentru energie atomică de la Paris.

La Bruxelles a avut loc al cincilea summit al Parteneriatului Estic, un cadru de colaborare a Uniunii Europene cu șase țări din fostul spațiu sovietic, inclusiv Republica Moldova. În capitala Belgiei, Executivul moldovean și Comisia Europeană au semnat memorandumul privind debursarea ajutoarelor europene de 100 de milioane de euro. Totodată, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, a asigurat Moldova de toată susținerea în modernizarea țării. „Obiectivul UE este să ajute țara să traverseze perioada complicată prin care trece, să consolideze rezultatele reformelor, în special în domeniul justiției, al combaterii corupției și în sectorul audiovizual”, a menționat demnitarul european. Și oamenii de rând au așteptările lor de la clasa politică. Despre așteptările lor vorbim la acest sfârșit de săptămână. La Dondușeni, o localitate din nordul țării, mai mulți localnici cu care am discutat se întreabă ce blestem trebuie să fie pe moldoveni de-au ajuns în situația asta. Ei pun accent pe relația directă între politicieni și alegători și încurajează întâlnirile cât mai dese, față în față, între demnitarii de stat și votanți. Și tot ei regretă lipsa de onestitate a acestora, pe care o consideră una dintre calitățile principale, pe care trebuie să le aibă oamenii politici.

Valentina Ursu în dialog cu locuitori din Dondușeni și cu Dorin Dușceac
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:41:37 0:00
Link direct

- „Acei care au fost sus, la conducere, ei au știut ce să facă, au strâns bonurile de la oameni, au privatizat tot ce a fost mai scump, acum ei îs bogați, îs miliardari, milionari, noi suntem cu pensiile de 600-700 de lei și n-avem cum să trăim. Iată de ce noi trăim greu. Uitați-vă…”

Europa Liberă: Dar guvernanții spun că nu este pensie de 600-700 de lei?

- „Ei așa spun, că nu-s? Să vină la sate, să întrebe ce pensii au oamenii. Uitați-vă la Dondușeni, câte întreprinderi au fost unde lumea a fost angajată la lucru? Toate s-au închis. Fabrica de zahăr îi închisă, fabrica de conserve îi închisă, lumea umblă și nu știe ce să facă…”

Europa Liberă: Și ce face, pleacă, abandonează statul?

- „Pleacă peste hotare, se duc peste hotare cu familii întregi. Uitați-vă în Dondușeni, mergeți pe strada principală, peste o casă – „Se vinde”, „Se vinde”, „Se vinde”… Asta ce înseamnă? Că acolo nu-s oameni, nu trăiește nimeni.”

Europa Liberă: Dar lumea, ca să-și schimbe viața în bine, aleg deputați în Parlament, aleg clasa politică, ca să se ducă acolo, la Chișinău, și să rezolve problemele?

- „Dar ce Dvs. nu vedeți cum se fac alegerile? Îi dă 100 de lei și omu-i bucuros pentru suta ceea de lei și el se duce și votează. Eram și noi cu speranță că o să facă ceva bine. Partidul Democrat atunci era peste tot locul și ne promitea marea și sarea, dar la urmă ce s-a adeverit? Nu s-a adeverit nimic.”

Europa Liberă: Ce vreți acum să se întâmple? Cine să ajungă acolo, în Parlamentul de la Chișinău, ca să rezolve problemele?

- „Să ajungă un partid care într-adevăr ține…”

Europa Liberă: Care-i acel partid?

- „Dar de unde știm, că ei când vorbesc, parcă-ți pare că-i pentru noi…”

Europa Liberă: Dacă au adoptat o nouă reformă electorală și…

- „Să fie președintele, eu aș vrea să aibă putere. Nouă ne trebuie în Moldova un Lukașenko. Să fie democrație, dar să fie o democrație care să fie stimată de norod, democrația norodului, nu democrația oligarhilor.”

Valentina Ursu
Valentina Ursu

Europa Liberă: Valentina Ursu de la Radio Europa Liberă.

- „D-apoi eu așa de multe ori vă ascult!...”

Europa Liberă: De ce lumea vorbește despre sărăcie, și nu mai vorbește despre prosperitate?

- „De atâta că nu ne conduc așa cum trebuie, nu ne ajută cu nimic; prețuirile se ridică și noi rămânem numai cu munca…”

Europa Liberă: Ziceți că cei de sus poartă vină. Dar dvs. îi alegeți pe cei de sus să rezolve problemele cu care trăiți?

- „Eu am ales să rezolve problemele, dacă au fost voturile falsificate, au adus din Transnistria, că arăta cum oamenii cereau banii. Și? La urmă ce a ieșit? Am votat să fie schimbare, să fie bine, dar la urmă a ieșit așa că încă mai tare ne distrug.”

Europa Liberă: Și mai vin alte alegeri. Vin alegerile parlamentare din 2018…

- „Vin și tot au să falsifice. Atâta lume s-a dus din țară de nevoie…”

Europa Liberă: De la alegerile parlamentare din 2018 ce așteptări aveți?

- „După cum își bat joc de noi, apoi nu-i treabă. S-a vorbit de mărirea pensiilor. Unde-i mărirea pensiilor?”

Europa Liberă: În 2018 o să alegeți doi deputați – unul pe listă de partid și unul pe circumscripție. Lucrul acesta vă ajută să credeți că veți trăi în bunăstare?

- „Nu, nu, nu ne aranjează, că asta-i amăgire, că nu noi o să-i alegem. Ei îs pregătiți dinainte de la conducerea de acum și n-o să mai fie dreptate.”

Europa Liberă: Dar ce înseamnă „dreptate”?

- „Trebuie să fim răsplătiți cumva pentru muncă. De-o pildă, eu am lucrat mulți ani și primesc o pensie mizeră. Eiii…”

Europa Liberă: De ce Moldova e un stat sărac?

La Dondușeni
La Dondușeni

- „De atâta că n-are cine ne conduce cum trebuie, că ei numai se ocupă cu furatul. Unde-i rezolvarea problemei cu furtul miliardului? S-a vorbit. Și au pus întoarcerea banilor tot pe seama noastră? Și cine rămâne acum la noi în țară – numai bătrânii și copiii, care-i vai de capul lor? Se duc părinții și muncesc și mai zic: cu ce contribuie diaspora? D-apoi cu atâta și mai rezistăm, că diaspora câștigă ceva și mai aduce acasă pentru copii și pentru părinți.”

- „Nu se vede nicio perspectivă. Tineretul îi dus, specialiștii care-s mai buni îs duși.”

Europa Liberă: Și cine poartă vină?

- „Acei de sus.”

Europa Liberă: Acum s-a schimbat sistemul electoral. O să alegeți deputați și pe circumscripție, și pe listă de partid. Va fi mai ușor, vă este clar?

- „Noi în politică nu ne vârâm.”

Europa Liberă: Dar atunci se ocupă politica de dvs.?

- „Noi suntem simpli care dacă este de lucru, lucrăm, dar dacă nu-i – nu-i.”

- „Cuiva i-a trebuit să dărâme aceea ce a fost și n-a construit nimic, ceva bun. Au dărâmat uzinele, fabricile, dar chiar și tot sectorul rural, totu-i dărâmat și acum oamenii nu-s învățați să lucreze. Eu socot că poartă vina conducătorii țării, toți.”

Europa Liberă: Conducătorii aleși de dvs., cetățenii.

- „Dar pe noi nu întotdeauna ne ascultă și noi dacă am ales, i-am ales pe un timp oarecare, dar ei nu vor să se ducă, ei caută momente ca să rămână la putere în afară de Constituție, în afară de drept, în afară de a întreba societatea. Și acum ei nu se gândesc la societate, schimbă legile numai de atâta că ei văd că-i tare greu…”

„Europa mai mult! Mai mult Europa dă, dar unde-s banii ceia?”
„Europa mai mult! Mai mult Europa dă, dar unde-s banii ceia?”

Europa Liberă: S-a schimbat sistemul electoral și dvs. veți avea posibilitatea să trimiteți în Parlament deputați și pe listă de partid, și pe circumscripții. Asta este în interesul alegătorului?

- „În interesul alegătorului este să aleagă un om care o să fie la putere și n-o să depindă de alții, dar când cu un mandat îi ales omul, el îi singur, dar când el îi într-o echipă, ei îs mai mulți și să impui mai mulți îi mai greu decât să impui un om să facă aceea ce n-ar vrea să facă. De ce? Că omu-i tare fraged – el își iubește familia, el iubește copiii – și pe dânsul se poate de șantajat, dar când îi într-un partid, el nu poate fi șantajat de atâta că partidul acela are poziție. Noi tot dacă îl alegem ori alegem partidul acela, noi îi credem partidului. Dar vedeți că la noi se fură. Uitați-vă, conduc cum vor ei; ei ne duc în altă parte.”

- „În primul rând, ei trebuie să facă ca lumea să trăiască mai bine. Iaca acum trebuie achitat pentru iarnă gazul, noi îl achităm, dar n-avem cu ce trăi mai departe.”

Europa Liberă: Dvs. când aruncați buletinul de vot, votați inclusiv pentru faptul încotro va merge Moldova – spre Vest sau spre Est?

- „Eu am fost la fetiță la Moscova, am stat cu nepoțica. Eu vreau mai mult cu Europa, de pildă, vreau, că acolo lumea care se duc chiar la câștig nu-i amăgesc așa cum se duc în Rusia. Vin, săracii moldoveni, le dă numai de drum și gata. Stau acolo și se chinuiesc și își bat joc de ei, dar în Europa, acolo eu socot că nu-și bat așa joc, dar rușii tare-și bat joc de moldoveni.”

Europa Liberă: Cine investește mai mulți bani în Moldova – Estul sau Vestul?

- „Europa mai mult! Mai mult Europa dă, dar unde-s banii ceia? Noi așteptăm ca să ne facă viața, pentru pensionari, mai ales, să ne mai felicite de sărbători, să ne mai aducă câte o floare… Atenție mai multă noi vrem, înțelegeți? Să nu ne lase bătuți așa de soartă! Ne amăgesc și ne amăgesc…”

Europa Liberă: Și dacă ei nu se țin de cuvânt, o să vină să vă ceară voturile și iar o să-i alegeți.

- „Dar ce să facem?”

Europa Liberă: Cum îi pedepsiți pe cei care promit și nu se țin de cuvânt?

- „Eu nu pot să-i pedepsesc, asta Dumnezeu o să-i pedepsească, dar noi n-avem cum să-i pedepsim.”

Europa Liberă: Păi, nu-i mai alegeți pe cei care nu se țin de cuvânt.

- „Dar pe cine de ales? Sunt băieți tare deștepți, sunt, dar ei nu pot încolo să pătrundă.”

Să vedeți cum umblă lumea, cum umblă copiii – flămânzi, dezbrăcați. Strașnic, strașnic…
Să vedeți cum umblă lumea, cum umblă copiii – flămânzi, dezbrăcați. Strașnic, strașnic…

Europa Liberă: Și dacă ați fi Dvs. deputat, ce ați face?

- „M-aș apuca, în primul rând, de familiile tinere – să le dau locuri de trai, să le dau lefuri mai mari, că aici, încă la noi în Moldova, știți ce voi spune? Tinerii îs puturoși, nu vor să lucreze; pământurile șed nelucrate, iaca, lumea caută să se ducă cineva să lucreze, le plătește și bani, dar ei nu vor să se ducă. Umblă brambura pe la baruri, pe la discoteci…”

Europa Liberă: De ce vă este cel mai mult frică?

- „De sărăcie, că șezi câteodată și… noaptea chiar mă scol și mă gândesc: Doamne, oare cum o să fie, dacă totul îi scump? Să vedeți cum umblă lumea, cum umblă copiii – flămânzi, dezbrăcați. Strașnic, strașnic… Mai am niște neamuri și văd cum ei, săracii, vin aici și plâng. Îi scapă pământul și gospodăria, că mai țin câte o văcuță, un purcel, o găinușă… și iaca asta-i toată bogăția. Și aici oleacă, la nord, au mai strâns nuci și aici au venit să cumpere ceva.”

Europa Liberă: Cum vreți să fie viitorul Moldovei?

- „Dar nici nu știm, să vă spunem cinstit. De atâta că noi nu-l vedem viitorul ista. Vedeți ce se face…”

Europa Liberă: Dar cine-l face?

- „Statul.”

Europa Liberă: Cetățenii și clasa politică.

- „De la cetățeni acum n-avem noi nici un glas, nici un glas.”

Europa Liberă: Chiar și atunci când își dă votul, nu e în puterea omului să decidă cum să fie guvernată țara?

- „Nu, dar vedeți, iaca, am vrut una, dar s-a primit alta, așa că… Noi de-amu am pierdut încrederea în tot asta ce este.”

Europa Liberă: Dar în ce condiții puteți recâștiga această încredere pierdută?

- „Dar nici nu știm noi singuri. Iaca, noi și cu businessul ista și ne închide. Nu-i destul că lucru nu-i… Am lucrat 26 de ani, unde acum să lucrez, spuneți, vă rog. Iaca ședem în piața asta și așteptăm pe un cumpărător ca pe nu știu ce și plătim nalogurile (impozitele) tot peste tot locul. Și copii avem, și nepoți avem, și de învățat trebuie, și de îmbrăcat, și de hrănit și de tot…”

Europa Liberă: Dar Moldova de sărăcie poate scăpa?

- „Nu… De atâta că nu-i de unde, n-au bani și totul depinde din partea banului.”

„Nu știu, noi nu vedem nimic schimbări, în loc să fie mai bine, mergem mai rău
„Nu știu, noi nu vedem nimic schimbări, în loc să fie mai bine, mergem mai rău

Europa Liberă: Dacă o să trimiteți în Parlament deputați care să vrea să aducă bunăstare cetățenilor și statului, ar fi șansa asta să se producă schimbarea?

- „Nu știu, noi nu vedem nimic schimbări, în loc să fie mai bine, mergem mai rău în fiecare zi și tot mai rău.”

Europa Liberă: Dar mai rău poate fi?

- „Mai rău, da, dar unde încă mai rău? Dacă așa un raion mare, care a fost pe primele locuri întotdeauna…”

Europa Liberă: Dondușeniul?

- „D-apoi konecino (sigur că). Saharnîi zavod (Fabrica de zahăr) primul loc lua întotdeauna pe Uniunea Sovietică. Dar acum unde-i zahărul nostru, unde-s toate astea? Au distrus, au vândut nu știu cui, ce și cum. Measokombinat (combinatul de carne) a lucrat vreo 10 ani și, gata, s-a terminat. 700 și ceva de lucrători era, pe când fabrica avea 1.200 de lucrători. Dar acum ce? Clar lucru că lumea pleacă, fiecare familie are doi-trei duși din familie și dacă se duce unul, îi târâie pe toți trei din urmă. Treceți, vă rog, dacă nu vi-i greu pe strada Lenin, casele șed la vânzare o grămadă; străzile sunt pustii. Îi păcat că Moldova, știți cum înainte, erai bucuroasă să zici, era o mândrie să zici că „eu îs din Moldova”. De unde? „Oi, Moldavia!” Dar acum când te duci, mergi și ți-i rușine să spui că ești din Moldova. Moldova a fost cândva da, într-adevăr, țvetușciaia” (înfloritoare).

Trebuie de schimbat toți, afară, de sus. Știți cum, peștele cum se strică?
Trebuie de schimbat toți, afară, de sus. Știți cum, peștele cum se strică?

Europa Liberă: Și chiar credeți că nu e nimic în puterea cetățenilor, întregii societăți, ca să aducă situația în bine?

- „Trebuie de schimbat toți, afară, de sus. Știți cum, peștele cum se strică? De la cap. Și se curăță de la coadă, dar aici… la noi merge totul de la cap. Toată buba-i de la cap. Și las să zică ei încă bogdaproste că noi ședem aici la piață și mai plătim naloguri și mai sunt niște pensii la lume și la acești care-s invalizi, una-alta. Dacă ne mai închide și pe noi, apoi nici asta n-o să fie în țara noastră.”

- „Один в поле не воин. Соединение нужно. Как мы раньше были с Россией, Россия помогала, и стройка была, и учеба была, и всё было, а сейчас ничего нету, потому что мы рассоединились. Мы одни, а мы беспомощны сами, бедный народ.

Europa Liberă: Ce credeți despre schimbările care trebuie să aibă loc odată cu reforma electorală? Deputații vor fi aleși jumătate pe listă de partid și jumătate pe circumscripție. Va fi mai ușor să decideți cui să-i dați votul?

- „Eu cred că da. Mai ușor, mai ușor o să fie față de acum, iată, stau acolo și le plătesc la lume ca să fie ales partidul lui Dodon. Lumea aleargă acolo, fiindcă îi plătită.”

Europa Liberă: Cine merită votul Dvs.?

- „Numai oameni capabili care pot să lucreze, care pot să facă ceva, pot să răspundă de țara asta, că suntem într-un dezastru, într-un dezastru suntem!”

Europa Liberă: Sunt asemenea politicieni care ar putea câștiga încrederea Dvs.?

- „Da! Eu socot că Partidul Democrat îi un partid care poate să se descurce în toate chestiunile care sunt. Și pledăm ca să fim în Europa, numai în Europa. În Rusia – nu, că nu-i Rusia, da-i o țară care îi vinde pe toți.”

Cea mai mare problemă este sărăcia, corupția. Dar corupția, uuu… tare-i coruptă
Cea mai mare problemă este sărăcia, corupția. Dar corupția, uuu… tare-i coruptă

Europa Liberă: Care sunt problemele cele mai mari ale statului și ale cetățenilor?

- „Cea mai mare problemă este sărăcia, corupția. Dar corupția, uuu… tare-i coruptă, mai ales aici, în Dondușeni, apoi chiar îi coruptă și Procuratură, și judecătorie, și spitalu-i corupt, toți îs corupți. Toți îs corupți!”

Europa Liberă: De ce vă este cel mai mult frică?

- „De ziua de mâine! Dacă o să fie Partidul Democrat, eu socot că o să fie un viitor și destul de bine o să fie.”

Europa Liberă: Dar Partidul Democrat din 2009 e la guvernare?

- „Da, Partidul Democrat e din 2009, dar nu i-au mai dat voie să lucreze cum ar fi trebuit să fi lucrat. Acum sunt schimbări și se văd că sunt schimbări, d-apoi nu într-o zi se face totul. Totul cu timpul se face.”

- „Хорошего вообще нет, а плохого очень много. Молодежь вся уходит. Где работать тут?”

Europa Liberă: И кто виноват – избиратели или политики?

- „Политики, конечно. Сахарный завод был, закрыли. Мясокомбинат был, продали. Сейчас все по знакомству устраивается. Надо открывать рабочие места, чтобы люди работали. Надо руководство чтоб поменялось, или чтобы за людей смотрели, а не за собой только.”

Europa Liberă: А руководство вы выбираете.

- „Не я его выбрал. Оно само пришло.”

Europa Liberă: А будущее у Молдовы есть?

- „Нет. В данный момент я не вижу и вряд ли будет, наверное, потому что ничего нет – рабочих мест нет, все уезжают, все уехали…”

- „Через пару лет в Молдове будут только пенсионеры.”

- „Я смотрю, ребята нашего возраста уже тоже стали уезжать, а что дальше будет? Нету никакого тут будущего. Смотришь, а они там дерутся в парламенте, Гимпу своё, те своё. Это вообще беспредел.”

- „Corupția-i destul de mare.”

Europa Liberă: Și cine poartă vină că s-a ajuns la marea corupție?

- „Cine? Conducerea. Acolo trebuie, de la cap se începe.”

Europa Liberă: Conducerea o alegeți dvs.

- „O alegem, dar ce folos? Ce folos că o alegem, dacă ea-i tot pe loc?”

[Dodon] îi pentru popor, pentru oamenii simpli, nu-i pentru Europa, pentru cei cu capul în nori”
[Dodon] îi pentru popor, pentru oamenii simpli, nu-i pentru Europa, pentru cei cu capul în nori”

Europa Liberă: Cine merită votul dvs.?

- „Cam slab… Domnul Dodon cred că merită, restul...”

Europa Liberă: Ce a făcut domnul Dodon până acum?

- „Offf, ce a făcut, nu știu, dar îi pentru popor, pentru oamenii simpli, nu-i pentru Europa, pentru cei cu capul în nori.”

Europa Liberă: Partidul Socialiștilor a inițiat această idee de a transforma Moldova în republică prezidențială. Înțelegeți ce înseamnă acest lucru?

- „Prezidentul să decidă, asta-i bine. Decât mai multe capete, mai bine unul, cum este.”

Europa Liberă: Dar știți că sunt mai multe puteri – și Parlamentul, și Guvernul, și Președinția…

- „Of, Doamne. Au dreptul fiecare să-și spună părerea lui, dar el decide. Așa cine decide acolo, dacă ședem pe loc?”

Europa Liberă: Vreți un președinte-tătucă, care să rezolve toate problemele și credeți că e în puterea unui singur om să soluționeze o multitudine de probleme?

- „D-apoi restul? Trebuie să decidă împreună – președintele cu Parlamentul. El să aleagă oamenii care merită, el să decidă.”

Europa Liberă: Dar la alegerile parlamentare dvs. decideți cine să ajungă deputat?

- „Deputatul dacă va fi de prin părțile noastre și-l cunoaștem, dar așa cum să alegem ceea ce nu știm?”

Europa Liberă: Jumătate din deputați o să fie aleși pe liste de partid și jumătate în circumscripție.

- „Pe listă de partid cred că-i mai cu garanție.”

Europa Liberă: De ce se trăiește greu în Moldova? De ce tineretul pleacă?

- „Pentru că nu sunt locuri de muncă.”

Europa Liberă: Dar cine trebuie să creeze aceste locuri de muncă?

- „Guvernul, Parlamentul.”

Se rezolvă și fără mine. Cei mai mari tâlhari ai Moldovei…
Se rezolvă și fără mine. Cei mai mari tâlhari ai Moldovei…

Europa Liberă: Pe deputați îi alegeți dvs., acolo, în Parlament, îi trimiteți.

- „Eu la alegeri nu mă duc.”

Europa Liberă: De ce?

- „Se rezolvă și fără mine. Cei mai mari tâlhari ai Moldovei…”

Europa Liberă: Și atunci n-o să aveți niciun drept să cereți să facă locuri de muncă.

- „N-ai de la cine cere. Nu-i de la cine să ceri.”

Europa Liberă: Dacă ați fi Dvs. deputat, ce ați face?

- „Unele schimbări. Când o să fiu deputat, atunci o să vă spun.”

Europa Liberă: Spuneți, cum am trebui să fie un deputat care să câștige încrederea cetățeanului?

- „Mai puțin să fure. Atunci când au să facă ceva pentru popor, atunci au să câștige încrederea la cetățeni. Nici nu mă uit noutățile. Trebuie să te gândești cum să te învârtești, ca să poți trăi, să-ți trăiască familia.”

Europa Liberă: Dar în societatea moldavă e mai mult adevăr sau minciună? Și cum faci diferența?

- „Adevăr nu-i.”

Europa Liberă: Cum faci diferență dintre rău și bine?

- „Totu-i rău în Moldova.”

Europa Liberă: Cine vă ajută să faceți diferență și să aveți convingerea că acesta-i adevărul și asta-i minciuna?

- „Prietenii. Mai stăm de vorbă, mai vedem cine și ce spune, cine cu cine se întâlnește și care-s problemele în societate.”

Europa Liberă: Cu ce comparați Moldova, cu ce o asemănați?

- „Cu o țară tare degradată. Măcar că sunt persoane care pot să facă multe, Guvernul sau șefii de sus nu le permit așa ceva.”

Europa Liberă: Dvs., generația tânără, sunteți gata să puneți umărul, ca să faceți schimbarea?

- „Da, clar.”

Europa Liberă: Alături de cine, cu cine?

- „Alături de cineva care vrea să facă ceva pentru popor, care o să convingă poporul că el o să facă ceva pentru popor.”

Europa Liberă: Pentru dvs., tinerii, contează încotro, Moldova – cu Estul, cu Vestul?

- „Da, contează.”

La Dondușeni
La Dondușeni

Europa Liberă: Și opțiunea care e?

- „Numai nu cu Europa. Unde-i piața de desfacere? SNG-ul (CSI). În Europa nu au nevoie de producția noastră.”

Europa Liberă: Statisticile arată că, în ultimul timp, mai multă marfă a pătruns pe piața Uniunii Europene.

- „Am un cerc întreg de producători, de prieteni care se ocupă cu producerea merelor, cireșelor, prunelor și pot să vă spun că piața de desfacere-i numai în SNG.”

Europa Liberă: CSI.

- „CSI? SNG.

Europa Liberă: De ce vă este frică cel mai mult?

- „Că o să se înceapă ceva în Moldova, totuși. O să fie o confruntare politică între Europa și CSI. O să vrea să împartă Moldova. Nordu-i mai mult cu CSI-ul, sudul, centrul îs cu Europa,îs proeuropeni. Și-s proeuropeni acei care s-au dus în Europa și și-au găsit locuri de muncă. Nordul mai mult lucrează în CSI. Și ce produc, tot duc în CSI.”

Europa Liberă: Politicienii își împart ei acolo sferele de influență…

- „Și cine suferă? Suferă cetățenii. Acei care i-au ales, aceia și suferă.”

- „Cu fiecare țară să avem limbă comună, să ne înțelegem, dar nu să ne facem ură și pe urmă de-amu căutăm de cine să ne lipim. Cu toți trebuie să trăim bine. Și cu Europa, și cu ruși, și cu ucraineni; toate țările să nu ne murdărim în față. Dar la noi numai murdării auzi și altceva nu auzi nimic. Numai promisiuni, ca să apuce scaunul.”

Așa o Moldovă frumoasă am avut, lumea avea unde lucra, dar acum ce a rămas?
Așa o Moldovă frumoasă am avut, lumea avea unde lucra, dar acum ce a rămas?

Europa Liberă: Dar pentru aceste promisiuni dvs. votați?

- „Dar dacă n-ai de-amu pe cine, n-ai pe cine vota.”

Europa Liberă: De ce ați pierdut această încredere în clasa politică?

- „Pentru că ne amăgește, că ne amăgește. Așa o Moldovă frumoasă am avut, lumea avea unde lucra, dar acum ce a rămas? Ne-au lepădat copiii și s-au dus ca să-și caute de mâncare, dar noi am rămas pe mâinile cui?”

Europa Liberă: Și vina a cui e că această clasă politică nu are încredere din partea cetățenilor – a oamenilor care votați, dvs., alegătorii, sau a politicienilor?

- „Și a oamenilor, și a politicienilor. A tuturor este vina. Trebuie uniți – noi, lumea, să muncim, dar ei să îndeplinească ce promit.”

Europa Liberă: Cine?

- „Politicienii care-s la guvernare.”

Europa Liberă: Din cei 101 deputați din Parlament, pe câți îi cunoașteți și pentru ce îi cunoașteți?

- „Nu-i cunosc, că noi suntem de la țară. Iaca, de pildă, nu când alegerile ei vin, dar las’ să vină în fiecare săptămână, că-s atâția, să zică: „Aha, suntem aleși, trebuie să îndeplinim aceea ce promitem”. Dar așa?”

Europa Liberă: Dvs., când v-ați dat votul, pentru ce promisiune ați ales deputații?

- „Că o să avem zarplată (leafă) bună, o să fie învățământul degeaba, lecuirea degeaba… Dar acum ce? Am ajuns eu cu vreo câțiva lei să mă duc să mă lecuiesc? Este aceea „degeaba” poliță, până n-ai scos, nu te-ai lecuit, nici nu se uită la tine.”

Europa Liberă: Și peste un an o să vă bată la poartă, la ușă să dați iarăși votul?

- „Gata, nu, n-am încredere pentru nimeni, că nimic nu se face.”

Europa Liberă: Și dacă nu e încredere, tot nu e soluția cea mai bună.”

- „Tot nu e. Da.”

Europa Liberă: Trebuie să identificați un partid, o persoană în care să aveți încredere.

- „Numaidecât, dar trebuie să vină la noi, să vedem ce mai vor ei și ce au să facă. Dar așa – de făcut nimic, dar promisiuni o mie. Și noi de-amu am pierdut încrederea.”

Europa Liberă: Dar puteți, totuși, s-o recâștigați?

- „Putem, numai nu știm omul acela care are să fie pentru noi.”

Europa Liberă: Și societatea e dezbinată. Unii se uită cu un ochi la făină, alții – cu un ochi la slănină, unii îs cu Unirea cu România, alții – cu Rusia și ai treilea cu Europa. Și dacă nu-i unire, știți că e greu?

- „Da, e tare greu, căci, dacă ar fi să trăim dintâi noi și-apoi cei de sus și cu vecinii de primprejur o să le fie și la guvernanți bine, și la lume și o să-i stimeze și o să-i ridice în sus. Dar dacă o să fie cu așa atârnări (atitudine) și numai auzim că-s mincinoși. Ei îs oameni învățați, neujeli (oare) măcar vocabularul acela… să nu se facă de rușine când se izbesc, se reped unul la altul… Apoi, încotro? Gata, am pierdut încrederea în toate, eu vă spun cinstit.”

- „Alegătorii, în primul rând, îs vinovați, că trebuie să se gândească pentru cine să voteze, dar politicienii, ei, dacă își iau răspunderea asta, ei trebuie să facă tot ceea ce promit la oameni, dar ei nu-și îndeplinesc. Las’ să vină în sat, măcar o lună să trăiască într-un sat un politician și să vadă lumea cât de greu trăiește.”

Europa Liberă: Ce preț, ce valoare are o promisiune pe care o face politicianul atunci, în campania electorală?

De atâta că pe dânsul îl interesează banul, banul și banul. Lor nu le ajunge bogăție, casteluri să aibă, dar noi care suntem oamenii de rând, iaca, nu se gândesc la noi?..

- „Un preț tare scump. Asta ca în fața lui Dumnezeu, când îți dai în biserică și spui: „Doamne…”, așa și ei trebuie să facă.”

Europa Liberă: De ce politicianul când ajunge la putere își schimbă prioritățile, atitudinile?

- „De atâta că pe dânsul îl interesează banul, banul și banul. Lor nu le ajunge bogăție, casteluri să aibă, dar noi care suntem oamenii de rând, iaca, nu se gândesc la noi? Cu pensia mea de 1.200 de lei… Am lucrat 45 de ani și la judecătorie, și la fabrica de zahăr… Ce să facem?...”

Europa Liberă: Are viitor statul acesta și de cine depinde viitorul?

- „Viitor nu știu dacă o să aibă, fiindcă tot tineretul de la noi pleacă din Moldova și rămân moșnegii, bătrânii (plânge). Cine o să fie? Ei nu se gândesc la asta? Că n-o să aibă pe cine conduce, nu se gândesc?”

Europa Liberă: În 2018 veți alege deputații și pe liste de partid, și pe circumscripții. Credeți că lucrurile se vor schimba mai mult în favoarea alegătorului?

- „Ian ascultați, dar pe care deputați de ales? Unde-s oamenii ceia? Toți au plecat acei buni, cinstiți. Pe care? La noi n-ai pe cine alege.”

Europa Liberă: Credeți că nu există persoane care ar insufla încredere?

- „Poate sunt persoane, persoanele celea sunt, dar ele nu pot acolo să ajungă, că nu le dau voie. Ce le dau voie?”

Europa Liberă: Valentina Ursu de la Europa Liberă.

- „Asta-i Valentina Ursu? D-apoi eu aseară am ascultat-o…”

Europa Liberă: Încercăm și aici, la Dondușeni, să aflăm opiniile locuitorilor despre felul cum se trăiește în statul Republica Moldova, după 26 de ani de independență?

- „Mizerabil, mizerabil. Tineret nu-i, o lume în vârstă, bolnavă, în toiaguri vine omul necăjit și chinuit. Mai în scurt, mizerie.”

Europa Liberă: Și încotro se îndreaptă Moldova, pe ce cale?

- „La fund, la fundul fundului…”

Europa Liberă: Cine o scoate din mlaștină?

- „Nimeni. Dacă s-au agățat acolo în vârful puterii, o maimuță ce face, dacă s-a urcat acolo? Mănâncă banane, dar nu se dă jos, dar excrementele unde cad, nu în capul oamenilor? Iaca așa-i și la noi aici. Tare mare mizerie.”

Responsabilitatea-i și a cetățeanului, dar îi și a mincinosului care se străduiește să mintă omul
Responsabilitatea-i și a cetățeanului, dar îi și a mincinosului care se străduiește să mintă omul

Europa Liberă: Au făcut o reformă electorală și încearcă să vă aducă deputatul mai aproape de grijile cetățeanului.

- „Nu ne aduce nimic, un om care cât de cât îi inițiat în chestiile astea și nu pricepe, dar un om simplu… Lumea-i dezinformată, lumea-i rătăcită de tot. Este o vorbă din bătrâni – „Cine pierde drumul, nu mai găsește nici cărarea”, dar noi, iaca, vedeți, drumul l-am pierdut și nici cărarea n-o găsim.”

Europa Liberă: A cui responsabilitate e mai mare – a cetățeanului care alege clasa politică sau a politicienilor care fac promisiuni alegătorilor?

- „Responsabilitatea-i și a cetățeanului, dar îi și a mincinosului care se străduiește să mintă omul și să se cațere acolo, la vârful puterii. Să nu ne mintă! Haideți și-om schimba în Constituție și-om pune așa: „Ai trecut dintr-un partid în altul, afară!” Să vedeți că am rămâne fără Parlament. Eu mă uit cum mint ei lumea, iaca, cortul acela roșu. Să vedeți cum mint lumea. Minte cu nerușinare omul acesta.”

Europa Liberă: A cui e cortul roșu?

- „Al lui Dodon, că el n-are împuterniciri. Tu, dacă ai știu că n-ai împuterniciri, de ce te-ai băgat acolo? Trebuia s-o lași pe Maia Sandu, că ea poate se clarifica numai cu aceste împuterniciri. Nu, care ține la poporul lui, politicianul care ține și nu-i un mincinos și nu-i un trădător… Aiștia-s trădători de țară, că lui dacă nu-i convine, mâine s-a urcat și se duce pe insulele Bermude. Dar omul de rând, săracul… Doamne ferește, sunt oameni care n-au ce mânca. Știți sunt oameni care n-au ce mânca? Mizeria, dacă vrei s-o vezi, o vezi iaca aici, la piață.”

Europa Liberă: Dvs. cu ce asemănați Moldova, cu ce o comparați?

- „La noi îi așa: prostul scuipă-l între ochi, dar el spune că plouă. Și gata! Am spus tot.”

Europa Liberă: Încotro se îndreaptă Moldova, pe ce drum merge?

- „Moldova noastră-i pierdută. Eu atâția ani de zile am lucrat în școală și încă așa distrugere de țară n-am văzut de când trăiesc.”

Responsabilitatea-i și a cetățeanului, dar îi și a mincinosului care se străduiește să mintă omul
Responsabilitatea-i și a cetățeanului, dar îi și a mincinosului care se străduiește să mintă omul

Europa Liberă: O să alegeți deputații în baza unui nou sistem electoral în 2018 – 50 de deputați vor fi aleși pe liste de partid, 51 – în circumscripții. Va fi deputatul mai aproape de grijile și preocupările alegătorului?

- „Aceștia care o să vie votați câte unul singur, o să fie mai corupți decât aceștia care o să fie împreună votați. Ei de-amu îs cumpărați.”

Europa Liberă: Dar nu ei, dvs. o să alegeți deputații.

- „Ei și dacă-i vom alege ce? Ei nu totuna o să fure, doamnă?”

Europa Liberă: Dvs. pe câți deputați din 101 îi cunoașteți?

- „Eu pe Dodon îl știu și pe…”

Europa Liberă: Dodon nu e deputat, dl Dodon.

- „Eu știu că nu-i deputat. Mulțumesc că Dodon îi prezident, mulțumesc că Dodon vinde țara frumos și el nu ține la țara noastră, dar la țara rusească ține…”

- „El n-o vinde, dar o închină…”

- „O închină, o închină! Iaca ce a făcut Dodon. Ce acesta-i Dodon care conduce țara? Îi bun? Noi suntem o țară agrară, noi nu suntem o țară politică, ca omul să știe a gândi și a citi și între rânduri să citească, nu numai rândurile, dar și între rânduri trebuie să citească. Ei nu știu, moldovenii noștri îs oameni agrari, oameni care nu știu a judeca politic.”

- „Nu degeaba Dimitrie Cantemir a spus că moldoveanu-i leneș la carte…”

*

Dorin Dușceac este unul din liderii diasporei moldovenești la Paris, cercetător la Comisariatul pentru Energie Atomică din Franța. A fost și membru al Executivului de la Chișinău. Tot el rămâne a fi implicat în politică, fiind vicepreședintele Partidului Unității Naționale.

Europa Liberă: Lumea continuă să plece și asta se observă cu ochiul liber atunci când te deplasezi prin localitățile Republicii Moldova – case scoase de vânzare, cetățeni gata să-și ia lumea în cap și să plece oriunde îi duce ochii numai ca să-și obțină bucata de pâine. Ce se întâmplă, dacă continuă această depopulare?

Dorin Dușceac
Dorin Dușceac

Dorin Dușceac: „Consecințele pe plan social și economic sunt foarte grave. Avem astăzi în Republica Moldova peste 120 de mii de copii care sunt practic orfani, deși au părinții în viață, dar au plecat în afara Republicii Moldova la muncă. Avem zeci și sute de mii de persoane în etate care sunt iarăși lăsate în voia sorții, să se descurce așa cum pot, cu pensii foarte mici, cu venituri aproape inexistente, în condițiile în care în țara noastră avem o infrastructură, mai ales locală, foarte vetustă și ineficientă. Și vorbesc aici de infrastructura medicală și de asistența socială, și de drumurile care sunt într-o stare extrem de proastă, transportul ș.a.m.d. Toți acești factori fac ca partea activă a populației să nu mai vadă viitorul în Republica Moldova în condițiile în care acele…”

Europa Liberă: Dar fără implicarea lor, lucrurile greu se schimbă?

Dorin Dușceac: „Sunt perfect de acord și tocmai reieșind din acest considerent eu și mulți prieteni, colegi de-ai mei din diasporă încercăm să ne implicăm pe măsura posibilităților în dezvoltarea Republicii Moldova chiar și de la distanță. Și acest lucru este posibil – sunt mai multe proiecte la care putem participa, sunt foarte multe asociații ale diasporei originare din Republica Moldova, care implementează proiecte de caritate, proiecte educaționale, proiecte culturale. Deci, există acel sprijin efectiv care ne vine din afară și beneficiarii căruia sunt oamenii rămași pe loc. Diaspora noastră este primul investitor în Republica Moldova. Cel mai mare volum de bani care este investit la propriu în consum care alimentează acest motor al economiei moldovenești sunt remitențele.”

În ultimi ani, din păcate, exodul a reînceput cu o nouă forță
În ultimi ani, din păcate, exodul a reînceput cu o nouă forță

Europa Liberă: Da, sunt remitențele care mențin pe linia de plutire Republica Moldova, așa cum arată și analizele, așa cum spun și experții.

Dorin Dușceac: „Exact. Dacă e să revenim la întrebarea Dvs.: De ce continuă exodul? Fiindcă, pur și simplu, nu mai există acea speranță care s-a reaprins pentru un moment scurt la sfârșitul anilor 2000, adică prin 2009, 2010, când se făcea simțit acel entuziasm al concetățenilor noștri. În ultimi ani, din păcate, exodul a reînceput cu o nouă forță.”

Europa Liberă: De ce reformele întârzie să dea rezultate pentru ca cetățenii să aibă încredere în statul lor?

Dorin Dușceac: „Fiindcă nu există voință politică, deși în ultimul timp anumite schimbări importante au fost implementate, dar poate încă este prea devreme să vedem rezultatul acestor schimbări și nu s-au luat suficiente măsuri pentru a lupta împotriva corupției. Nu putem să cerem mai multe rezultate de la o clasă politică cu origini foarte incerte și dubioase. Se vorbea la un moment dat despre aducerea unui procuror dintr-un stat membru al Uniunii Europene. Iată că nu a fost suficientă voință politică la acel moment pentru ca acest lucru să devină o realitate. Unele partide politice au folosit acest argument în calitate de slogan politicianist, slogan electoral, dar la modul concret nu am văzut nicio propunere efectivă în acest sens.”

Europa Liberă: La modul practic, ce ar însemna ca această clasă politică, care ar trebui să se bucure de încrederea cetățenilor, să pună pe prim-plan interesul național?

Dorin Dușceac: „La modul practic, ar însemna să accepte faptul că cei care guvernează astăzi Republica Moldova nu vor face acest lucru totdeauna. Dacă oamenii vin la putere cu ideea că și peste zece ani, și peste 20 de ani, 30 de ani tot ei sau tot partidul lor va fi la guvernare, înseamnă că ceva nu este în regulă.”

Europa Liberă: De ce puterea și banul schimbă omul?

Pentru a putea ieși din această situație, avem nevoie de o elită puternică…
Pentru a putea ieși din această situație, avem nevoie de o elită puternică…

Dorin Dușceac: „Fiindcă noi, din păcate, mai păstrăm multe obișnuințe convenite din trecutul nostru totalitar și astăzi mai trăim reminiscențele acelor obișnuințe pe care ni le-am procurat și consecințele sunt vizibile, adică, deseori asistăm la o schimbare a ierarhiei de valori. Este „bine văzut” într-o societate ca a noastră cineva care a reușit cu orice preț, adică, cineva care a reușit să-și asigure o bunăstare materială prin metode ilicite este văzut deseori ca un exemplu de reușită, ca un exemplu de persoană de succes, deși în realitate societatea ar trebui să fie cea care să-l respingă și să-l condamne chiar și înaintea instanțelor de judecată. Sărăcia și disperarea împing oamenii către astfel de „exerciții” de logică. Pentru a putea ieși din această situație, avem nevoie de o elită puternică…”

Europa Liberă: Și care-i garanția că pătrunderea sângelui proaspăt în politică ar putea să scape Moldova de aceste metehne, de aceste vicii?

Dorin Dușceac: „Nu există nicio garanție, există însă exemplele altor țări în care o elită nouă, educată în afară, în țări mai avansate, mai tehnologizate și mai democratice, mai libere, aceste elite noi au putut contribui în mod esențial la dezvoltarea, la progresul societății, care a fost generat de către această generație.”

Europa Liberă: Și lăsați să se înțeleagă că Moldova are doar clasă politică, și nu are elită politică?

Dorin Dușceac: „Moldova are elită politică, însă această elită este deseori prea departe de Republica Moldova, și nu mă refer doar la situația sa geografică, prea departe în sensul unei pasivități a manifestării respectivei elite, adică avem foarte multe persoane originare de la noi care ocupă locuri de muncă foarte influente, foarte bine plătite în diverse organizații, companii private, multinaționale, instituții europene, americane, mondiale ș.a.m.d. și care ar putea să se implice la modul direct și concret în acest efort colectiv de îmbunătățire a stării de fapt de la noi, însă mulți preferă să rămână observatori. Să vedem, avem toate șansele să considerăm că totuși multe soluții la problemele cu care se confruntă Republica Moldova astăzi sunt în afară și tot ce trebuie să facem e doar să stimulăm venirea acestor soluții și implementarea lor aici, la noi, dar pentru asta e necesar ca și clasa politică locală să nu mai fie reticentă, așa cum a fost pe vremuri.”

Europa Liberă: Ce credeți despre modul în care au încercat autoritățile de la Chișinău să aibă grijă ca să puteți să vă exprimați votul la parlamentarele din 2018?

Dorin Dușceac: „Această reformă electorală nu este neapărat una echitabilă pentru cetățenii Republicii Moldova aflați în afară. Conform estimărilor din diferite surse, fie că este vorba despre Biroul Național pentru Statistică sau anumite date furnizate acum un an de către Ministerul de Externe, în afara Republicii Moldova se află câteva sute de mii de cetățeni. Cifrele oscilează între 300.00 și 800.000, chiar sunt unele estimări care arată că ar fi vorba de mai mult de un milion. Să oferi acestor cetățeni doar trei circumscripții în diasporă, înseamnă să neglijezi rolul pe care această diasporă îl are deja de decenii la rând în dezvoltarea Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Argumentul celor care au croit aceste circumscripții e că, dacă ofereau mai multe circumscripții celor din străinătate, trebuiau să ridice numărul alegătorilor pe o circumscripție pe interior, în Republica Moldova.

Dorin Dușceac: „Nu este un argument valabil, fiindcă, având în vedere distribuția actuală, noi avem exact situația pe care au încercat să o evite. Adică, acum avem un număr foarte mare de alegători pe fiecare circumscripție din diasporă, vorbim despre 200 de mii în fiecare din cele trei circumscripții în diasporă, aproximativ 200, 300, poate și chiar 400 de mii în anumite cazuri.”

Europa Liberă: Domnule Dușceac, dar Dvs. vă dați prea bine seama – s-a luat inclusiv în calcul și câți cetățeni din străinătate au participat la alegerile prezidențiale de anul trecut. Oricum, trebuie să facă anumite calcule și cei care trasează aceste circumscripții?

Dorin Dușceac: „Exact, doar că participarea la alegeri în afara Republicii Moldova a cunoscut o evoluție constantă în sensul crescător. Dacă în anul 2009 în afara Republicii Moldova au votat puțin peste 16 mii de alegători, peste un an și jumătate, în noiembrie 2010, au ieșit la vot 64 de mii de oameni, de patru ori mai mult, iar în alegerile prezidențiale din 2016 în turul doi au votat aproape 140.000 sau mai mult decât dublat încă o dată față de anul 2010 și față de anul 2009, cifra participanților la vot a fost înmulțită cu opt, deci vedem că faptul că în 2016 au ieșit 140.000i nu înseamnă deloc că a fost atins un plafon al acestei participări. La alegerile parlamentare în 2018 putem presupune că vor ieși la vot un număr și mai important. Și atunci cu doar trei circumscripții deja vom avea un dezechilibru foarte vizibil în raport cu circumscripțiile din Republica Moldova, acolo unde avem aproximativ 30 de mii de alegători la o circumscripție.”

Cetățenii Republicii Moldova trebuie să ia o decizie cu privire la orientarea, în primul rând, geopolitică
Cetățenii Republicii Moldova trebuie să ia o decizie cu privire la orientarea, în primul rând, geopolitică

Europa Liberă: Media este 55-60 de mii.

Dorin Dușceac: „Chiar și așa, dacă vor ieși în diasporă mai mult de 150.000 înseamnă că vom avea un dezechilibru.”

Europa Liberă: Care e miza acestui scrutin parlamentar?

Dorin Dușceac: „Scrutinul parlamentar din 2018 va trebui să marcheze în mod clar faptul că cetățenii Republicii Moldova trebuie să ia o decizie cu privire la orientarea, în primul rând, geopolitică.”

Europa Liberă: Și votul iar va fi unul geopolitic?

Dorin Dușceac: „Bineînțeles. În această…”

Europa Liberă: Actorii care vor merge în cursa electorală vor exploata acest…

Dorin Dușceac: „Vor exploata și vor explora acest filon geopolitic, fiindcă în această regiune a lumii, în conjunctura internațională în care ne aflăm, nu putem face abstracție de considerentele geopolitice. Se vorbește foarte des despre faptul că ar trebui să evităm imixiunea geopoliticului în alegerile sau în treburile interne ale Republicii Moldova. Această afirmație este eminamente una geopolitică, fiindcă asta înseamnă o deturnare a atenției publicului de la subiecte de o importanță foarte mare pentru fiecare cetățean. Treburile interne în Republica Moldova sunt dictate de faptul dacă țara noastră aparține de un spațiu al progresului, al democrației, al prosperității economice pe care îl putem găsi în Occident, în Uniunea Europeană sau, invers, dacă vom continua pe același trend de stagnare și de împiedicare a reformelor adevărate, rămânând în spațiul de influență rusesc. Este foarte clar că nu vom putea avansa pe interior atâta timp cât opțiunea noastră externă geopolitică nu va fi una foarte clară.”

Europa Liberă: Ceea ce arată sondajele de opinie, dar și ceea ce aud și eu de la cetățeni atunci când discut cu ei mai departe de Chișinău e că au pierdut încrederea în clasa politică, în instituțiile statului și se perpetuează, iată, această percepție a cetățeanului că nu mai am și nu pot să am încredere în niciun politician. În ce condiții se poate recâștiga această încredere de către societate?

Nimeni nu va munci în locul lor și nimeni nu va face schimbarea în locul lor
Nimeni nu va munci în locul lor și nimeni nu va face schimbarea în locul lor

Dorin Dușceac: „Atunci când persoanele care spun așa lucruri se vor apuca și vor face ele politică, fiindcă suntem într-o lume care funcționează conform unor reguli în continuă evoluție și astăzi politica se face mai mult la firul ierbii, se face mai mult de către oameni acolo, în comunitățile locale, în comunele în care locuiesc, în orașele în care locuiesc. Trebuie să înțeleagă faptul că nimeni nu va munci în locul lor și nimeni nu va face schimbarea în locul lor. Schimbarea începe de la fiecare individ, de la efortul pe care-l depune fiecare individ ca să se informeze într-un mod corect, pentru a putea distinge între adevăr și minciună, între un partid politic care promovează anumite valori și un partid politic care își trage ființarea sa din manipulare.”

Europa Liberă: Dar în opinia lui Dorin Dușceac care sunt vulnerabilitățile care fac ca statul Republica Moldova să fie unul slab, să rămână unul slab?

Dorin Dușceac: „În primul rând, faptul că nu există posibilitatea ca o parte a unui popor să devină un întreg. Statul niciodată nu poate să existe fără o conștiință de sine a unui popor. Or, această conștiință nu poate exista în Republica Moldova în afara unei conștiințe naționale. Republica Moldova este populată în marea sa majoritate de către etnici români, care aparțin unui spațiu de cultură și de civilizație care este unul și același cu acel din România. Și de aici provine întreaga dezbatere referitor la necesitatea Unirii Republicii Moldova cu România. Este un subiect…”

Europa Liberă: De ce ați lăsat pe planul doi corupția, sărăcia, justiția care nu a ajuns să fie una independentă, reîntregirea celor două maluri ale Nistrului?

Dorin Dușceac: „Fiindcă toate aceste probleme vor putea fi rezolvate într-un mod mult mai eficient și cu mult mai puține costuri, inclusiv sociale și financiare, și de alt ordin în cadrul unui stat reunificat.”

Europa Liberă: Oricum, e un obiectiv pe termen mai lung. Haideți să vorbim despre termenul scurt.

Dorin Dușceac: „Despre termenul scurt, lucrurile sunt extrem de simple – România mai beneficiază pe durata încă a două exerciții bugetare de un sprijin din partea Uniunii Europene. Este vorba de fonduri structurale europene, care sunt destinate pentru dezvoltarea internă a infrastructurii, reducerea inegalităților, reducerea inegalităților de dezvoltare a regiunilor din cadrul României. Dacă Unirea Republicii Moldova cu România ar avea loc într-un viitor apropiat, de aceste fonduri, care sunt foarte mari, este vorba de 40-50 de miliarde de euro pe an, de aceste fonduri ar putea beneficia la modul direct și cetățenii Republicii Moldova pentru a fi redusă diferența de dezvoltare. Și mă refer aici la majorarea imediată și a salariilor, și a pensiilor, și a tuturor contribuțiilor sociale pentru oamenii de aici, de la noi, în momentul în care vom fi în același stat cu România. Este absolut inevitabilă o astfel de egalizare, egalizare care nu se va întâmpla din buzunarul contribuabilului român de astăzi, dar din contul absorbirii eficiente a acestor fonduri europene.”

Europa Liberă: Oricum, nu e un proces atât de simplu, precum vorbim noi acum inclusiv la microfon.

Dorin Dușceac: „Unirea poate avea loc mult mai repede decât consideră unii politicieni sau unii observatori ai fenomenului politic.”

XS
SM
MD
LG