Linkuri accesibilitate

Andi Cristea: „Dacă nu reușim să lucrăm împreună la nivel european, Moldova nu va progresa”


Andi Cristea

Într-un interviu pentru Europa Liberă, europarlamentarul român constată că diviziunile dintre partidele pro-europene din Moldova sunt din ce în ce mai mult reflectate în legislativul UE.

Parlamentul European a dezbătut, marți, două rezoluții propuse de socialişti și de Partidul Popular European. Proiectul de rezoluție depus de socialiștii din Parlamentul European era relativ blând și în el se afirmă că după criza politică din 2015, procesul reformelor a fost reluat. Socialiștii cereau partidelor politice din Moldova să înceteze permanenta confruntare de care populația a obosit. În proiectul de rezoluție al PPE, în schimb, se afirmă că noul sistem electoral adoptat în Moldova corespunde unui regres al standardelor democratice. Se cere Comisiei Europene să supravegheze îndeaproape evoluțiile politice de care depinde acordarea ajutorului macro-financiar. Dezbaterea a avut loc în preajma summitului Parteneriatului Estic din luna noiembrie, unde Moldovei, Georgiei și Ucrainei – țări care au semnate acorduri de asociere cu Uniunea Europeană - li se va propune un nou proiect, în care țările care fac progrese mai mari și mai rapide pe calea democrației să poată să primească ajutoare mai mari financiare din partea Bruxellesului. Valentina Ursu a stat de vorba cu social-democratul român, europarlamentarul Andi Cristea:

Europa Liberă: Mai mulți europarlamentari au cerut în plenul Parlamentului European să fie suspendată asistența macrofinanciară în valoare de o sută de milioane de euro, aprobată încă în luna iulie, din cauză că ar trena reformele, că există corupție, că sunt derapaje democratice în Republica Moldova, dar alte voci, alți europarlamentari au optat pentru ca să fie continuată această asistență financiară, că, în cazul suspendării, ar spori influența Federației Ruse în Republica Moldova. Să ne spuneți Dvs. despre cele discutate acolo, domnule Cristea.

Andi Cristea: „Vedeți, în urmă cu câțiva ani, când exista Alianța pentru Integrare Europeană, Parlamentul European vorbea pe o singură voce despre Republica Moldova, pentru că partidele proeuropene erau parteneri de coaliție; partidele proeuropene care sunt și erau partenere ale grupurilor politice europene. Și această unitate de care vorbeam, pe o singură voce, se regăsea acest consens și când era vorba de poziționări ale Parlamentul European ca instituție, dar și când era vorba de poziționări individuale ale grupurilor politice europene. La momentul acesta însă diviziunile și certurile dintre partidele proeuropene din Moldova sunt din ce în ce mai mult reflectate în Legislativul European. Socialiștii și democrații europeni sprijină Partidul Democrat cu o atitudine critică când e necesar, însă ei rămân un partener al nostru și îi vom sprijini pe viitor. PPE are o atitudine clasică de opoziție, urmând, în general, poziționările Maiei Sandu; ALDE, mă refer la liberalii și democrații europeni, sunt frustrați că Partidul Liberal nu mai e la guvernare la Chișinău, iar primarul Chișinăului este în arest la domiciliu. Și pe cale de consecințe au devenit foarte critici în ultimele luni. Celelalte grupuri, mă refer la Grupul Verzilor, la GUE, urmăresc ce se întâmplă în Republica Moldova cu intermitențe și de multe ori își au informațiile dintr-o singură sursă, de multe ori subiectivă. Ei bine, acest lucru ar trebui să se schimbe, dacă vrem să devenim eficienți în sprijinirea Republicii Moldova. E necesar, cred eu, să fim uniți ca familii europene și să avem în vedere obiectivul strategic și comun al familiilor politice europene de ancorare a Republicii Moldova în spațiul valorilor europene.”

Europa Liberă: Tocmai Dvs. ați fost europarlamentarul care ați cerut să se găsească o soluție prin care să se susțină Moldova, lucrând atât cu guvernarea, cât și cu opoziția. Credeți că e posibil?

Andi Cristea: „Dacă nu reușim să lucrăm împreună la nivel european și cădem în capcana poziționărilor strict tactice, politice ale familiilor noastre individuale, Moldova nu va progresa, iar noi ca politicieni europeni vom deveni ostatici ai luptelor politice interne de la Chișinău. Ori avem o viziune și ne-o asumăm cu toții, de la stânga europeană până la dreapta europeană, împreună cu prietenii și colegii noștri liberal-democrați europeni, fie spunem clar, cum a spus PPE, că vrem suspendarea finanțării pentru Republica Moldova sau vrem reevaluarea Acordului de Asociere, așa cum președintele PPE a declarat în august. Lucrurile astea mi se par foarte, foarte periculoase, pentru că ar scufunda Moldova în apele tulburi ale vecinătății estice și eu, personal, nu-mi doresc acest lucru. Și, vedeți, mai este o chestiune un pic mai sofisticată. În ultimele luni, în ultimul an cred că au existat, dacă socotim și dezbaterea de astăzi, trei discuții, trei dezbateri pe Republica Moldova, cerute de PPE. Cea de săptămâna asta, la care ne referim, desfășurându-se cu o lună doar înainte de summitul Parteneriatului Estic. Și mă întreb eu: nu cumva e un semnal foarte subtil de descurajare nu doar pentru Moldova, dar și pentru Ucraina, Georgia ca ele, aceste state să nu aibă ambiții sporite de la summitul de la Bruxelles, că tot vorbesc țările respective, așa cu jumătate de gură, despre perspectiva europeană.”

Europa Liberă: Domnul Cristea, dar în ce condiții, totuși, va fi oferită această asistență financiară de o sută milioane de euro și când pot ajunge acești bani la Chișinău?

Andi Cristea: „Sunt chestiuni tehnice. Din ce știu eu, cel mai repede pot ajunge acești bani undeva în această iarnă. Vedeți, cu toții așteptăm reforme de la Chișinău, însă am senzația că unii din colegii mei de la alte familii politice trăiesc într-o dimensiune strict teoretică, pentru că pentru a face reforme ai nevoie de trei lucruri. În primul rând, ai nevoie de stabilitate, ai nevoie de voință politică și ai nevoie de bani. Și deși sunt tânăr, să nu mă suspectați de naivitate, pentru că lucrurile sunt departe de a fi perfecte în Republica Moldova, însă ar fi o greșeală majoră să considerăm situația actuală de stabilitate ca fiind un dat și să omorâm pacientul ca să reușim operația. PPE a făcut chestiunea asta cu „succes” în Macedonia. Amintiți-vă cum arăta Moldova în 2015 – volatilitate politică, economică, socială, șase prim-miniștri în decurs de 14 luni, scandalul miliardului furat ș.a.m.d. Ei bine, voința politică eu cred că este prezentă la Chișinău în Guvernul Filip, în cadrul PDM-ului. Într-adevăr, este fluctuantă, dar este prezentă. Mă gândesc la Acordul cu FMI, care a fost semnat; la Foaia de parcurs cu Uniunea Europeană, care a fost îndeplinită; Acordurile de Asociere se implementează; în relația cu Federația Rusă au dovedit curaj. Bani? Am avut trei dezbateri, cum spuneam – într-un an de zile în cadrul Parlamentului European cu privire la Moldova și acordarea ajutorului de o sută de milioane de euro și vă spun ceva: în Ucraina am dat câteva miliarde de euro și a fost consens. Eu nu înțeleg: cum poți să te declari susținător al apropierii Republicii Moldova de spațiul european și să ceri tu ca politician european responsabil sistarea sau suspendarea finanțării europene pentru Chișinău? E un nonsens, a spus președintele că ar fi un semnal dezastruos de dezangajare politică față de Moldova și față de vecinătatea estică și ar fi, practic, ceea ce Moscova și-ar dori.”

Europa Liberă: Unul din subiectele cele mai fierbinți, cele mai discutate a fost modificarea sistemului electoral, care s-a făcut în pofida recomandărilor Comisiei de la Veneția și a Bruxelles-ului. Credeți că Parlamentul de la Chișinău ar trebui să revină la această reformă sau se va merge mai departe, pentru că autoritățile spun că nu mai e sens să se revină la modificarea sistemului electoral?

Andi Cristea: „Cred că este prea multă emoție pe acest subiect și vreau să reamintesc că atât Serviciul de Acțiune Externă, cât și Comisia Europeană se află în continuare într-un proces de evaluare a modificărilor aduse sistemului electoral de către Parlamentul de la Chișinău, în mod legitim. Votul a fost cel pe care îl cunoaștem, urmând ca în perioada următoare Comisia și SAE să prezinte concluziile lor. Asta este realitatea, restul sunt emoții, care de multe ori ne încarcă negativ.”

Europa Liberă: Deci, urmează să fie așteptat votul asupra proiectului care va avea loc într-o perioadă viitoare a acestei sesiuni acolo, în Parlamentul European?

Andi Cristea: „Am avut o simplă dezbatere și urmează să vedem dacă la o dată ulterioară va avea loc și dezbaterea pe o rezoluție, un text adoptat de Parlamentul European. La momentul actual nu este de actualitate.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG