Linkuri accesibilitate

Petras Auštrevičius: „Dorim ca UE să condiționeze sprijinul financiar de aplicarea măsurilor anticorupție” (VIDEO)


Petras Auštrevičius
Petras Auštrevičius

Europarlamentarul Petras Auštrevičius, raportor pentru drepturile omului în vecinătatea Uniunii Europene, într-un interviu cu Iolanda Bădiliță.

Conservatorul lituanian Petras Auštrevičius este unul din europarlamentarii care au obținut ca ajutorul macrofinanciar promis de Uniunea Europeană guvernului moldovean să fie condiționat de respectarea democrației în timpul recentei schimbări a sistemului electoral. Într-un interviu acordat corespondentei noastre Iolanda Bădiliță, el spune că banii nu au fost încă debursați, Bruxelles-ul analizând încă situația. Dar interviul a început de la altceva, anume de la un raport al lui Auštrevičius adoptat de Parlamentul European în care se cere ca toate ajutoarelor europene să fie condiționate de combaterea corupției în țările de destinație.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:06 0:00
Link direct

Europa Liberă: Domnule Auštrevičius, Parlamentul European a adoptat un raport intocmit de Dvs. în care analizați corupția și respectarea drepturilor omului în țările din Vecinătatea UE. Cereți măsuri de combatere a corupției la nivel național și la nivelul UE. Cum, prin ce mijloace?

Petras Auštrevičius: „Nu inventăm noi sau țările din vecinătate nimic nou. Corupția este o problemă care ne însoțește de secole, în viața politică, socială și financiară. Am dorit să subliniem complexitatea fenomenului corupției în ziua de azi, care își are rădăcinile la nivel local, în toate aspectele de care aminteam mai sus. Cerem UE, care este cel mai mare donator în țările terțe, să condiționeze sprijinul financiar de aplicarea măsurilor anticorupție. Dorim ca țările să aplice politici de control financiar, astfel încât să fim siguri că banii pe care UE îi dă ajung exact acolo unde trebuie, la cetățeni, și să nu sunt sifonați. Dorim politici anti-corupție la nivel național, la nivelul UE, dar și la nivel internațional. Dorim ca ONU să aibă un raportor special pentru măsuri anti-corupție. Și noi aici vom continua să scriem rapoarte despre corupție și vom presa pentru măsuri. Avem nevoie de acțiuni concertate și repetate pentru a combate acest fenomen.”

Petras Auštrevičius: „Noi dăm bani și preferăm să credem că totul este transparent”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:05 0:00

Europa Liberă: Propuneți monitorizarea permanentă a fondurilor europene.

Petras Auštrevičius: „Desigur. Prin faptul că banii pe care îi dăm acestor țări nu sunt atât de bine controlați, ajungem să risipim banii cetățenilor europeni. Dorim să avem echipe în Bruxelles, precum și în cadrul reprezentanțelor UE în statele terțe, care să monitorizeze în permanență proiectele finanțate cu bani europeni, derulate în instituțiile publice sau în ONG-uri.”

Europa Liberă: Criticați aspru faptul că, deși instrumente există, ele nu sunt aplicate. Cum vă explicați acest lucru, faptul că nu se aplică?

Petras Auštrevičius: „În multe situații vedem o politică a ochilor închiși. Noi dăm bani și preferăm să credem că totul este transparent, folosiți eficient, iar banii merg la cei care au mai multă nevoie. De fapt, din analiza noastră, cele mai multe dintre finanțări nu ajung la cei care au mai multă nevoie de ele. Pentru noi a fost ca o linie roșie. Numărăm fiecare pas, ca atare de fiecare dată când avem asistență macrofinanciară, ori orice tip de finanțare europeană trebuie verificată cu mare atenție și cu titlu permanent.”

Europa Liberă: Moldova primește cuantumul cel mai mare de ajutor financiar din partea UE, din toate țările vecine. Am discutat împreună în luna iulie despre ajutorul macrofinanciar de 100 de milioane de euro, a cărei primă tranșă ar trebui sa fie dizlocata în luna octombrie. Condiţia era însă respectarea opiniei Comisiei Veneţia cu privire la sistemul electoral. Ați văzut ce decizie a luat elita de la Chișinău. Este adevărat ce se spune la Bruxelles şi Strasbourg că UE și FMI nu vor transfera niciun ban în octombrie Chișinăului?

Este o schimbare radicală a legii electorale, a fost făcută într-o manieră hectică, fără o reală dezbatere publică ...

Petras Auštrevičius: „În ciuda semnalelor noastre de avertizare, în ciuda numeroaselor întâlniri în cadrul cărora am explicat conducerii de la Chișinău situația, parlamentul moldovean a aprobat, iar președintele a semnat schimbarea legii electorale. Este o schimbare radicală a legii electorale, a fost făcută într-o manieră hectică, fără o reală dezbatere publică, fără susținere din partea întregului spectru politic și fără să se țină cont de părerea opoziției. Vocea opoziției nu poate fi ignorată în astfel de dezbateri.

Comisia Europeană este în proces de analiză a situației, nu doar legea care a fost aprobată de parlament, dar autoritățile moldovene vor trebui să adope legislatie secundară şi va trebui analizată și aceasta legislaţie secundară. Toate aceastea vor lua timp, şi abia după această analiză se va lua o decizie cu privire la asistența macrofinanciară. Niciun ban nu a ajuns până acum la Chișinău. Regret acest lucru, dar deși Moldova are nevoie de asistență macrofinanciară, trebuie să spun că criteriile politice, statul de drept și principiile democratice nu pot fi sacrificate pentru bani sau pentru aranjamente financiare”.

XS
SM
MD
LG